Plângere contravenţională. Sentința nr. 2913/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2913/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 2913/2015
Dosar nr._ - pl. contrav. -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2913
Ședința publică din 26 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. G.
La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul H. G. L. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.01.2015 de I.P.J. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă petentul, lipsă fiind reprezentul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, în conformitate cu disp. art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța acordă cuvântul pe durata estimativă a procesului.
Petentul arată că dosarul poate fi soluționat la un termen.
În conformitate cu disp. art. 238 Cod procedură civilă, instanța apreciază durata estimativă a procesului la 1 termen.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În conformitate cu disp. art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Petentul arată că nu mai are de formulat cereri de probe.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal, ca nelegal și netemeinic întocmit. Susține că procesul verbal este nelegal întocmit întrucât nu a fost indicată prevederea legală care stabilește sancțiunea amenzii, iar agentul constatator avea obligația de a indica încadrarea juridică a faptei constatate. Cu privire la susținerea că procesul verbal este netemeinic, arată că, din vizionarea CD-ului depus la dosar de intimat, reiese că în momentul în care a fost surprins de aparatul radar, în față se afla o altă mașină, astfel că viteza reținută în procesul verbal nu-i poate fi imputată. În concluzie, solicită anularea procesului verbal de contravenție, ca nelegal și netemeinic.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 02.02.2015, petentul H. G. L. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.01.2015 de I.P.J. Suceava, și în subsidiar transformarea sancțiunii amenzii în avertisment.
În motivare, petentul a arătat că, procesul verbal este nelegal și netemeinic, fiind încheiat în mod abuziv de către organul constatator. Solicită să se constate că din modul de redactare al procesului verbal de contravenție nu se poate identifica cu claritate, în mod concret în baza cărei prevederi legale a înțeles agentul constatator să aplice sancțiunea amenzii. Solicită să se constate că agentul constatator nu a completat în mod regulamentar rubrica „fapta săvârșită este prev de art..din . și sancționată de art. . din .”, astfel cum este prevăzut în mod expres în art. 180 al regulamentului de aplicare a OUG nt.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
A susținut petentul că agentul constatator nu a indicat în procesul verbal întocmit articolul de lege care prevede sancțiunea amenzii și numărul punctelor – amendă pe care agentul a înțeles să le aplice pentru contravenția constatată, aspect care a considerat că determină nulitatea relativă a procesului verbal de contravenție.
A mai arătat petentul că, fără indicarea expresă a articolului de lege care stabilește numărul punctelor amendă pentru contravenția constatată instanța, și cu atât mai puțin contravenientul, nu poate verifica dacă cele 4 puncte amendă aplicate agentului constatator sunt stabilite în mod legal și sunt prevăzute de lege.
Totodată, petentul a arătat solicită să se constate că prin modul de încheiere a procesului verbal de contravenție, i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
A susținut petentul că, solicită în principal admiterea excepției de nelegalitate a procesului verbal contestat, excepție care consideră că primează față de fondul cauzei și în consecință solicită să se constate nulitatea procesului verbal de contravenție contestat, ca fiind nelegal și netemeinic întocmit.
Petentul a învederat instanței că, cele reținute în procesul verbal de contravenție nu corespund realității nefiind probate de către organul constatator prin nici un mijloc de probă. Deși în procesul verbal se menționează că ar fi depășit cu 23 km/h viteza legală pe sectorul respectiv de drum, solicită să se constate că agentul constatator nu a dovedit în nici un fel acest aspect. Solicită să se aibă în vedere că în astfel de cazuri în care fapta a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, organul constatator are sarcina probei săvârșirii contravenției.
A mai arătat petentul că, la data și ora înscrise în procesul verbal contestat, el se deplasa pe raza localității Suceava, pe sectorul de drum dintre sensul giratoriu de la Galeria Mall către ieșirea din oraș, spre Fălticeni, cu o viteză de deplasare regulamentară, care sub nici o formă nu putea fi cea menționată în procesul verbal de contravenție pe care l-a contestat.
De asemenea, petentul a solicitat să se constate că la întocmirea procesului verbal, agentul constatator a încălcat și prev. art. 16 alin.7, întrucât mențiunea „ Voi formula contestație în termenul legal” a fost scrisă de agent, acesta refuzând să-i permită să înscrie personal obiecțiunile față de cele menționate în procesul verbal.
În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, având în vedere gradul redus al pericolului social al contravenției reținute, iar fapta reținută în sarcina sa nu avut nici un fel de urmări în ceea ce privește circulația pe drumurile publice, nu s-a produs nici un fel de eveniment rutier. De asemenea a solicitat să se aibă în vedere lipsa antecedenței contravenționale, lipsa intenției și gravitatea redusă a faptei iar în consecință să se constate că sancțiunea avertismentului poate asigura scopul educativ preventiv avut în vedere de legiuitor în astfel de cazuri, fiind mai mult decât îndestulătoare în condițiile în care nu a mai fost sancționat niciodată pentru astfel de fapte.
În dovedire, petentul a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție contestat (f.11).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.10).
La data de 03.03.2015, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a depus întâmpinare la dosar (f.22), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent, menținerea procesului verbal de constatare a contravențiilor și a sancțiunii aplicate.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, în data de 18.01.2015, în jurul orelor 10.00 petentul a fost sancționat contravențional cu 4 puncte de amendă în valoare de 390 RON și 3 puncte de penalizare, constând în aceea că la aceeași dată 09.38, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2, pe . fost înregistrat de către aparatul radar tip AUTOVISION, montat și omologat pe autospeciala marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI_, rulând cu viteza de 73 km/h, depășind, cu 23 km/h (+23 km/h) limita de viteză legală de 50 km/h stabilită p acel sector de către administratorul drumului faptă prev de art. 121 alin.1 din HG nr. 1391/2006.
