Contestaţie la executare. Sentința nr. 189/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 189/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 189/2015
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Sentința civilă nr. 189
Ședința publică din 13 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. A.
Grefier: D. C. C.
La ordine se află judecarea acțiunii civile având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea Î.I. P. L., în contradictoriu cu intimata Direcția R. Antifraudă Fiscală 1 Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, de către contestatoarea Î.I. P. L., o . precizări.
Instanța constată că au fost invocate de către contestatoare excepțiile necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Suceava, iar de către intimată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava
Raportat la dispozițiile art. 172 al. 4 și 129 al. 11 Cod procedură fiscală, precum și art. 713 al. 1 și art. 650 al. 1 NCPC, cu aplicarea art. 25 NCPC, având în vedere că instanța de executare este judecătoria, și nu o instanță de alt grad, instanța respinge ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava, invocată de contestatoare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătorie Suceava, invocată de către contestatoare și intimată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra excepției de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 07.10.2014 sub nr._, contestatoarea Î.I. P. L. a formulat în contradictoriu cu intimata Direcția R. Antifraudă Fiscală 1 Suceava contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 04.09.2014, înregistrată sub nr._/SV/04.09.2014, precum și împotriva procesului-verbal de control nr._/SV/03.09.2014 și a procesului verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr._/12.09.2014.
În motivare contestatoarea a arătat că în urma controlului efectuat s-a constatat existent pericolul ca debitorul să de sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniala averea, motivarea necesității dispunerii măsurilor asiguratorii fiind faptul că contribuabilul nu a declarat valoarea reală a veniturilor din operațiunile economice aferente vânzărilor cu amănuntul a mărfurilor provenite din achiziții intracomunitare în perioada iulie – august 2014.
Contestatoarea a precizat că prin neînregistrarea reală a veniturilor aferente vânzărilor cu amănuntul a mărfurilor provenite din achiziții intracomunitare în perioada iulie – august 2014 în sumă totală de_,65 lei se generează neînregistrarea unui impozit pe venit în sumă de 6418 lei.
Contestatoarea a precizat că în perioada 05.07.2014 – 26.08.2014 a comercializat cu amănuntul, prin emiterea de bonuri fiscale, produse agroalimentare provenite din achiziții intracomunitare o cantitate totală de 13.159 kg de fructe, pe bonurile fiscale constatându-se menționate cantități mari de fructe, care nu numai că depășeau necesarul unei familii, dar necesitau și spații mari de depozitare. Astfel, din modul în care a fost utilizat aparatul fiscal, a rezultat faptul că prin emiterea de bonuri fiscale s-a încercat descărcarea de gestiune a mărfurilor vândute și pentru care nu s-a eliberat în momentul vânzării un document fiscal.
De asemenea, contestatoarea a precizat că pornind de la acest fapt s-au comparat prețurile de vânzare, conform bonurilor fiscale emise în perioada iulie – august 2014 practicate, cu prețurile medii de vânzare ale produselor similare practicate în piețele agroalimentare conform „Nomenclatorului produselor agricole vândute în piețele agroalimentare”, ajunându-se la concluzia că societatea nu a declarat valoarea reală a veniturilor din operațiunile economice aferente vânzărilor cu amănuntul a mărfurilor.
Contestatoarea a mai arătat că, în mod eronat, echipa de control, a aplicat în determinarea diferenței între venit și impozitul pe venitul suplimentar, metoda comparării prețurilor care este o metodă estimativă, fără a ține cont de prevederile art. 1 – art. 6 din Legea nr. 21/1996, astfel încât susținerile reprezentanților intimatei că ar fi vândut produse în cantități mari într-o singură zi, pe client și cu prețuri mai mici față de prețurile reale, este nejustificată, necontrolată și nereală, întrucât nu este susținută de un calcul comercial corespunzător.
În drept au fost invocate prevederile art. 129 al. 11 coroborat cu art. 172 și art. 173 din O.U.G. nr. 92/2003.
În dovedire contestatoarea a depus la dosar înscrisuri (filele 8-26, 37-195
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 430 lei.
Prin precizările depuse la data de 12.01.2015 (fila 214) contestatoarea a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Suceava.
Intimata A.N.A.F. a formulat întâmpinare (filele 203-210) prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește solicitarea de anulare a procesului verbal de instituire măsurilor asiguratorii și respingerea acestui capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, intimata a mai invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava și a solicitat declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Iași
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată de către părți, instanța reține următoarele:
Prin prezenta acțiune, contestatoarea Î.I. P. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția R. Antifraudă Fiscală 1 Suceava desființarea în totalitate a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 04.09.2014, înregistrată sub nr._/SV/04.09.2014 cu suma de 6814,18 lei ca fiind nelegal și nefondat stabilită prin procesul-verbal de control nr._/SV/03.09.2014 și anularea procesului verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr._/12.09.2014.
În baza art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Suceava, invocată de către părți.
Raportat la obiectul și temeiul de drept ale acțiunii, instanța reține că, potrivit dispozițiilor 129 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, măsurile asiguratorii se dispun și se aduc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente, iar, astfel cum se stabilește în alineatul 11 al aceluiași articol, împotriva actelor prin care se dispun și se aduc la îndeplinire măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestație la executare în conformitate cu prevederile art. 172.
Conform art. 172 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, contestația la executare se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență, iar potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din același act normativ, unde Codul de procedură fiscală nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.
Așadar, raportat la dispozițiile legale menționate, competența în ce privește soluționarea contestației împotriva unei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de către organul fiscal se stabilește conform art. 713 și 650 NCPC. Având în vedere momentul formulării acțiunii - 07.10.2014, potrivit art. 25 NCPC, în cauză sunt aplicabile aceste dispoziții de procedură în forma în care erau în vigoare la acea dată, nu astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014.
