Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 194/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 194/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 194/2015

Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 194

Ședința camerei de consiliu din 13 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. A.

Grefier: D. C. C.

La ordine se află judecarea cauzei civile având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâta P.F.A. A. C..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință după care:

Instanța, în temeiul art. 131 NCPC, verificând competența de soluționare a prezentei cereri, constată, raportat la prevederile art. 1027 și art. 107 NCPC că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le utile și concludente în soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art. 1030 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă instanța constată probatoriul administrat și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin formularul de cerere completat conform art. 1028 al. 1 din Legea nr. 134/2010, adresat acestei instanțe și înregistrat sub nr._ din 29.08.2014, reclamanta S.C. R. & R. S.A. a chemat în judecată pe pârâta P.F.A. A. C. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 310,51 lei, din care 112,29 lei reprezentând contravaloare servicii telecomunicații furnizate, 198,22 lei, valoarea clauzei penale, penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, pentru fiecare dintre facturile neachitate, până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.

În motivare reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare servicii de comunicații electronice nr._/01.11.2011 prin care s-a convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile specificate în contract – telefonie, în schimbul plății tarifelor agreate, însă acesta, deși i-au fost instalate și furnizate serviciile contractate, nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată asumată prin contract.

Reclamanta a precizat că pentru a putea beneficia de serviciul contractat, pârâta a primit în custodie un telefon mobil ZTE F101 și o cartelă S., conform procesului-verbal de predare-primire echipamente din 01.11.2011.

Reclamanta a mai arătat că, potrivit art. 3 pct. 3.4, 3.5, 3.6 și 3.7 din Contractul pentru furnizarea serviciilor, pârâtul era obligat la plata facturilor în termenul de plată înscris în cuprinsul acestora, iar, pentru plata cu întârziere, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței înscrisă pe fiecare factură, până la data plății efective.

De asemenea, reclamanta a mai susținut că pârâta datorează societății contravaloarea echipamentelor predate în custodie acesteia și nerecuperate, iar în temeiul art. 5.2. lit. a din Contractul pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._/01.11.2011, a denunțat unilateral contractul în data de 27.05.2013.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025 – 1032 Cod procedură civilă.

În dovedire reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 6-41).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Pârâta P.F.A. A. C., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima punctul de vedere față de acțiunea promovată de reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamanta S.C. R. & R. S.A. și pârâta P.F.A. A. C. s-a încheiat contractul unic pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._ pentru furnizarea serviciilor telefonie mobilă, prețul acestora, în cuantum total de 112,29 lei, fiind cuprins în facturile fiscale depuse la dosar (filele 31-40), scadente în perioada 30.11._13.

Astfel, instanța reține că prin contractul încheiat între reclamanta S.C. R. & R. S.A. și pârâtă părțile au convenit ca debitoarei să i se ofere servicii de telefonie mobilă, aceasta obligându-se să exploateze serviciile menționate și să plătească tarifele stabilite în contract.

Totodată, instanța reține că pârâta a acceptat serviciul oferit de societatea S.C. R. & R. S.A. și a beneficiat de serviciile oferite de aceasta. Pârâta avea obligația de a achita contravaloarea abonamentelor și tarifelor pentru serviciile prestate conform contractelor amintite. Astfel, potrivit art.3 pct. 3.4., 3.5., 3.6. și 3.7. din contractul de furnizare servicii, pârâta era obligată la plata facturilor în termenul de plată înscris în cuprinsul acestora - până în ultima zi a lunii în care erau furnizate serviciile. Pentru plata cu întârziere, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumei scadente și neplătite până la data achitării integrale a sumei restante.

În drept, față de data încheierii contractului, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1270 alin. 1 din noul cod civil care consacră principiul forței obligatorii a contractului, respectiv „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, precum și dispozițiile art. 1516 NCC, potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

Astfel, în materia contractelor sinalagmatice, debitorul va putea fi obligat de către instanță la executarea obligațiilor contractuale asumate, ori de câte ori creditorul va face dovada îndeplinirii obligației sale, iar debitorul nu va face proba executării obligațiilor asumate prin contract.

Din probele administrate în prezenta cauză, respectiv contractul unic pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._ și facturile fiscale emise în baza acestuia, depuse la filele 31-40 dosar, reiese că pârâta are un debit restant în cuantum de 112,29 lei.

Astfel, reclamanta a făcut dovada existenței obligației pârâtei de a plăti suma pretinsă, în schimb aceasta nu a făcut dovada plății acestei sume, deși îi incumba sarcina probei.

Așadar, având în vedere înscrisurile de la dosar, precum și poziția procesuală a pârâtei, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 112,29 lei, reprezentând contravaloare servicii telecomunicații furnizate.

Potrivit art. 3.7 din Contractul de furnizare servicii, anterior menționat, debitoarea era obligată la plata facturilor în termenul de plată înscris în cuprinsul acestora, iar pentru plata cu întârziere datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere.

Pentru motivele expuse, având în vedere și modul de soluționare a capătului principal de cerere, instanța urmează a admite și capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a o obliga pe pârâtă, conform contractului încheiat cu reclamanta, la plata penalităților de întârziere la debitul principal în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu următoarea zi a termenului de plată pentru fiecare factură în parte și până la achitarea efectivă a debitului.

De asemenea, instanța constată întemeiată și solicitarea de obligare a pârâtei la plata către creditoare a sumei de 198,22 lei, reprezentând contravaloare clauză penală, modul de calcul al acesteia reieșind din înscrisul de la fila 6 dosar. Astfel, contractul de furnizare servicii a fost reziliat de către reclamantă în baza art. 5.2 din convenție (fiind prevăzut un pact comisoriu de grad IV), iar pârâta nu a restituit în termenele stabilite echipamentele predate acestuia conform procesului verbal încheiat la data de 01.11.2011 (fila 29), reclamanta fiind îndreptățită să primească sumele stabilite în procesul verbal menționat.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă, având în vedere că debitoarea a căzut în pretenții, în baza art. 453 alin.1 NCPC, instanța urmează să oblige pe pârâtă la plata sumei 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A. București, cu sediul ales în Iași, .. 63, județul Iași, CUI_, Cod fiscal J40/_/1994, cont bancar RO06INGB_8913 în contradictoriu cu pârâta P.F.A. A. C., cu sediul în ., ., cod fiscal F_, CUI_.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 198,22 lei, reprezentând contravaloare clauză penală, a sumei de 112,29 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicație furnizate, la aceasta din urmă adăugându-se penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu următoarea zi a termenului de plată pentru fiecare factură în parte și până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.01.2015.

Președinte, Grefier,

Red. A.C.

Tehnored. C.D.C./4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 194/2015. Judecătoria SUCEAVA