Pretenţii. Sentința nr. 1412/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1412/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 1412/2015
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1412
Ședința publică din 6 martie 2015
Instanța constituită din :
Președinte: T. R.
Grefier: S. M.
Pe rol, pronunțarea acțiunii civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta S. A. – Reasigurare ASTRA SA – prin Sucursala Suceava, în contradictoriu cu pârâtul R. M. D..
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța pentru a da posibilitatea pârâtului, prin apărător, să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 6 martie 2015.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 13.06.2013, reclamanta S. A. – Reasigurare ASTRA SA – prin Sucursala Suceava, în contradictoriu cu pârâtul R. M. D. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei plata sumei de 67.485 lei cu titlu de despăgubiri, plata dobânzii legale, de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 19.04.2011 a avut loc un eveniment produs din culpa exclusivă a pârâtului, culpă stabilită de organele abilitate de lege. Pârâtul conducând autovehiculul marca Ford Fusion, cu nr. de înmatriculare_, deținător legal IMPULS LEASING ROMÂNIA IFN S.A., fiind și în stare de ebrietate, a intrat în coliziune față spate cu ansamblul tractor și semănătoare, cu nr. de înregistrare C. Luncii 209/ SPU 32D, care circula regulamentar în același sens, fiind condus de numitul I. C., deținător legal S.C. V. C. SRL. Pârâtului i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Prin Sentința penală nr. 331 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Fălticeni, sentință definitivă prin respingerea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Fălticeni și inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b indice 1 Cod Procedură Penală coroborat cu art. 18 indice 1 Cod Penal inculpatul a fost achitat, instanța constatând că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Întrucât autovehiculul condus de pârât era asigurat de răspundere civilă auto obligatorie, valabilă la data daunei (polița de asigurare nr._, cu valabilitate de la 30.12.2010 la 29.12.2011), reclamanta a achitat cu titlu de despăgubire persoanei păgubite S.C. V. C. SRL o despăgubire în sumă de 67.485 lei, sumă ce urmează să o recupereze de la pârâtul R. M. D., vinovat în exclusivitate de producerea pagubei, care a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentrație ce depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Chiar dacă pârâtul a fost achitat de instanța penală întrucât fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, instanța a stabilit prin această sentință penală că fapta reținută în sarcina inculpatului există și a fost săvârșită cu vinovăție de pârâtul din prezenta cauză. Suma acordată cu titlu de despăgubire urmează să o recuperăm de la pârât, vinovat de producerea prejudiciului a cărui reparație o cerem, în conformitate cu dispozițiile art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995 cu modificările ulterioare, privind asigurările și reasigurările în România, coroborat cu art. 998 și următoarele din Codul Civil.
Reclamanta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995, „Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, dacă accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție". Astfel, infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 este o infracțiune săvârșită cu intenție.
Recuperarea în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto este o situație de excepție, regula fiind acoperirea pagubei către terța persoană, fără recuperarea sumei de la persoana vinovată de producerea pagubei, însă Legea nr. 136/1995 a stabilit prin art. 58 patru cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, în care față de gravitatea culpei persoanei responsabile și a periculozității sociale a faptei săvârșite, legiuitorul a instituit obligativitatea recuperării despăgubirii. In cazurile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995 suntem în prezența unei agravări considerabile a riscului asigurat, întrucât autovehiculul nu este utilizat în condiții normale, iar acest risc nu poate fi preluat în final de către asigurătorul RCA, motiv pentru care s-a prevăzut dreptul de recuperare al asigurătorului.
Vinovăția exclusivă a pârâtului în producerea prejudiciului a fost stabilită de organele abilitate de lege, acesta a săvârșit și infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, motiv pentru care am formulat prezenta acțiune, prin sentința penală reținându-se că fapta există și a fost săvârșită cu vinovăție de pârâtul din prezenta cauză, ceea ce instituie dreptul asigurătorului de recuperare a despăgubirii acordate terțului păgubit S.C. V. C. SRL.
