Plângere contravenţională. Sentința nr. 3613/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3613/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 3613/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3613
Ședința publică din 26 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: B. C.
Grefier: D. M.
La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul B. D. B. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 21.03.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița Năsăud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava în soluționarea prezentei plângeri și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională adresată Judecătoriei Suceava și înregistrată sub nr.2552 /314/2015 din data de 03.04.2015, petentul B. D. B. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 21.03.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița Năsăud.
În motivare, petentul a arătat că la data de 21.03.2015 a fost sancționat de agentul constatator cu 2 puncte amendă în cuantum de 195 lei și două puncte penalizare pentru presupusa faptă de a fi condus autobuzul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 86 km/h, pe DN 17, la km 21 + 400, pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h .
A mai precizat că procesul verbal de contravenție contestat este lovit de nulitate pentru că a fost întocmit cu încălcarea disp. art. 16 alin.7 din OG 2/2001 în sensul că în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare iar obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „ Alte mențiuni „ .
Mai susține petentul că viteza cu care i se impută că ar fi circulat este doar cu 16 km/h mai mare decât limita de viteză admisă pe sectorul de drum, aspect ce nu este de natură să creeze o stare de pericol însemnat pentru ceilalți participanți la traficul rutier.
În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe prevederile art. 31 din OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar înscrisuri ( filele 5-6 dosar).
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava în favoarea Judecătoriei Beclean, jud. Bistrița Năsăud, motivat de faptul că locul săvârșirii faptei este raza localității Coldău, jud. Bistrița Năsăud, care se află în circumscripția Judecătoriei Beclean .
Pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât procesul verbal de contravenție contestat îndeplinește condițiile de fond și formă cerute de OG 2/2001.
La termenul de judecată din data de 26.06.2015, instanța a pus în discuția părților, în temeiul art. 224 C.proc.civ., excepția de necompetență teritorială invocată de intimată prin întâmpinare și a reținut cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.
Față de caracterul absolut, peremptoriu și de procedură al excepției de necompetență teritorială și având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanței îi revine obligația de a verifica dacă este competentă să soluționeze cauza, astfel că se va pronunța cu precădere asupra acesteia.
Așa cum rezultă din susținerile părților, în speță, contravenția reținută în sarcina petentului a fost comisă pe raza localității Coldău, jud. Bistrița Năsăud .
Potrivit art. 32 al.2 din OG 27/2001 privind regimul contravențiilor, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit, de îndată, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Având în vedere că textul legal amintit stabilește o competență teritorială specială, absolută, derogatorie de la dreptul comun reprezentat de dispozițiile Codului de procedură civilă, instanța apreciază întemeiată excepția și în baza art. 132 C.proc.civ. va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean, jud. Bistrița Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, excepție invocată prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. D. B. cu domiciliul în mun. Suceava, .. 6, . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 21.03.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița Năsăud, în favoarea Judecătoriei Beclean.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.06.2015.
Președinte, Grefier,
Red. BC/DM
2 ex. - 2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
JUDEȚUL SUCEAVA
mun. Suceava, . nr. 62, cod poștal_
Telefon: 0230-_, Fax . 0230-_
Dosar nr._
C ă t r e,
JUDECĂTORIA BECLEAN, JUD. BISTRIȚA NĂSĂUD
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._/314/2015 ce are ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. D. B. cu domiciliul în mun. Suceava, .. 6, .,. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 21.03.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița Năsăud, spre competentă soluționare.
Dosarul conține un nr. .file.
Președinte,Grefier,
B. C. D. M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3999/2015. Judecătoria SUCEAVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4930/2015.... → |
|---|








