Pretenţii. Sentința nr. 4000/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 4000/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 4000/2015

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.4000

Ședința publică de la 02 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte F. M.

Grefier L. C.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul J. P. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, în temeiul art. 137 alin.1 și art. 252 Cod procedură civilă, invocă excepția perimării acțiunii formulată de reclamantul J. P. și reține cauza spre soluționarea excepției invocate.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 iulie 2011 sub nr._ reclamantul J. P. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE Suceava, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 26.553 Euro sau contravaloarea sumei în lei, la data efectuării plății, reprezentând cheltuieli pentru asistența medicală acordată în clinici din Germania, reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, analizelor, servicii medicale plătite în Germania, cu cheltuieli de judecată.

Prin rezoluția din data de 22 mai 2015, urmare a referatului întocmit de Serviciul Arhivă al acestei instanțe, judecata a fost redeschisă, din oficiu, în vederea discutării perimării, în acest sens instanța acordând termen pentru a verifica dacă mai subzistă motivele care au stat la baza suspendării cauzei (f.69).

La termenul de judecată din data de 02 septembrie 2015, instanța, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă și a art.252 alin. 2 Cod procedură civilă, a pus în discuția părților excepția perimării și a reținut cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată, (absolută și peremptorie), instanța o apreciază drept întemeiată pentru următoarele considerente:

De precizat, în primul rând, că fiind reglementată de norme de ordine publică, perimarea poate fi invocată, indiferent de mijlocul procedural, din oficiu sau la cererea părții interesate, potrivit art.252 Cod procedură civilă. În cauza de față, prin rezoluția din 22 mai 2015, s-a fixat termen, din oficiu și cu respectarea principiului contradictorialității, la data de 02 septembrie 2015, pentru a se verifica dacă sunt împlinite condițiile pentru a se constata perimarea.

Din referatul întocmit de către Serviciul Arhivă al Judecătoriei Suceava, instanța constată ca ultimul act de procedură a fost îndeplinit, în cauză, la data de 04.07.2012, când s-a comunicat încheierea de ședință prin care s-a dispus, în temeiul art.243 alin.1 punct.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecății.

Articolul 248 alin.1 Cod procedură civilă stipulează că orice cerere de chemare în judecată se perimă, de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții. În materie civilă, termenul de perimare este de 1 an.

Având în vedere că procedura de comunicare a încheierii de suspendare s-a realizat în data de 04 iulie 2012 (fiind ultimul act de procedură înfăptuit în cauză) nefiind incident cazul prevăzut de art. 250 alin. 2 Cod procedură civilă (întrucât moartea reclamantului nu a intervenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare) în raport de aceasta data se va calcula termenul de perimare, care s-a împlinit la 04 iulie 2013.

Analizând cererea prin prisma celorlalte condiții prevăzute de art.248 Cod procedură civilă instanța constată că dosarul de față a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părții ce urma a îndeplini acte de procedură în cauză, respectiv reclamantul care avea obligația de a redeschide judecata.

Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că, în speță, a operat perimarea, urmând a admite excepția invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea formulată de reclamantul J. P..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimată acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul J. P. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat A. M. din Suceava, . nr.47, ..B,., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE Suceava, cu sediul în Suceava, . nr.17 C.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 septembrie 2015.

Președinte, Grefier,

F. M. L. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4000/2015. Judecătoria SUCEAVA