Pensie întreţinere. Hotărâre din 03-03-2015, Judecătoria SUCEAVA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 1245/2015

Dosar nr._ exercitarea autorității părintești

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENINȚA CIVILĂ NR.1245

Ședința publică din data de 3 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. A.

Grefier: V. C.-P.

La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „exercitarea autorității părintești” formulată de reclamanta S. V. în contradictoriu cu pârâtul P. L.-C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat C. D. A. în substituirea doamnei avocat C. V. pentru reclamantă și avocat C. C. pentru pârât, în calitate de curator special, lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat C. C. arată că a luat legatura cu mama pârâtului care i-ar fi comunicat faptul că pârâtul a fost transferat la un penitenciar din România, instanța arătându-i că nu există dovezi certe cu privire la transferul pârâtului.

Instanța, constatând probatoriul epuizat și cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat C. D. A. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Acesta a precizat că dorește stabilirea domiciliului minorei la reclamantă, exercitarea autorității părintești exclusiv de către aceasta și pensie de întreținere stabilită la nivelul venitului minim pe economie. De asemenea, aceasta depune și concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată.

Avocat C. C. solicită admiterea acțiunii în parte. Acesta arată că este de acord cu stabilirea locuinței copilului minor la domiciliul reclamantei și cu pensia de întreținere stabilită la nivelul minim pe economie, dar nu este de acord cu exercitarea autorității exclusiv de către reclamantă, ci dorește ca exercitarea autorității părintești să se facă de către ambii părinți.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din data de 10.12.2013, reclamanta S. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. L.-C. ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună exercitarea autorității părintești asupra minorei P. A.-M. de către reclamantă, stabilirea locuinței copilului la domiciliul acesteia, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei de la data introducerii acțiunii și până la majoratul copilului și plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a conviețuit cu pârâtul, relația nefiind oficializată. Din relația pe care a avut-o cu acesta a rezultat minora P. A.-M., născută la data de 5.09.2007, minora fiind recunoscută de către pârât. Aceasta a arătat că înainte de nașterea minorei și o perioadă scurtă după nașterea acesteia a locuit împreună cu pârâtul la domiciliul părinților acesteia, însă datorită caracterului impulsiv și a comportamentului necorespunzător au apărut între părți neînțelegeri ce au dus la despărțirea acestora, pârâtul plecând de la locuința comună fără a mai păstra în vreun fel legătura cu aceasta sau cu copilul. Reclamanta a mai subliniat faptul că de la despărțirea acestora în fapt, pârâtul nu s-a interesat de copil și nu a contribuit la creșterea și educarea minorei. D. fiind faptul că pârâtul nu a avut o legătură firească cu minora, nici în perioada scurtă în care a locuit împreună cu acestea, nu a manifestat nici un interes și nici un fel de afecțiune față de copil, în prezent, minora nu manifestă nici un fel de relații de afecțiune sau prietenie față de tatăl său, singurii cu care acestea țin legătura fiind bunicii paterni.

Cu privire la venituri, aceasta a arătat că obține venituri din muncă și împreună cu părinții acesteia îi asigură minorei tot ceea ce este necesar din punct de vedere material, pentru o creștere și dezvoltare fizică și morală normală.

De asemenea, reclamanta a arătat că din informațiile deținute, aceasta ar fi comis mai multe fapte penale atât în țară cât și în străinătate, motiv pentru care a fost arestat în anul 2012 în orașul Teranto din Italia, fiind și încarcerat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 398, 400, 402, 505, 529, 530 din Codul civil.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (filele 5–9) .

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei (f.15).

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul S. A. (f 56).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, părțile au conviețuit împreună, iar din relația lor a rezultat minora P. A. M.. După cum reiese din certificatul de naștere de la fila 5 din dosar, la data de 05.09.2007 s-a născut, în afara căsătoriei, minora P. A. M., acesta având stabilită filiația față de ambii părinți, părțile în cauză.

Pe perioada conviețuirii dintre cei doi, așa cum reiese din declarația martorei audiată pentru reclamantă (f. 56), pârâtul a plecat în 2008 în Italia, revenind de câteva ori pe an în țară, însă nu a contribuit cu nimic la creșterea și educarea minorei. A mai arătat martora că pârâtul nu a ținut legătura cu minora, părinții acestuia fiind cei care se mai interesau de minoră. În ceea ce privește creșterea și educare minorei, martora a arătat că reclamanta a fost cea care s-a ocupat mereu de aceasta, fiind ajutată de martoră și mama sa, respectiv bunica maternă.

În drept, instanța constată că, în speță, devin incidente disp. art. 448 C.civ. potrivit cărora copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită potrivit legii are față de fiecare părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și aceea a unui copil din căsătorie.

Cu privire la capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești asupra minorei P. A. M., instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 505 alin. 3 C. civ coroborat cu art. 396 din Codul civil, instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.

În același sens, instanța reține și dispozițiile art. 503 C. civ. potrivit cărora părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească.

Instanța are în vedere faptul că, în raport de prevederile art. 398 C.civ, numai cu titlu excepțional, dacă există motive temeinice și interesul superior al copilului o reclamă, poate hotărî ca exercitarea acestei autorități să revină doar unuia dintre părinți.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. 7 din Legea 272/2004 constituie motive temeinice pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un singur părinte alcoolismul, dependența de droguri a celuilalt părinte, boala psihică, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către părinte a autorității părintești.