Astfel, potrivit art. 713 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, contestația la executare (și implicit prezenta acțiune, astfel cum s-a argumentat anterior) se introduce la instanța de executare, art. 650 din Noul Cod de procedură civilă stabilind că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Cu toate acestea, instanța reține că, prin decizia nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529 din data de 16.07.2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În motivarea acestei decizii, se arată că prevederile art. 650 alin. 1 din codul de procedură civilă nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de normele constituționale și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nesocotesc dreptul la un proces echitabil, caracterizat prin lipsa arbitrariului (Cauza R. c. României; cauza Sissanis c. României).
Având în vedere Decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale, instanța apreciază că stabilirea competenței trebuie făcută prin raportare la regula de drept comun în materia competenței teritoriale, respectiv actor sequitur forum rei. Prin urmare, până la intervenția legiuitorului cu privire la art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se impune a fi transpusă în plan execuțional competența teritorială de drept comun, reglementată de art. 107 din Codul de procedură civilă, adaptând noțiunea de pârât la cea de debitor, iar cea de reclamant la cea de creditor. Instanța apreciază că această soluție este justificată și de specificul fazei procesului civil în care ne regăsim, executarea silită fiind declanșată prin cererea creditorului adresată executorului judecătoresc, respectiv, în materie fiscală, prin actele de executare întreprinse de organele de executare.
Instanța consideră că această soluție este în concordanță cu considerentele deciziei Curții Constituționale, unde se arată că, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, sunt necesare soluții clare și deja consacrate legislativ, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
În prezenta cauză, instanța constată că reclamanta – contestatoare ÎI P. C. L. are sediul social în municipiul Iași. De asemenea, instanța constată că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii din data de 04.09.2014 a fost emisă de către intimata Direcția Generală Antifraudă Fiscală Suceava, în urma unui control efectuat cu privire la verificarea achizițiilor intracomunitare efectuate, decizia fiind aprobată de către intimata Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, conform dispozițiilor Ordinului nr. 2605/2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (anexa 1).
Astfel, instanța reține că art. 5 din anexa nr. 1 stabilește că organul de control va transmite în aceeași zi sau cel târziu în ziua următoare proiectul "Referatului justificativ al măsurilor asigurătorii", precum și proiectul "Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii", în vederea aprobării conducătorului organului fiscal respectiv, directorului general în cazul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, șefului de administrație în cazul administrațiilor județene ale finanțelor publice, șefilor de administrație în cazul administrațiilor sectoarelor 1 - 6 ale finanțelor publice și Administrației fiscale pentru contribuabili mijlocii din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București; aprobarea sau respingerea proiectului "Referatului justificativ al măsurilor asigurătorii" și a proiectului "Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii" se va realiza de către conducătorul organului fiscal prevăzut la subpunctul 5.1.5 în termen de cel mult două zile de la primirea acestora; respingerea sau aprobarea se comunică în scris organului de control.
În concluzie, instanța reține, pe de o parte că reclamanta contestatoare își are sediul în municipiul Iași și că la dosar nu există nicio dovadă care să conducă la concluzia că executarea silită se va desfășura în circumscripția Judecătoriei Suceava, respectiv că debitoarea ar avea în patrimoniu bunuri imobile sau mobile situate pe raza altor localități cu excepția celei în care își are sediul. Pe de altă parte, instanța reține că intimata Direcția Generală Antifraudă Fiscală Suceava a acționat în calitate de organ de control, actele contestate fiind aprobate de către intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.
A considera că Judecătoria Suceava este competentă în soluționarea prezentei cauze ar însemna a încălca principiul previzibilității legii și Decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale. Astfel, potrivit art. 129 alin. 11 coroborat cu art. 172 din Codul de procedură fiscală competentă în soluționarea contestației împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii este instanța de executare, stabilită conform Codului de procedură civilă. Or, instanța de executare în ceea ce privește creanțele fiscale a fost întotdeauna și a rămas, indiferent de modificările legislative intervenite (așadar, indiferent că s-a aplicat art. 373 alin. 2 C.p.c. din 1865 sau art. 650 NCPC, atât în forma avută înainte, cât și după modificarea codului prin Legea nr. 138/2014), instanța de la domiciliul fiscal al debitorului. Conform art. 136 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, prin alineatul 5 al aceluiași articol stabilindu-se că ,,pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare coordonator.”
Așadar, indiferent dacă s-ar stabili competența teritorială a instanței de executare în funcție de organul de executare sau sediul debitoarei, competentă în soluționarea contestației este instanța de la sediul debitoarei (care reprezintă și domiciliul fiscal al debitoarei potrivit art. 31 alin. 1 lit. c din O.G. nr. 92/2003). D. fiind că sediul debitoarei, contestatoare în prezenta cauză, ÎI P. L., se află în municipiul Iași, competentă teritorial în soluționarea prezentei cauze este Judecătoria Iași.
Prin urmare, față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 132 NCPC, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată de părți și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava.
Declină competența de soluționare a prezentei cauze având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea Î.I. P. L., cu sediul în Iași, ., ., ., județul Iași, Cod fiscal F_, CUI RO_, în contradictoriu cu intimata Direcția R. Antifraudă Fiscală 1 Suceava, cu sediul în comuna Șcheia, . Suceava, în favoarea Judecătoriei Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2015.
Președinte,Grefier,
Red. A.C./Tehnored. C.D.C./5 ex
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2003/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 194/2015. Judecătoria... → |
|---|
