Contestaţie la executare. Sentința nr. 3082/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3082/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 3082/2015
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3082
Ședința publică din 2 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: O. E. TIMIȚĂ
Grefier: D. C. C.
La ordine se află judecarea acțiunii civile având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 5), la prima strigare, se prezintă avocat A. M., pentru contestatoare, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocat A. M. arată că va depune până la sfârșitul ședinței de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru și a cauțiunii sau solicită acordarea unui termen de judecată în acest sens.
Instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă avocat A. M., pentru contestatoare, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat A. M. depune la dosar chitanța nr. 2458 din data de 02.06.2015 în cuantum de 1.050 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și recipisa de consemnare CEC nr._/1 din data de 02.06.2015 în cuantum de 6543 lei, reprezentând cauțiune aferentă capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, instanța pune în discuția părților estimarea duratei cercetării procesului și nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul și pe aspectul propunerii de probe în conformitate cu prevederile art. 258 din Codul de procedură civilă.
Avocat A. M. estimează că durata de soluționare a cauzei este de 30 de zile, iar în ceea ce privește probatoriul, solicită admiterea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, apreciază că prezenta cerere poate fi soluționată la acest termen de judecată și încuviințează, pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, în temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, ca fiind necesare, utile și concludente în soluționarea prezentei cauze.
Avocat A. M. arată că nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Constatând cercetarea judecătorească finalizată potrivit art. 392 din Codul de procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța trece la dezbaterea fondului cauzei și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare a executării silite și asupra fondului cauzei.
Avocat A. M., pentru contestatoarea . SRL, solicită încuviințarea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă a contestației la executare, precum și admiterea contestației la executare, respectiv anularea deciziei nr. AFSV 204-2015 din data de 22.01.2015, precum și adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești nr._ din data de 28.01.2015, pentru motivele expuse pe larg în cererea de chemare în judecată și în răspunsul la întâmpinare. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată, aceasta urmând a fi cerute pe cale separată.
Potrivit art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2015 sub numărul de dosar_, contestatoarea . SRL a chemat în judecată intimatele Direcția G. Antifraudă Fiscală Suceava - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava și D.R.G.F.P Iași – A.J.F.P. Suceava, solicitând suspendarea executării silite prin poprirea conturilor societății și sechestru asigurător asupra bunurilor mobile până la soluționarea prin hotărâre definitivă a contestației la executare prezente și anularea deciziei nr. AFSV-204-2015 din data de 22.01.2015 emisă de ANAF - DGAF Suceava - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că Direcția G. Antifraudă Fiscală Suceava - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 1 a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A FSV-204-2015 din data de 22.01.2015 prin care s-au dispus măsuri asigurătorii, respectiv poprire asiguratorie pentru conturile societății și sechestru asigurător pentru bunurile mobile ale societății pentru recuperarea sumei de 204.361,49 lei estimată de inspectorii din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, prin procesul verbal de control nr. 192/1/22.01.2015, reprezentând obligații fiscal bugetare, respectiv 128.897,57 lei impozit pe profit, 33.700,39 lei impozit pe dividende și 1.763 ,53 lei TVA.
Contestatoarea a precizat că în baza deciziei sus menționate s-a emis adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._ din data de 28.01.2015 și, deși creanța de 204.361,49 lei nu este certă, lichidă sau exigibilă, neexistând un titlu de creanță, s-a început executarea silită, prin instituirea popririi asupra disponibilităților bănești ale societății, împiedicându-se astfel desfășurarea normală a relațiilor comerciale cu furnizori și clienți și determinând societatea să intre în imposibilitate de plată. În ceea ce privește decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, contestatoarea a apreciat-o ca fiind nelegală având în vedere dispozițiile art. 129 din Codul de procedură fiscală, care instituie o . condiții și cazuri când se pot lua aceste măsuri, în cauza de față nici una din condițiile prevăzute de dispozițiile acestui articol nefiind îndeplinită.
Contestatoarea a arătat că inspectorii antifraudă nu au motivat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, în sensul de a preciza de unde ar rezulta pericolul sustragerii de la plata sumelor imputate și modul în care s-ar putea îngreuna considerabil colectarea sumelor bugetare, iar impozitele și taxele nu puteau fi stabilite de organele de control, mai ales că anul fiscal 2014 nu era încheiat la data efectuării controlului fiscal; de asemenea, nu au fost avute în vedere veniturile înregistrate de societate și nici prevederile art. 19 din Codul fiscal, unde se prevede că baza impozabilă privind impozitul pe profit se stabilește ca diferență între venituri și cheltuieli.