Despăgubirile acordate în acest cuantum reflectă valoarea pagubei produsă din culpa exclusivă a pârâtului. Valoarea pagubei a fost stabilită în conformitate cu actele normative în vigoare, în baza proceselor verbale de constatare pagube la autovehicule, întocmite de inspectorii de specialitate ai ASTRA S.A. și a facturilor fiscale depuse de persoana păgubită S.C. V. C. SRL.
Reclamanta consideră că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, fiind dată culpa exclusivă a pârâtului, care pe fondul stării de ebrietate a încălcat în mod grav legislația în vigoare stabilită în sarcina conducătorilor auto, împiedicând și circulația celorlalți participanți la trafic. Prin urmare, legătura de cauzalitate între fapta culpabilă a pârâtului și prejudiciu este certă, întrucât evenimentul nu s-ar fi produs dacă situația de fapt nu ar fi fost cea amintită. Mai mult, dacă pârâtul nu ar fi comis și infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, atunci nu ne-am fi aflat în situația recuperării despăgubirii de la acesta.
În drept, a invocat dispozițiile art. 998 și următoarele din Codul Civil și ale art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995 cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 223 alin. 3 din Noul Cod de Procedură Civilă, a solicitat judecarea acțiunii și în lipsa noastră.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f.6-99 dosar).
Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului întrucât potrivit art. 998-999 C.civil (fapta fiind săvârșită la data de 19.04.2011) pârâtul prin fapta sa ilicită, trebuia să producă un prejudiciu, în cazul de față, avarierea tractorului care aparținea societății .. Fără motivare în drept și în fapt pe răspunderea civilă delictuală - nu rezultă că ar fi date elementele de existență ale răspunderii civile delictuale în ceea ce îl privește.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată precizând că reclamanta este în eroare în ceea ce privește instituția culpei și stabilirea acesteia, ca element component al atragerii răspunderii civile delictuale.
S. de asigurare, înainte de a dezdăuna, era obligată să facă verificări și în acest caz, ar fi constatat culpa exclusivă a tractoristului I. C. în producerea accidentului și nu ar fi acordat despăgubiri fără culpă. Astfel, pârâtul consideră că în cauză culpa exclusivă apartine lui I. C. motivat de faptul că tractorul nu avea nr. de înmatriculare pentru drumurile publice, el era înmatriculat numai pentru comună și accidentul s-a produs pe drum public, după ora 21 00. Tractorul avea atașat o semănătoare, care trecea cu mult peste axul drumului și mergea cu viteza de 20-25 km/h, nu avea farul corespunzător pentru a fi văzut și nu avea dotările corespunzătoare pentru a transporta un utilaj
greu. Pârâtul consideră că culpa constă în faptul că deși circula pe drumul public tractorul nu era asigurat obligatoriu
Pârâtul mai arată faptul că configurația drumului, o diferență de nivel de 3 metri,
ceea ce nu oferă vizibilitate, pârâtul venea din sens opus, era orbit de alte mașini și manevrele făcute de tractorist au fost greșite, avarierea fiind cauzată și de aceasta, el a tras de volan brusc spre dreapta și a căzut în șanț.
Pentru argumentele indicate, legate de culpa exclusivă a tractoristului, în temeiul art. 72 - 74 C.proc. civilă, a formulat cerere de chemare în garanție a numitului I. C. și a S.C. V. C. S.R.L.
Pârâtul a menționat faptul că paguba a fost supraevaluată, din suma acordată de reclamantă, drept cadou chematul în garanție și-a reparat tractorul avariat dar a cumpărat și unul nou.
