Curatelă. Sentința nr. 936/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 936/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 936/2015
Dosar nr._ - instituire curatelă -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 936
Ședința camerei de consiliu din 17 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. A.
Grefier: D. C. C.
La ordine se află judecarea cauzei civile având ca obiect „instituire curatelă” formulată de petenta P. F..
La apelul nominal făcut în ședință camerei de consiliu lipsește petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, de către petentă, o cererea de renunțare la judecată și rămâne în pronunțare asupra acestei cereri.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2015 sub nr._, petenta P. F. a solicitat instituirea curatelei pentru minorul P. O. M. și desemnarea în calitate de curator a numitului C. G..
În motivare petenta a arătat că între minorul P. O. M., născut la data de 06.06.1998 și părinții acestuia, reprezentanții săi legali, există conflict de interese, astfel că se impune numirea unui curator.
Petenta a mai arătat că ei, părinții minorului, doresc să-i vândă acestuia, care este cel mai mic dintre cei 10 copii pe care îi au, întreaga proprietate asupra bunurilor imobile casă cu anexe și teren, cu atât mai mult cu cât tatăl minorului este foarte bolnav și aceasta este ultima sa dorință.
În drept au fost invocate prevederile art. 44 Cod procedură civilă, art. 106 al. 2 Noul Cod Civil.
În dovedire petenta a depus la dosar înscrisuri (filele 6-12).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 04.02.2015 petenta P. F. a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată (fila 17).
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea petentei de renunțare la judecata cauzei, aflată la fila 17 dosar, față de dispozițiile art. 406 Cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea petentei la judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea petentei P. F., CNP_, domiciliată în sat Văratic, ., nr. 93, oraș Salcea, județul Suceava, la judecarea cauzei civile având ca obiect „instituire curatelă”.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2015.
Președinte, Grefier,
Red. A.C.
Tehnored. C.D.C./3 ex/27.02.2015
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 5940/2015. Judecătoria SUCEAVA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5735/2015.... → |
|---|