În ceea ce privește impozitul pe dividende, contestatoarea a arătat că, în mod eronat, organele de control au tratat drept dividend suma de 210.627,41 lei, întrucât societatea nu a distribuit aceste dividende. Un alt aspect de nelegalitate al deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, a arătat contestatoarea că rezultă din lipsa verificării documentelor fiscal contabile ale societății în momentul efectuării controlului, când s-au avut în vedere o . înregistrări contabile care nu corespund realității, or efectuarea de înregistrări contabile eronate nu poate avea drept consecință stabilirea unor impozite și taxe ce nu au la bază operațiuni economice.
Cu privire la diferențele de inventar, contestatoarea a arătat că acestea nu corespund realității întrucât la data inventarierii administratorul nu era în localitate și nu au fost cunoscute toate bunurile și toate operațiunile, iar documentele din perioada 24.10._14 au fost operate în zilele de 23 și 24 ianuarie 2015, iar estimarea unui adaos comercial de 136,43% nu are nicio susținere legală și nu poate să corespundă cu realitatea, întrucât prețurile sunt stabilite sau chiar impuse de Ministerul Sănătății, Casa de Sănătate nedecontând cu un astfel de adaos comercial.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 172 coroborat cu art. 129 din Codul de procedură fiscală.
În dovedire, contestatoarea a depus, în copie, înscrisuri (filele 9-32, 56-69).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 1050 lei, conform chitanței nr. 2458 din data de 02.06.2015.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare (filele 78-82) prin care a solicitat respingerea contestației la executare, decizia de instituire a măsurii asiguratorii fiind legal întocmită, nefiind motive care să conducă la anularea acesteia.
Intimata a precizat că decizia a fost emisă având în vedere controlul ce a fost efectuat la societatea contestatoare și în urma căruia s-a constat că obligațiile societății au fost estimate în mod suplimentar față de cele declarate, precum și având în vedere pericolul înstrăinării patrimoniului societății, decizie care a fost pusă în aplicare prin emiterea unei adrese de înființare a popririi. De asemenea, intimata a precizat că, în opinia sa, în conformitate cu art. 129 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost motivată și cuprinde toate elementele prevăzute de legislația fiscală, fiind arătate pe larg motivele care au determinat organul de control să aprecieze că măsurile asigurătorii trebuie instituite.
Intimata a mai arătat că împotriva contestatoarei nu a fost începută nicio executare silită, măsurile luate fiind măsuri asigurătorii, de punere în aplicare a dispozițiilor cuprinse în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, care pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, intimata a depus, în copie, înscrisuri (filele 96-138).
Intimata DRGFP Iași – AJFP Suceava a formulat întâmpinare (filele 140-144) prin care a solicitat respingerea contestației la executate, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite ca nefondată. De asemenea, pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale active a Administrației Județene a Finanțelor Publice a Județului Suceava.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, intimata DRGFP Iași – AJFP Suceava a depus, în copie, înscrisuri (filele 145-167).
Contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 172-187) prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu ANAF și că renunță la judecata în contradictoriu cu intimatele Direcția G. Antifraudă Fiscală Suceava - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava și DRGFP Iași - AJFP Suceava. De asemenea, a solicitat înlăturarea tuturor apărărilor formulate în cadrul întâmpinării de către ANAF, ca fiind vădit neîntemeiate și admiterea contestației așa cum a fost precizată, în sensul suspendării executării silite prin poprirea conturilor societății și sechestru asigurător asupra bunurilor mobile, în baza dispozițiilor art. 718 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea prin hotărâre definitivă a contestației la executare prezente, având în vedere îndeplinirea condițiilor legale și anularea deciziei nr. AFSV-204-2015 din data de 22.01.2015 și, implicit admiterea contestației, cu cheltuieli de judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 22.01.2015 a fost întocmită de inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A FSV – 204 – 2015 (filele 18-21). Decizia a fost avizată de Direcția Regională Antifraudă Suceava și aprobată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava.
Decizia poartă mențiunea conform căreia a fost întocmită întrucât, în temeiul art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul/averea, coroborat cu art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Astfel, în temeiul art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală s-a dispus înființarea unei popriri asigurătorii asupra unor conturi bancare ale contestatoarei, precum și înființarea unui sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile, cu motivarea că, prin operațiunile contabile efectuate cu bună știință în scopul ascunderii realității financiar contabile, contribuabilul a prejudiciat bugetul statului în perioada 01.01.2014 – 24.11.2014, cu suma de 54.651,29 (impozit pe profit), cu suma de 74.246,28 lei (impozit pe profit), cu suma de 41.763,53 (TVA) și cu suma de 33.700,39 lei (impozit pe dividende).