În drept a invocat art. 998- 999 C. civil, art. 72-74 și 205-206 Noul cod de proc. Civilă
La data de 18.10.2013 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratului, acesta este autorul faptei prejudiciabile, a produs din culpa sa un eveniment rutier, aflandu-se in momentul producerii accidentului si in stare de ebrietate, asa cum s-a stabilit printr-o sentința penala definitiva, care are autoritate de lucru judecat. Așa cum rezultă din considerentele sentinței penale, precum și din adresa nr._/27.04.2010 emisă de organele de poliție, paratul a condus autovehiculul asigurat marca Ford Fusion, cu nr. de înmatriculare_, deținător legal IMPULS LEASING ROMÂNIA IFN S.A., fiind și în stare de ebrietate, a intrat în coliziune față spate cu ansamblul tractor - semănătoare, cu nr. de înregistrare C. Luncii 209/ SPU 32D, care circula regulamentar în același sens, fiind condus de numitul I. C., deținător legal S.C. V. C. SRL. Paratul a săvârșit fapta contravenționala prevăzuta de art. 51 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicata, acesta nepastrand o distanta de siguranța fata de ansamblul tractor semănătoare, care circula regulamentar in fata sa. Prin fapta sa, acesta a produs un prejudiciu terțului păgubit S.C. V. C. SRL, constând in avarierea semănătoarei si a tractorului, iar legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu este certa, întrucât evenimentul nu s-ar fi produs, daca situația de fapt nu ar fi fost cea constatata de organele abilitate de lege, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale. Mai mult, daca paratul nu ar fi comis si infracțiunea prevăzuta de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata, atunci nu s-ar fi aflat in situația recuperării prejudiciului de la acesta, paratul având calitate procesuala pasiva in prezenta cauza, întrucât există identitate între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic.
În concluzie, a solicitat să fie respinsă cererea de chemare in garanție a S.C. V. C. SRL si a lui I. C. ca inadmisibilă, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 72-74 NCPC, nu exista nici un fel de raport juridic intre parat si chemații in garanție, care să-i permită primului să se îndrepte împotriva acestora, daca paratul ar cădea in pretenții. I. C. este conducătorul tractorului avariat din culpa paratului, iar S.C. V. C. SRL este terțul păgubit, care a suferit un prejudiciu ca urmare a faptei ilicite comise de parat, astfel ca aceștia nu pot să răspundă in locul pârâtului, daca acesta cade in pretenții. Reclamanta a acordat despăgubiri terțului păgubit S.C. V. C. SRL în temeiul asigurării obligatorii incheiata cu IMPULS LEASING ROMÂNIA IFN S.A. si este îndreptățită sa recupereze suma achitata de la parat, care a săvârșit infracțiunea prevăzuta de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. si este ținut sa răspundă in temeiul dispozițiilor art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995.
Pe fondul cauzei, a solicitat să fie admisă acțiunea asa cum a fost formulata, susținerile paratului impunandu-se a fi înlăturate, intrucat acesta este vinovat de producerea evenimentului rutier si nu doar de comiterea infracțiunii prevăzuta de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata. Fără putință de tăgadă este dată culpa exclusivă a pârâtului, care pe fondul consumului de alcool nu a păstrat o distanță de siguranță față de ansamblul tractor - semănătoare, care circula regulamentar în fața sa, fapta contravențională săvârșită de pârât fiind constatată de către organele de urmărire penală, presupusa vinovăție a conducătorului auto păgubit nerezultând din probele administrate în dosar, fiind doar o simplă susținere a pârâtului în scopul exonerării sale de plată. Dacă pârâtul nu ar fi săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, ci doar fapta penală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., atunci organele de urmărire penală nu ar fi efectuat cercetări privind producerea unui accident de circulație ce a avut drept rezultat avarierea autovehiculelor, ci doar cu privire la comiterea infracțiunii, ca urmare a identificării în trafic a unui conducător auto, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală .
Conducătorul auto I. C. circula regulamentar in fata auto condus de parat, acesta nu are vreo culpa in producerea accidentului, daca paratul nu s-ar fi aflat in stare de ebrietate in momentul producerii evenimentului, atunci ar fi avut si o conduita corecta in trafic, însă datorită stării etilice, atenția si reflexele i-au fost diminuate. Tractorul se afla la 200 m de sediul S.C. V. C. SRL in momentul producerii impactului, se deplasa spre acest sediu, nu avea un drum secundar de acces pentru a ajunge la destinație, semănătoarea nu trecuse de axul drumului, impactul a fost fata spate si s-a produs pe sensul de mers al auto păgubit si nu pe contrasens, nu s-a consemnat de către organele de politie ca tractorul nu era semnalizat, paratul nu circula din sens opus, cum eronat arata acesta in intampinare, ci in același sens cu tractorul, de aceea impactul a fost fata -spate, tractoristul nu a efectuat nici o manevra greșita. Paratul a fost chemat la constatarea avariilor cu adresa nr. 535/22.04.2011, pentru a lua cunoștința de pagubele produse din culpa sa, demers rămas fără rezultat. Acesta s-a prezentat ulterior si a afirmat ca oricum nu-1 interesează rezolvarea litigiului pe cale amiabilă pentru ca a fost achitat, punandu-ne la dispoziție soluțiile pronunțate de instanța penala. Asigurătorul nu face cadouri, ci doar repara prejudiciul produs din culpa conducătorului auto asigurat.