Agentul de poliție a procedat la oprirea autoturismului în cauză, după care și-a declinat calitate și i-a comunicat conducătorului auto motivul pentru care a fost oprit, solicitându-i să-i înmâneze documentele personale și ale autoturismului, ocazie cu care a fost identificat conducătorul auto în persoana lui H. L.- G.. După întocmirea procesului verbal agentul de poliție i-a adus la cunoștință petentului cele consemnate, iar acesta, după ce a citit cele menționate în cuprinsul procesului verbal, a declarat că va face contestație în termen legal, după care a semnat de luare la cunoștință.
A mai arătat intimatul că, pe înregistrarea radar se pot observa două autoturisme care depășesc viteza legală admisă pe acel tronson de drum, autoturismul petentului fiind al doilea. Primul autoturism care se observă pe înregistrarea radar, cu nr. de înmatriculare_ a fost de asemenea sancționat în baza procesului verbal . nr._.
A mai precizat intimatul că susținerile petentului nu sunt întemeiate întrucât măsura sancționării contravenționale a fost aplicată corect și justificat, având în vedere faptele prezentate, procesul verbal de constatare a contravenției fiind întocmit cu respectarea prevederilor legale privind condițiile de fond și formă, iar petentul nu a făcut proba contrarie celor constatate și consemnate în procesul verbal de constatare a contravenției.
În dovedire, intimatul a depus la dosar înscrisuri (f.25- 33).
La data de 26.03.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare (f.42), prin care a reiterat susținerile din plângere.
Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 18.01.2015 întocmit de către intimatul I. Județean de Poliție – Poliția Municipiului Suceava, petentul H. G. L. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei (4 puncte amendă), constatându-se că în data de 18.01.2015, ora 0928, în pe . mun. Suceava a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 73 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar Autovision montat pe autospeciala MAI34799, faptă prevăzută de dispozițiile art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 18.01.2015 a fost semnat de către petent cu următoarele mențiuni: „voi formula contestație în termen legal”.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat . nr._ din data de 18.01.2015, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Astfel, fapta a fost încadrată în disp. art. 121 al. 1 din HG nr. 1391/2006, potrivit căruia conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Faptul că agentul constatator a indicat ca si text sancționator art. 108 al.1 lit.b pct. 2 din OUG nr. 195/2002, nu este în măsură a-i produce petentului vreo vătămare, in condițiile in care sancțiunea amenzii a fost aplicată în mod corect (conform art. 100 al. (2), potrivit căruia amenda contravențională prevăzută la alin. (1) - clasa a II-a de sancțiuni - se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b). Or, petentului i s-a aplicat minimum de puncte de amendă prevăzute la clasa a II-a de sancțiuni.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Mențiunile privind situația de fapt se bucură de prezumția de veridicitate, întrucât reprezintă constatări directe ale agentului de poliție care a asistat la săvârșirea contravenției. Art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, conferă valoare probatorie constatărilor directe ale agentului de poliție, iar potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Așadar, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Instanța reține că la dosarul cauzei se află înregistrarea video a contravenției și planșele foto din care se observă 2 autoturisme, din care unul circulând cu viteza de 58 km/h, încadrându-se în limita legală de viteză de 50 km/h, totodată înregistrându-se încă o valoare de 73 km/h OPUS (f.26).
Deși înregistrarea a fost făcută în conformitate cu cerințele legale, aspect ce rezultă din coroborarea buletinului de verificare metrologică a aparatului radar nr._ din 01.04.2014 și a atestatului operatorului radar nr._ din 07.04.2010 (f. 27), instanța constată că nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție, împrejurările reținute în procesul-verbal nefiind susținute de probele administrate – înregistrarea R. (f. 34) și planșele foto (f. 25-26) care sunt neclare, iar în imagine se observă două autovehicule, neputându-se identifica care dintre autoturisme circula cu 73 km/h.
Față de cele expuse mai sus, instanța apreciază că nu se poate stabili cu certitudine dacă petentul a comis sau nu contravenția care i s-a reținut prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 18.01.2015. Având în vedere că probele administrate în cauza nu sunt decisive în stabilirea vinovăției contravenientului, instanța nu-și poate forma convingerea cu privire la faptul ca, în data de 18.01.2015, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 73 km/h, motiv pentru care, în baza principiului in dubio pro reo, va constata nevinovăția acestuia în ceea ce privește contravenția reținută în sarcina sa.
Pentru aceste motive, întrucât intimatul nu a făcut dovada certă că petentul a nesocotit regulile de circulație, depășind limita de viteză, instanța va respinge plângerea contravențională, urmând a anula procesul verbal . nr._ din 18.01.2015 întocmit de intimatul I. Județean de Poliție - Poliția Mun. Suceava – Birou Rutier.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul H. G. L. (cnp_) domiciliat în mun. Rădăuți, ..4, ., ., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Suceava.
Anulează procesului-verbal de contravenție . nr._/18.01.2015 emis de către intimatul I. Județean de Poliție Suceava.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2015.
Președinte, Grefier,
RED. C.A./tehn. I.G./5 ex.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2850/2015. Judecătoria SUCEAVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2914/2015.... → |
|---|