Astfel, așa cum reiese din depoziția martorei audiată în cauză, mama s-a preocupat, în măsura aptitudinilor și posibilităților ei, de copil. Acest aspect rezultă din referatul de anchetă socială întocmit de serviciul de autoritate tutelată din cadrul Primăriei mun. Suceava (f. 51)

Tot din referatul de anchetă socială instanța reține că minora locuiește la domiciliul părinților acesteia, unde beneficiază de condiții bune de locuit, reclamanta fiind plecată în străinătate de unde ține legătura permanent cu minora și îi asigură și siguranța materială de care are nevoie.

În ceea ce privește tatăl copilului, martora audiată a reliefat faptul că aceasta este o persoană dezinteresată de soarta minorei, fiind actualmente încarcerat în penitenciar.

Având în vedere comportamentul pârâtului față de minoră, instanța apreciază că există motive temeinice în accepțiunea art. 398 C.civ. și art. 36 alin. 7 din Legea 272/2004 de a dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă.

Cu alte cuvinte, cele expuse mai sus, sunt de natură a conduce la ideea unei incompatibilități a pârâtului de a participa la luarea deciziilor referitoare la minor, de a ocupa un rol activ în viața acestuia și de a contribui la creșterea, educarea și dezvoltarea armonioasă a minorei. Mai mult, acestea sunt de natură să justifice privarea pârâtului de exercitarea autorității părintești.

Prin urmare, având în vedere și interesul superior al minorului, astfel cum este definit în Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului, instanța va încuviința ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată exclusiv de către mamă, reclamantă în prezenta cauză.

Referitor la capătul de cerere privind stabilirea locuinței minorei, instanța constată că, în prezent, aceasta locuiește la domiciliul reclamantei, fiind în interesul minorei să locuiască în continuare împreună cu mama sa.

Pentru a dispune în consecință, instanța a analizat și interesul superior al minorului în raport de disp. art. 2 alin. 6 din Legea 272/2004 coroborat cu art. 21 din Legea 272/2004, astfel încât locul unde acesta va sta să îi asigure o dezvoltare optimă, siguranță și stabilitate.

Astfel, din referatul de anchetă socială întocmit în cauză instanța reține că minora beneficiază de condiții adecvate la părinții reclamantei, iar vârsta minorei impune nevoia unei continuități în ceea ce privește locuința sa.

F. de cele arătate, instanța va stabili domiciliul minorei P. A. M., născută la data de 05.09.2007, la domiciliul reclamantei S. V..

În ceea ce privește contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățare, instanța reține că, potrivit art. 487 C.civ., „părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului”.

De asemenea, din coroborarea disp. art. 488 alin. 1 și ale art. 499 alin. 1 C.civ., rezultă că între îndatoririle părintești se numără și cea privind acordarea întreținerii necesare creșterii copilului - „părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios” și, de asemenea, „tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.”

În consecință, instanța va proceda la analizarea situației materiale a ambilor părinților reținând că, reclamanta obține venituri constante din străinătate, iar cu privire la pârât nu s-a făcut dovada că ar obține venituri constante și stabile, astfel că, instanța urmează a se raporta la venitul minim pe economia națională, stabilit pentru anul 2015 la suma de 975 lei.

Conform dispozițiilor art. 529 alin. 1 din Codul civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

Cu referire contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățătură ale minorei, instanța urmează a ține seama și de dispozițiile art. 530 alin. 1 și 2 C.civ., din interpretarea cărora rezultă că obligația de întreținere se execută cu prioritate, în natură, și doar în măsura în care nu se face dovada îndeplinirii acesteia se poate solicita stabilirea ei direct în bani – „obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. Dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani”.

Prin urmare, în considerarea dispozițiilor art. 499 alin. 4 coroborat cu art. 529 alin. 2 și art. 530 alin. 1 din Codul Civil coroborat cu art. 613 ind. 1 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanța va stabili în sarcina pârâtului obligația la plata către reclamantă, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei P. A. M., născută la data de 05.09.2007, a sumei de 243,75 de lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 10.12.2013 și până la majoratul acesteia.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 860 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect „exercitarea autorității părintești” formulată de reclamanta S. V., CNP_, cu domiciliul în mun. Suceava, .. 2, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul P. L. C.,CNP_, cu domiciliul în mun. Suceava, ., jud. Suceava.

Încuviințează exercitarea autorității părintești asupra minorei P. A. M., născută la data de 05.09.2007, în mod exclusiv de către reclamanta S. V..

Stabilește domiciliul minorei P. A. M., născută la data de 05.09.2007, la domiciliul reclamantei S. V..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei P. A. M., născută la data de 05.09.2007, a sumei de 243,75 de lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 10.12.2013 și până la majoratul acesteia.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 860 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.

Președinte, Grefier,

Pentru grefier transferat la C.A.

Suceava semnează grefierul șef

Red. A.A.

Tehnored. V.C.P./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Hotărâre din 03-03-2015, Judecătoria SUCEAVA