Consideră că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, fiind dată vinovăția exclusivă a pârâtului în producerea pagubei, dreptul de recuperare al reclamantei născându-se după achitarea despăgubirii către terțul păgubit. Pârâtul nu poate contesta că este autorul faptei prejudiciabile, atâta timp cât accidentul de circulație și rezultatul păgubitor, constând în avarierea ansamblului tractor - semănătoare s-au produs în timpul comiterii unei infracțiuni cu intenție. Regula, așa cum am arătat, este cea a acoperirii pagubei către terța persoană, însă în speță suntem în situația de excepție prevăzută de art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995, întrucât suntem în cazul unei agravări considerabile a riscului asigurat, autoturismul nu este utilizat în condiții normale, iar acest risc nu poate fi preluat în final de către asigurător, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut dreptul său de recuperare.
Chematul în garanție I. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca nefondată motivat de faptul că în urma cercetărilor efectuate s-a constatat culpa exclusivă a pârâtului în avarierea tractorului condus de el. Astfel, la data de 19.04.2011 în timp ce pârâtul conducea autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_, fiind în stare de ebrietate, a intrat în coliziune fată spate cu ansamblul tractor și semănătoare condus de el care circula regulamentar în același sens. Cu acea ocazie pârâtului R. M. D. i s-a întocmit dosar penal, fiind sancționat administrativ. Ca urmare a coliziunii produse de pârât reclamanta a acordat despăgubiri în cuantum de 67.485 lei.
Chematul în garanție S.C. V. C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți, proba cu audierea martorului C. G. (f. 191) și proba cu expertiză auto ( f. 211-239).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt instanța reține că în seara de 19.04.2011, în jurul orei 21.15 conducătorul auto R. M. D. se afla la volanul autoturismului Ford Fusion cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2 E din direcția Fălticeni spre Gura Humorului fiind sub influența băuturilor alcoolice. În același timp și în aceeași direcție, în fața autoturismului pârâtului, se deplasa un tractor echipat cu semănătoare cu nr. de înregistrare 209 C. Luncii, aparținând S.C. V. C. S.R.L., utilaj condus de numitul I. C.. Când ambele vehicule au ajuns pe un sector de drum în ușoară pantă în direcția de deplasare a acestora, după trecerea tractorului de vârful de pantă, conducătorul autoturismului Ford Fusion a observat cu întârziere tractorul cu semănătoare, iar la km 9+750 m între cele două vehicule s-a produs un impact frontalo-dorsal, în urma căruia utilajul agricol a fost proiectat în șanțul din dreapta a drumului, oprindu-se într-un cap de pod, în urma impactului ambele vehicule fiind avariate.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță reiese din considerentele sentinței penale nr. 331 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._, rămasă definitivă, prin care pârâtul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, precum și din mențiunile din raportul de expertiză întocmit în cauză (f. 211-239).
Astfel, cum s-a consemnat în considerentele sentinței penale nr. 331 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni, în dosarul nr._, rămasă definitivă, la momentul producerii accidentului rutier pârâtul avea o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Instanța reține că în urma cercetărilor efectuate cu preilejul evenimentului rutier din data de 19.04.2015 prin procesul verbal . nr._ din 21.04.2015 emis de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava numitul I. C. a fost sancționat contravențional pentru faptul că a condus tractorul marca Valtra, cu semănătoare, cu nr. de înregistrare 209 C. Luncii fără a poseda asigurare de răspundere civilă auto pentru caz de pagube. (f. 180)
În urma evenimentului rutier produs de pârât s-au produs la tractorul, cu nr. de înregistrare 209 C. Luncii, și la semănătoarea atașată daune materiale în cuantum de 67.485 lei care au fost suportate de reclamanta, potrivit extraselor de cont de la filele 186-187 dosar, și înscrisurilor aferente dosarului de daună SV1011DA000674 (f. 6-61), deoarece la data acestui eveniment rutier autoturismul condus de pârât era asigurat de reclamantă, potrivit poliței de asigurare . nr._ din 30.12.2010 (f. 80).
