Contestaţie la executare. Sentința nr. 716/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 716/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 716/2015
Dosar nr._ - contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 716
Ședința publică din 10.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. C. Ș.
Grefier: B. C.
La ordine, judecarea contestației la executare formulată de contestatorul L. P. în contradictoriu cu intimatul M. S.- prin Primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu dispozițiile art. 650 Cod procedură civilă.
Instanța constată că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Constatând cererea în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ din data de 27.10.2014, contestatorul L. P. a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. S.- prin Primar, să se constate că a intervenit prescripția extinctivă a dreptului de a cere executarea silită a debitului în cuantum de 1315,40 lei reprezentând impozit clădiri și să se anuleze titlul executoriu nr._ din data de 21.11.2013 precum și celelalte acte emise în dosarul de executare. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului la scăderea acestor creanțe din evidența sa și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că, contul bancar i-a fost blocat ca urmare a adresei de înființare a popririi emise de intimat pentru suma de 1315,40 lei.
A mai arătat contestatorul că în urma studierii adresei de înființare a popririi a constatat că titlul executoriu a fost emis pentru impozit clădiri pentru apartamentul situat în mun. S., .. 40, ..B, ., apartament care a fost înstrăinat în anul 2002.
În consecință, contestatorul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 2 alin. 2, art. 8 alin. 1, art. 11 alin. 1 lit. b, art. 18 alin. 1 din legea nr. 554/2004, art. 8 alin. 4 din O.G. nr. 2/2001, art. 44, art. 131 și art. 134 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.
În dovedirea acțiunii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri (f.4-7).
Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 94 lei (f.12).
Intimatul M. S.- prin Primar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată (f.17 dosar).
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, contestatorul nu a achitat impozitul pe clădiri aferent apartamentului situat în mun. S., .. 40, ..B, . pentru perioada 01.01._02.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului de a se constata prescris dreptul de a solicita executarea silită, a arătat că există înștiințare de plată și somație emise în interiorul termenului de 5 ani, tocmai pentru a se împiedica împlinirea termenului de prescripție și prin urmare excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită nu este dată.
În susținerea întâmpinării, intimatul a depus la dosar înscrisuri (f.21-28).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:
Pentru un debit de 1.315,40 lei reprezentând impozit clădiri pentru perioada 01.01._02, intimata a început executarea silită împotriva contestatorului.
A fost emis titlul executoriu nr._/_/21.11.2013 (fila 22).
Ca și activitate de executare silită propriu-zisă, în baza titlului executoriu nr._/_/21.11.2013 intimata a emis, somația nr._/_/21.11.2013 (fila 21) și Adresa nr._/13.10.2014 de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești ale intimatului, către Raiffeisen Bank S. (fila 4).
Debitul în cuantum de 1.315,40 lei reprezintă 274,41 lei debit respectiv impozit pe clădiri aferent apartamentului situat în mun. S., .. 40, ., . 01.01.2002 – 31.08.2002, 976,45 lei majorări de întârziere și 64,54 lei penalități de întârziere, după această dată petentul vânzând imobilul către o terță persoană.
.
La dosarul cauzei nu există nici un înscris din care să rezulte că, anterior datei de 21.11.2013, la care a fost emisă adresa de înființare a popririi nr._/2014 intimatul a efectuat acte de executare silită întrerupătoare de prescripție, fiind emise numai un număr de 4 înștiințări de plată (nr._/2003, nr._/2006, nr._/2007 și nr._/2009.
Conform art. 131 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscal dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, acest termen fiind incident și în cazul creanțelor provenind din impozit pe clădiri.
Conform art. 133 din același, prescripția se întrerupe în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune, pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei, pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită sau în alte cazuri prevăzute de lege.
Intimatul susține că, prin emiterea înștiințărilor de plată, s-a întrerupt în cauză termenul de prescripție.
Instanța apreciază că nu orice act îndeplinit de organul de executare poate fi considerat unul care conduce la întreruperea prescripției.
Art. 133 din O.G. nr. 92/2003 suscitat indică aceste cazuri de întrerupere iar înștiințarea de plată nu poate fi inclusă în această categorie. Simpla emitere a unei înștiințări de plată fără să fie urmată de alte acte care să dovedească că s-a început efectiv executarea silită prin acțiuni directe împotriva patrimoniului debitorului nu poate fi prin ea însăși un act de întrerupere a prescripției.
Cum suma executată silit privește impozit aferent anului 2002, emiterea la data de 21.11.2013 a adresei nr._ de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești ale intimatului, reprezintă un act de executare efectuat după împlinirea termenului de prescripție de 5 ani, acest termen fiind împlinit la 31.12.2007.
În consecință, pentru considerentele mai sus arătate instanța va admite contestația și va anula Titlului executoriu nr._/_/21.11.2013 emis de intimată și toate actele de executare efectuate în baza acestuia.
Va constata prescris dreptul de a cere executarea silită pentru suma de 274,41 lei reprezentând debit, 976,45 lei reprezentând majorări de întârziere și 64,54 lei reprezentând penalități de întârziere menționată în Titlul executoriu nr._/_/21.11.2013.
În baza art. 45 al. 1 lit. f din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru se va dispune restituirea taxei de timbru în cuantum de 97 lei achitată de contestator la Primăria comunei Moara cu chitanța . nr. 1208/07.11.2014 la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Executorie conform art. 650 al. 3 C.P.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul L. P., domiciliat în sat B., ., ., CNP:_, în contradictoriu cu intimatul M. S.- prin Primar.
Anulează Titlului executoriu nr._/_/21.11.2013 emis de intimată și toate actele de executare efectuate în baza acestuia.
Constată prescris dreptul de a cere executarea silită pentru suma de 274,41 lei reprezentând debit, 976,45 lei reprezentând majorări de întârziere și 64,54 lei reprezentând penalități de întârziere menționată în Titlul executoriu nr._/_/21.11.2013.
Dispune restituirea taxei de timbru în cuantum de 97 lei achitată de contestator la Primăria comunei Moara cu chitanța . nr. 1208/07.11.2014.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2015.
Președinte,Grefier,
Red.L.C.Ș.
Tehn.B.C.
4ex./
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 770/2015. Judecătoria... → |
|---|