De asemenea, tot la data de 22.01.2015 a fost întocmit referatul justificativ al măsurilor asiguratorii nr. A FSV – 204 – 2015 în care s-a consemnat că necesitatea dispunerii măsurilor asiguratorii decurge dinfaptul că au fost identificate elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, respectiv constatarea unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune sau fraudă fiscală, al căror prejudiciu a fost estimat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 (filele 13-17).
În consecință, a fost emisă adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești nr._ din data de 28.01.2015 (filele 10-11). Potrivit acesteia au fost indisponibilizate de îndată, în limita sumei estimate/stabilite prin decizie, sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice, în conturile în lei și/sau valută deschise de către contestatoare.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, iar potrivit art. 129 alin. 3 din același act normativ, aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. (…) Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5 din Codul de procedură fiscală stabilesc că măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent, iar decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 11 din Codul de procedură fiscală, împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
Art. 172 din Codul de procedură fiscală se referă la contestația la executare silită și permite persoanele interesate să facă contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală de către organele de executare.
Analizând criticile formulate de către contestatoare prin prisma înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține caracterul întemeiat al contestației la executare pentru următoarele considerente:
Instanța consideră că în cauză au fost nesocotite dispozițiile art. 129 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, în sensul nerespectării de către organele fiscale a obligației de motivare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. În acest sens, instanța reține că lipsa motivării, în cauză, nu se concretizează într-o lipsă totală a acesteia, ci într-o motivare sumară și formală care pune instanța în imposibilitatea exercitării controlului judecătoresc cu privire la actul administrativ.
Astfel, analizând decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A FSV – 204 – 2015 din data de 22.01.2015, în individualitatea sa, instanța reține că aceasta conține următoarea motivare: „s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul/averea, coroborat cu art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale”.
Această motivare nu face decât să reproducă dispozițiile art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, necuprinzând argumentele care au stat la baza pretinsei constatări. De asemenea, organul fiscal a reținut trei ipoteze alternative de justificare a necesității instituirii măsurilor asigurătorii, respectiv existența pericolului ca debitoarea să se sustragă de la urmărire sau existența pericolului ca debitoarea să își ascundă patrimoniul/averea ori să își risipească patrimoniul/averea, atrăgând astfel imposibilitatea determinării la care dintre cele trei ipoteze de fapt s-a referit organul fiscal.
În ceea ce privește menționarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit cărora în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, instanța constată că, la dosarul cauzei, nu există probe din care să rezulte că societatea contestatoare a săvârșit o infracțiune prevăzută de Legea nr. 241/2005, efectuarea unui control și constatarea de către inspectorii antifraudă a unor nereguli în evidențele contabile ale contestatoarei nefiind echivalent cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzută de Legea nr. 241/2005.
Mai mult, chiar întregind conținutul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A FSV – 204 – 2015 din data de 22.01.2015 cu mențiunile din referatul justificativ al măsurilor asiguratorii nr. A FSV – 204 – 2015 din data de 22.01.2015, instanța nu poate reține că, în fapt, s-a realizat o motivare a deciziei de instituire a măsurii asigurătorii.
Înainte de a efectua o analiză a referatului justificativ al măsurilor asiguratorii nr. A FSV – 204 – 2015 din data de 22.01.2015, instanța amintește dispozițiile art. 2 din Ordinul nr. 2605/2010 emis de ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora trebuie emis referatul justificativ al măsurilor asigurătorii întocmit de către organul de control/organul de executare și care stă la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, iar acest referat justificativ trebuie să conțină următoarele elemente minimale: datele de identificare ale contribuabilului; temeiul de drept; prezentarea stării fiscale de fapt a contribuabilului, constatată în urma documentării și/sau a unei inspecții fiscale, ca urmare a cercetării la fața locului ori ca urmare a efectuării, în condițiile legii, de controale curente, operative și inopinate sau controale tematice, după caz; cuantumul obligațiilor bugetare restante/stabilite în urma inspecției fiscale/controlului vamal ulterior/estimate sau care urmează a se stabili prin inspecție fiscală/control vamal ulterior sau pentru care s-a dispus/urmează să se dispună atragerea răspunderii solidare ori cuantumul obligațiilor bugetare stabilite prin titluri de creanță care nu au ajuns la scadență; activele patrimoniale asupra cărora pot fi instituite măsurile asigurătorii; motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul indiciilor sau pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ținând cont și de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc.).