În drept, instanța arată că potrivit dispozițiilor art. 1349 alin. 1 și 2 din Noul cod civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Totodată, potrivit art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, dacă accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.
În prezenta cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenta prejudiciului – în cuantum de 67.485 lei, fapta ilicita a pârâtului care consta în aceea că la data de 19.04.2011, în jurul orei 21.15 fiind sub influența băuturilor alcoolice a condus autoturismul Ford Fusion cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2 E din direcția Fălticeni spre Gura Humorului, iar la km 9+750 m, pentru că a observat cu întârziere tractorul, echipat cu semănătoare, cu nr. de înregistrare 209 C. Luncii, care circula în fața lui, a produs un impact frontalo-dorsal, în urma căruia utilajul agricol a fost proiectat în șanțul din dreapta a drumului, fiind avariat. De asemenea, instanța constată că există și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, avariile suferite la tractor și la semănătoare fiind consecința directă a faptei culpabile a pârâtului.
Raportat la susținerea pârâtului în sensul că pentru avarierea tractorului cu semănătoare, respectiv pentru producerea evenimentului rutier din data de 19.04.2011, culpa îi aparține în întregime numitului I. C., conducătorul tractorului cu semănătoare înregistrat cu numărul 209 C. Luncii, instanța o apreciază ca neîntemeiată în condițiile în care întreg probatoriul administrat confirmă faptul că evenimentul rutier s-a produs în totalitate din culpa exclusivă a pârâtului.
Astfel, conform raportului de expertiză întocmit în cauză cauzele care au determinat producerea accidentului rutier au fost: faptul că pârâtul se afla sub influența băuturilor alcoolice, nepăstrarea de către pârât a unei distanțe suficiente față de vehiculul din fața sa, configurația drumului în locul în care s-a produs accidentul – pantă și vârf de pantă și circulația pe un drum european a unui utilaj agricol cu o lățime mai mare decât cea maximă permisă fără a fi precedat de un autovehicul de însoțire.
Instanța apreciază că pentru producerea accidentului rutier culpa îi aparține în totalitate pârâtului în condițiile în care, conform celor reținute în raportul de expertiză, accidentul putea fi evitat dacă pârâtul nu s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, se reține în raportul de expertiză faptul că în cazul în care utilajul agricol avea în funcțiune luminile pe spate necesare circulației pe timp de noapte, iar pârâtul nu consuma alcool, acesta putea observa tractorul de la cel puțin 72 m. Mai mult, în declarația dată în fața organelor de poliție pârâtul a recunoscut faptul că nu a observat la timp tractorul cu semănătoare și nu a invocat niciodată faptul că tractorul cu semănătoare nu era corect semnalizat. Totodată, având în vedere faptul că între cele două vehicule impactul a fost frontalo dorsal instanța apreciază că nu are legătură de cauzalitate cu producerea evenimentului rutier faptul că tractorul cu semănătoare nu era precedat de un autovehicul de însoțire.
Raportat la susținerile pârâtului în sensul că tractorul nu avea număr de înmatriculare pentru drumurile publice fiind înmatriculat numai pentru comună, iar accidentul s-a produs pe un drum public după ora 21.00, instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 tractorul era înregistrat cu nr. 209 C. Luncii, situație în care avea dreptul de a circula pe drumurile publice, fără vreo limitare de timp sau în raport cu categoria drumului.
Instanța apreciază că față de dinamica producerii accidentului, respectiv ținând cont de faptul că impactul între cele două vehicule a fost frontalo-dorsal, iar vehiculele circulau pe același sens de mers, este lipsit de relevanță în producerea evenimentului rutier dacă semănătoarea atașată tractorului trecea sau nu peste axul drumului. În continuare, instanța reține că într-adevăr la data producerii evenimentului rutier numitul I. C. a condus tractorul marca Valtra cu nr. de înregistrare 209 C. Luncii fără a poseda asigurare de răspundere civilă auto în caz de pagube, sens în care a fost și sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._ din 21.04.2015 (f. 180), însă nu există vreo legătură de cauzalitate între această contravenție și evenimentul rutier în care a fost implicat.
