Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2578/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2578/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 2578/2015
Dosar nr._ Încuviințare executare silită
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.2578
Ședința Camerei de Consiliu din 14 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. A.
Grefier: F. T.
La ordine soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea E. FINANCE GmbH prin mandatar . S.R.L., prin executorul judecătoresc S. R., pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu lipsesc părțile, procedura desfășurându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere referatul întocmit la data de 11.05.2015 de d-na Demușcă C., arhivar registrator, repune cauza pe rol, invocă din oficiu excepția perimării cererii și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin adresa înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 01.04.2014 sub numărul _ , executorul judecătoresc S. R. a înaintat instanței cererea formulată de creditoarea E. FINANCE GmbH prin mandatar . S.R.L. în vederea încuviințării executării silite împotriva debitorului P. I..
Cererea a fost legal timbrată.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 08.05.2014.
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Suceava la data de 08.05.2014, în baza art. 242 alin. 1 NCPC, cauza a fost suspendată întrucât creditoarea E. FINANCE GmbH prin mandatar . S.R.L. nu s-a conformat dispozițiilor instanței date prin încheierea din data de 03.04.2014, în sensul de a depune la dosar precizări din care să rezulte modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului cererii, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare și un mod de calcul al sumelor solicitate spre executare silită cu titlu de creanță de la debitorul urmărit, având în vedere că în contractul de credit depus la dosar este menționat creditul acordat ca fiind în sumă de 5.000 EURO, desfășurarea normală a procesului fiind astfel împiedicată, în mod culpabil, de către petentă.
În conformitate cu art. 416 NCPC „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.”, iar potrivit art. 420 NCPC „Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.”
Față de dispozițiile legale menționate, dat fiind că în cauza de față nu s-a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, din vina petentei, instanța urmează a admite excepția de perimare a cererii, invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea de față.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare a cererii, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea având ca obiect încuviințare executare silită formulată de creditoarea E. FINANCE GmbH prin mandatar . S.R.L., prin executorul judecătoresc S. R., cu sediul în municipiul Suceava, ., nr.37, ., ., împotriva debitorului P. I..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2015.
Președinte Grefier
Red:C.A./Tehnored: F.T./2 ex./
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2576/2015.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2586/2015.... → |
|---|