Potrivit referatului justificativ al măsurilor asigurătorii nr. A FSV – 204 – 2015 din data de 22.01.2015, necesitatea dispunerii măsurii asigurătorii a fost motivată astfel: „au fost identificate elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, respectiv constatarea unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune sau fraudă fiscală, al căror prejudiciu a fost estimat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013”, „prin operațiunile contabile efectuate cu bună știință în scopul ascunderii realității financiar contabile, contribuabilul a prejudiciat bugetul statului în perioada 01.01.2014 – 24.11.2014, cu suma de 54.651,29 (impozit pe profit), cu suma de 74.246,28 lei (impozit pe profit), cu suma de 41.763,53 (TVA) și cu suma de 33.700,39 lei (impozit pe dividende)”.
Astfel, din referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr. A FSV – 204 – 2015 din data de 22.01.2015 rezultă că măsurile asiguratorii dispuse se justifică prin faptul că inspectorii antifraudă au constatat niște acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune sau fraudă fiscală, fără însă a preciza situația concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării. Cu alte cuvinte, instanța consideră că simpla cuprindere în referatul justificativ a unor situații generice care ar justifica luarea măsurii popririi de către intimată (“constatarea unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune sau fraudă fiscală”, „prejudicierea bugetului de stat”), fără ca referatul să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situației contribuabilului față de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului și pune instanța în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate.
Instanța apreciază că posibilitatea ca societatea contestatoare să fi săvârșit o infracțiune de evaziune sau fraudă fiscală nu justifică luarea măsurii asigurătorii, în condițiile în care, în cauză, nu se aduce nicio probă care să ateste că debitorul ar avea intenția să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori risipească patrimoniul. Mai mult, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, aprecierea cu privire la existența unui pericol nu este subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitorului, la istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc.).
Or, instanța constată că, în conținutul actelor contestate, intimata nu a făcut vorbire despre comportamentul fiscal al debitoarei anterior acestui control și nici despre situația financiară a acesteia.
În plus, prin maniera de instituire a măsurilor asiguratorii se poate aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a indicat justificări concrete ale acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanță crucială revine motivelor care justifică ingerința în dreptul de proprietate, aspect necesar și în verificarea proporționalității dintre ingerință și scopul restrângerii.
În acest punct al argumentației este relevant și faptul că, deși conturile contestatoarei sunt blocate de câteva luni (28.01.2015), organele fiscale nu au emis încă un act de creanță în ceea ce o privește. Această stare de fapt nu este infirmată de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și nici intimata nu a susținut contrariul. Deși acest aspect nu atrage prin el însuși nelegalitatea actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, ridică dubii serioase asupra motivelor invocate în cuprinsul actelor contestate, posibila săvârșire a unei acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune sau fraudă fiscală neputând duce la poprirea conturilor bancare a debitoarei pe o perioadă nedeterminată.
Pe cale de consecință, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A FSV – 204 – 2015 din data de 22.01.2015 a fost emisă cu nerespectare dispozițiilor legale referitoare la obligativitatea unei motivări efective, iar nelegalitatea afectează și adresa de înființare a măsurii asigurătorii emisă, respectiv adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._ din data de 28.01.2015.
În ceea ce privește celelalte apărări formulate de către contestatoare, instanța reține că în cadrul contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 172 din Codul de procedură fiscală, trebuie să verifice doar dacă la emiterea deciziilor de instituire a măsurilor asiguratorii s-au respectat condițiile prevăzute de lege, și nu justețea celor constatate de către intimată în urma controlului efectuat.
Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, și va anula decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A FSV – 204 – 2015 din data de 22.01.2015 și adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._ din data de 28.01.2015 emise împotriva contestatoarei . SRL.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, potrivit dispozițiilor art. 718 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea; suspendarea executării este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu. În prezenta cauză, având în vedere modul de soluționare al capătului principal de cerere, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în comuna Ipotești, ., județul Suceava, Cod fiscal J_, CUI RO15097842, cont RO21BACX_1000, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5, București, C._.
Anulează decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A FSV – 204 – 2015 din data de 22.01.2015 și adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr._ din data de 28.01.2015 emise împotriva contestatoarei . SRL.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatoare, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2015.
Președinte, Grefier,
Red. T.O.E.
Tehnored. C.D.C./4 ex/ 29.06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2797/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4588/2015. Judecătoria... → |
|---|