Instanța reține că urmare a evenimentului rutier tractorul și semănătoarea au suferit avariile menționate la filele 222-223 din raportul de expertiză întocmit în cauză, avarii care corespund în totalitate cu cele menționate în declarațiile părților implicate în evenimentul rutier și cu cele menționate în autorizația de reparații . nr._ emisă de Poliția C. Luncii (f. 43). Din raportul de expertiză întocmit în cauză instanța reține că în cauză contravaloarea reparațiilor necesare pentru tractorul implicat în evenimentul rutier marca Valtra A95n este de 10.059 euro (41.110,13 lei) și de 26.377,83 lei pentru semănătoare, în sumă totală de 67.487 lei. În condițiile în care pentru semănătoare valoarea reparației este mai mare decât valoarea utilajului la data producerii accidentului (daună totală), valoarea maximă de despăgubire este de_,83 lei.
În ceea ce privește susținerea pârâtului, în sensul că dacă ar fi fost culpa lui, față de cuantumul prejudiciului ar fi fost cercetat și pentru infracțiunea de distrugere, instanța o apreciază ca neîntemeiată în condițiile în care față de dispozițiile art. 219 alin. 3 Codul penal din 1969 pentru a se putea reține săvârșirea unei infracțiuni de distrugere din culpă trebuie să se producă consecințe deosebit de grave, respectiv să se producă o pagubă mai mare de 200.000 lei (art. 146 Cod penal). În continuare, instanța arată că este neîntemeiată și apărarea pârâtului în sensul că expertul nu putea stabili contravaloarea reparațiilor necesare pentru aducerea tractorului cu semănătoare în starea dinainte de accident dat fiind că nu există nicio dispoziție legală care să impună ca această constatare să fie făcută de către un expert ANEVAR. Mai mult, față de cunoștințele tehnice pe care le necesită efectuarea unei expertize auto în mod evident expertul R. N. în calitatea sa de expert tehnic auto avea competența de a stabili contravaloarea reparațiilor.
În continuare, instanța reține că fapta pârâtului de a conduce sub influența băuturilor alcoolice, la data de 19.04.2011, când a provocat evenimentul rutier de mai sus, a fost constatată în mod definitiv prin sentința penală nr. 331 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni, în dosarul nr._, rămasă definitivă, pârâtul fiind achitat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, dat fiind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Față de această situație instanța apreciază că sunt îndeplinite în cauză și condițiile prevăzute de art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995.
Văzând că sunt îndeplinite condițiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 și cele prevăzute de art. 1349 alin. 1 și 2 din Noul Codul civil, instanța va admite acțiunea reclamantei și îl va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 67.485 lei cu titlu de despăgubiri.
Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului și la plata dobânzilor legale începând cu 13.06.2013, instanța reține că în materie delictuală, debitul determină curgerea dobânzii legale, astfel că va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a dobânzii legale calculată la suma anterior menționată (_ lei) de la data introducerii acțiunii -13.06.2013 și până la data achitării integrale a debitului.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 451-453 din Codul de procedură civilă, pârâtul urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4565,7 lei, suportate de către reclamantă cu prilejul soluționării prezentei acțiuni, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar – 2965,70 lei (f. 104) și onorariu expert - suma de 1600 lei (f. 185, f. 255 )
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta S. A. – Reasigurare ASTRA S.A. – prin Sucursala Suceava, cu sediul în Suceava, . A, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul R. M. D. domiciliat în ., județul Suceava, CNP_.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 67.485 lei cu titlu de despăgubiri și la plata dobânzii legale calculată la suma anterior menționată de la data introducerii acțiunii -13.06.2013 și până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4565,7 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
T. R. M. S.
Red. .T.R./tehnored.S.M./ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 910/2015. Judecătoria SUCEAVA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2797/2015. Judecătoria... → |
|---|








