Partaj judiciar. Sentința nr. 602/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 602/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 602/2015

Dosar nr._ - partaj succesoral -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 602

Ședința publică din 3 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. A.

Grefier: D. C. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „partaj succesoral” formulată de către reclamanta C. R., în contradictoriu cu pârâții N. E. A. și C. G. C..

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 3 februarie 2015.

După deliberare,

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2014, sub nr. de dosar_, reclamanta C. R. a chemat în judecată pentru ieșire din indiviziune și partaj succesoral, pe pârâții N. E. – A. și C. G. – C., pentru ca, în baza probelor administrate, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că după C. I., decedat la data de 22.01.2012 au rămas ca moștenitori legali și succesibili, reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de 10/16 p.i. și pârâții, în calitate de fiică și fiu cu cota de câte 3/16 p.i.; să se constate că masa succesorală este compusă dintr-un apartament cu 3 camere, valoarea impozabilă fiind de 157.711 lei; să se dispună ieșirea din indiviziune și partajul bunului imobiliar conform proiectului de partaj, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 22.01.2012 a decedat soțul său, C. I., fiind deschisă procedura succesorală, așa cum rezultă din anexa 24 eliberată de Primăria mun. Suceava. Moștenitorii legali și succesibili fiind reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de 10/16 p.i. și pârâții în calitate de fiică și fiu cu cota de câte 3/16 p.i.

A arătat reclamanta că, în timpul căsătoriei sale cu defunctul a cumpărat un apartament compus din 3 camere și dependințe situat în mun. Suceava, ., ., . locuiește și în prezent și care face parte din masa succesorală.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 728 Cod civil, art. 979 și 453 NCPC.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copii conforme cu originalul, următoarele documente: contractul de v/c nr._/29.12.1992 a RAUCL Suceava, proces verbal de predare – primire locuință, anexa 24, certificat cadastral OCPI Suceava, certificat de atestare fiscală Primăria Suceava și acte de stare civilă (filele 5-14).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 7886 lei (fila 21).

Legal citată, pârâta N. E. A., a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea.

Pârâta a precizat că, dorește ca apartamentul din proces să-i fie atribuit, având posibilitatea financiară de a-i plăti reclamantei suma cuvenită cotei ei succesorale, precum și fratelui său, pârâtul C. G. – C..

În drept, pârâta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 205 Cod procedură civilă.

La data de 16.05.2014, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că, este de acord cu propunerea de lotizare indicată de aceasta, motivat de faptul că, într-adevăr nu are posibilități financiare de a suporta sultele cuvenite, dorind ca apartamentul supus prezentului partaj să rămână în familie, adică în lotul fiicei sale.

La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2015, reclamanta prin apărător, întrebată fiind de către instanță, a arătat că apartamentul este bun comun și că din masa succesorală rămasă după defunctul C. I., face parte cota de ½ din acest imobil, reclamanta având o cotă de ¼, iar restul urmând să se împartă între copii defunctului, pârâții din prezenta cauză.

Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar la solicitarea reclamantei, a fost efectuat în cauză un raport de expertiză în evaluarea proprietății imobiliare (filele 54-94).

Analizând probele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform certificatului de deces depus la fila 10 dosar, la data de 22.01.2012 a decedat C. I., cu ultimul domiciliu în mun. Suceava, județul Suceava. Față de documentul menționat și dispozițiile art. 954 NCC, instanța va constata deschisă succesiunea defunctul C. I..

Raportat la înscrisurile de la filele 5 și 11 dosar, instanța constată că în timpul căsătoriei sale cu reclamanta C. R., C. I. a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ din 29.12.1992, imobilul apartament cu trei camere situat în mun. Suceava, ., ., ., imobil identificat și evaluat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. Fasoleac A. M. (filele 53-78), expertul indicând că valoarea apartamentului este de_ lei.

Potrivit art. 30 C. fam. (dispoziții legale aplicabile raportat la momentul dobândirii bunului – 1992) bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Potrivit Constituției României, Codului familiei, Codului civil, precum și tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte, femeia are drepturi egale cu ale bărbatului în domeniul tuturor relațiilor sociale, inclusiv în ceea ce privește relațiile dintre soți. Așadar relațiile patrimoniale dintre soți se întemeiază pe principiului egalității dintre soț și soție care se traduce prin aceea că, în timpul căsătoriei, soții administrează, folosesc și dispun împreună de bunurile comune în condiții de perfectă egalitate.

