Pretenţii. Sentința nr. 4040/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 4040/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 4040/2015

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.4040

Ședința publică din data de 03.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. C. Ș.

Grefier: B. C.

La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „ pretenții” formulată de reclamanta S.C. „ I. C. S.R.L. Fălticeni în contradictoriu cu pârâta S.C.” B. S.R.L. B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța invocă excepția perimării cererii și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 08.06.2012, reclamanta S.C.” I. C.” S.R.L. Fălticeni a solicitat obligarea pârâtei S.C.” B.” S.R.L. B. la plata sumei de 446.667,72 lei reprezentând restituire preț. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate instanța reține că în cauză, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.03.2013 când, prin încheiere, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ /a1, aflat pe rolul Judecătoriei Suceava.

Acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ /a1 al Judecătoriei Suceava a fost soluționată definitiv la data de 16.01.2014 prin Încheierea din 16.01.2014 a Judecătoriei Suceava, dată până la care a fost suspendată judecarea cauzei independent de vina părții, motiv pentru care nu a curs termenul de perimare. Însă, începând cu data soluționării irevocabile a cauzei culpa pentru rămânerea cauzei în nelucrare aparține părților care nu au solicitat repunerea cauzei pe rol și astfel nu și-au îndeplinit obligația prev. de art. 129 alin.1 C.pr.civ. de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului.

Conform art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare de 1 an, calculat potrivit art.101 alin.3 C.pr.civ., a început să curgă la data de 16.01.2014 și s-a împlinit la data de 16.01 2015.

În prezenta cauză s-au efectuat verificări de către grefierul arhivar registrator privind actele de procedură în legătură cu perimarea (f.63).

Instanța reține, de asemenea, faptul că, în prezenta cauză, nu a intervenit niciuna dintre cauzele de suspendare a termenului de perimare prevăzute de art.250 C.pr.civ. ori vreo cauză de întrerupere a aceluiași termen, potrivit art.249 C.pr.civ..

Prin urmare, având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei din data de 16.01.2014 și până la data redeschiderii din oficiu a judecății, 03.09.2015, instanța constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an, motiv pentru care urmează să admită excepția perimării și să constate perimată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată acțiunea civilă având ca obiect „ pretenții” formulată de reclamanta S.C. „ I. C. S.R.L. Fălticeni, cu sediul în mun. Fălticeni, ., nr. 45, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta S.C.” B. S.R.L. B., cu sediul în mun. B., .. 10, jud. B..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi 03.09.2015.

Președinte Grefier

Red.L.C.Ș.

Tehn.B.C.

2ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4040/2015. Judecătoria SUCEAVA