În virtutea principiului amintit, în lipsa unor probe care să dovedească contrariul, instanța prezumă că reclamanta și soțul acesteia au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune menționate anterior, respectiv de 50%, aspect necontestat de către părți.

Prin urmare, instanța va constata că masa succesorală rămasă după defunctul C. I. se compune din cota de ½ din imobilul situat în municipiul Suceava, ., .. ., în valoare de_ lei, cealaltă cotă de 1/2 din imobil aparținând reclamantei reprezentând cota sa din bunul comun.

Din înscrisurile de la filele 11-14 dosar rezultă că succesori legali ai defunctului sunt reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, precum și pârâții N. E. A. și C. G. C., în calitate de fii ai defunctului. Raportat la dispozițiile art. 970, art. 972 alin. 1 lit. a și art. 975 NCC, instanța va constata că au calitatea de moștenitori ai defunctului: reclamanta C. R., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, pârâta N. E. A., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și pârâtul C. G. C., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală.

Potrivit art. 669 NCC încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, astfel încât instanța, la solicitarea reclamantei va dispune ieșirea din indiviziune a părților.

Conform art. 676 alin. 2 lit. a NCC dacă bunul este indivizibil sau nu este comod partajabil în natură partajul se face prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora. Având în vedere că obiectul partajului este imobilul situat în municipiul Suceava, ., .. ., cota majoritară din imobil aparține reclamantei (10/16), care a acceptat propunerea pârâtei N. E. A. de a i se atribui bunul acesteia, cu obligarea pârâtei la plata sultelor corespunzătoare celorlalți doi moștenitori, iar pârâtul C. G. C. nu și-a exprimat opțiunea în ce privește realizarea partajului, față de dispozițiile legale menționate, instanța va atribui pârâtei N. E. A. imobilul situat în municipiul Suceava, ., .. ., în valoare de_ lei și va obliga reclamanta și pârâtul C. G. C. să predea bunul pârâtei N. E. A..

De asemenea, instanța va obliga pârâta la plata sultei către ceilalți moștenitori corespunzător cotelor ce li se cuvin (10/16 reclamanta și 3/16 pârâtul). Astfel, instanța va obliga pârâta N. E. A. să plătească reclamantei, cu titlu de sultă, suma de_ lei, iar pârâtului C. G. C., cu titlu de sultă, suma de_ lei.

Având în vedere cheltuielile efectuate de reclamantă în prezenta cauză (taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat, conform înscrisurilor de la filele 21, 46 și 99), în cuantum total de 9886 lei, în baza art. 453 și art. 455 NCPC, instanța va obliga fiecare pârât la plata către reclamantă a sumei de 1853,63 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, calculată proporțional cu cota lor din bunul supus partajului (3/16).

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect „partaj succesoral” formulată de către reclamanta C. R., CNP_, domiciliată în Suceava, ., ., ., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat M. M. cu sediul în Suceava, .. 19, ., județul Suceava, în contradictoriu cu pârâții N. E. A., CNP_, domiciliată în București, ., ., . și C. G. C., CNP_, domiciliat în Suceava, . ., ., astfel cum a fost precizată.

Constată deschisă succesiunea defunctul C. I., decedat la data de 22.01.2012, cu ultimul domiciliu în mun. Suceava, jud. Suceava.

Constată că au calitatea de moștenitori ai defunctului: reclamanta C. R., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, pârâta N. E. A., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și pârâtul C. G. C., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală.

Constată că masa succesorală rămasă după defunctul C. I. se compune din cota de ½ din imobilul situat în municipiul Suceava, ., .. ., în valoare de_ lei, cealaltă cotă de 1/2 din imobil aparținând reclamantei reprezentând cota sa din bunul comun.

Dispune ieșirea din indiviziune a părților.

Atribuie pârâtei N. E. A. imobilul situat în municipiul Suceava, ., .. ., în valoare de_ lei.

Obligă reclamanta și pârâtul C. G. C. să predea bunul pârâtei N. E. A..

Obligă pârâta N. E. A. să plătească reclamantei, cu titlu de sultă, suma de_ lei.

Obligă pârâta N. E. A. să plătească pârâtului C. G. C., cu titlu de sultă, suma de_ lei.

Obligă pârâta N. E. A. să plătească reclamantei suma de 1853,63 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă pârâtul C. G. C., să plătească reclamantei suma de 1853,63 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.

Președinte, Grefier,

Red. A.C./Tehnored. C.D.C./5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 602/2015. Judecătoria SUCEAVA