Pensie întreţinere. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 1/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 1/2015

Dosar nr._ - pensie întreținere –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1

Ședința publică din data de 5 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: H. D.-E.

Grefier: O. D.

La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „pensie întreținere”, formulată de reclamanții C. A. M. asistat de reprezentant legal C. L. I., C. L. I. – reprezentant legal al minorului C. I. A. și al minorei C. G. D. în contradictoriu cu pârâtul C. V. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică, in ordine de pe listă (poziția 4), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată.

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, reținând în acest sens incidența disp. art. 113 alin. 1 pct. 2 rap. la art. 94 pct. 1 lit. a C.pr.civ.

Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului, apreciind că la prezentul termen cauza poate fi soluționată.

Instanța în temeiul art. 258 C.pr.civ. raportat la 255 C.pr.civ, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în baza art. 392 C.pr.civ, instanța trece la dezbaterea fondului cauzei.

Potrivit art. 394 C.pr.civ, instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2014, sub nr. de dosar_, reclamanții C. A. M. asistat de reprezentant legal C. L. I., C. L. I. – reprezentant legal al minorului C. I. A. și al minorei C. G. D., au formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului C. V. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în cuantum de 116,6 lei pentru fiecare copil și majorarea acesteia în funcție de venitul pârâtului.

În motivare, reclamanta a arătat că pentru sentința civilă nr. 113 din data de 11.01.2013 pronunțată în dosar nr._, instanța a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, în cuantum total de 350 lei pe lună (câte 116,6 lei lunar pentru fiecare copil).

Au menționat reclamanții faptul că, pârâtul nu are venituri constate sau un loc de muncă stabil și astfel s-a avut în vedere venitul minim pe anul 2013, respectiv de 700 lei. Între timp venitul minim s-a majorat și astfel la nivelul anului 2014, venitul minim este în cuantum de 900 lei.

În drept, au fost invocate disp. art. 531-532 Cod civil.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar, înscrisuri (filele 7-15).

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția față de acțiune.

Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea reclamanților, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarea situație de fapt:

Din căsătoria numitei C. L. I. cu pârâtul C. V. I. au rezultat trei copii, respectiv: minorul C. A.-M., născut la data de 18 septembrie 1998, conform certificatului de naștere . nr._ (f. 9) ; minorul C. I. A. născut la data de 8 aprilie 2004, conform certificatului de naștere . nr._ (f. 10) și minora C. G.-D. născută la data de 13 aprilie 2006, conform certificatului de naștere . nr._ (f.11).

Prin sentința civilă nr 113 din 11.01.2013 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosarul nr_ s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de întreținere, în natură, în favoarea minorilor, în limita unui cuantum de 350 lei lunar (câte 116,6 lei lunar pentru fiecare copil) de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 26.07.2012, în continuare, până la împlinirea de către fiecare copil a vârstei de 18 ani.

Conform dispozițiilor art. 529 alin. 1 din Codul civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Conform dispozițiilor art. 499 alin. 3 din cod civil părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora fără a depăși vârsta de 26 ani.

Din textele legale mai sus mentionate rezulta ca pensia de intretinere poate suferi modificari cat priveste cuantumul sau atunci cand se modifica situatia de fapt.

In cauza de fata, reclamanta nu a facut dovada realizarii de catre parat a unor venituri din munca, solicitând stabilirea pensiei în funcție de venitul minim pe economie.

Pe de alta parte, notiunea de “mijloace” avuta in vedere de art. 529 din C.civ. are in vedere nu doar veniturile efectiv realizate ci, in lipsa acestora, si capacitatea de munca a persoanei obligate la intretinere. Or, paratul din cauza de fata este o persoana majora si apta de munca (nerealizandu-se vreo dovada in sens contrar), existand prezumtia ca realizeaza venituri cel putin la nivelul venitului minim pe economie.

Pe de alta parte, instanta mai are in vedere faptul ca valoarea venitului minim pe economie la momentul introducerii acțiunii era de 900 lei, iar odata cu inaintarea in varsta, nevoile de ordin material si social ale minorului cresc corespunzator.

Astfel, avand in vedere ca atat valoarea venitului minim pe economie, cat si nevoile minorului au crescut, instanta socoteste intemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamantă.

La stabilirea cuantumului pensiei de intretinere, instanta va avea in vedere venitul minim pe economie in valoare de 900 lei, conform HG nr.. 871/2013

Cat priveste cuantumul acestei pensii, potrivit art 529 C civ., cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o jumătate pentru trei copii.

În consecință, instanta va admite cererea si va dispune majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat paratul prin sentința civilă nr. 113 din 11.01.2013 a Judecătoriei Suceava,in favoarea minorilor C. A. M., născut la data de 18.09.1998, C. I. A., născut la data de 8.04.2004 și C. G. D., născută la data de 13.04.2006, în limita unui cuantum de 450 lei lunar (câte 150 lei lunar pentru fiecare copil) de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 29.09.2014, în continuare, până la împlinirea de către fiecare copil a vârstei de 18 ani.

Instanța va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea având ca obiect „pensie întreținere”, formulată de reclamanții C. A. M. CNP_, asistat de reprezentant legal C. L. I., CNP_, C. L. I. – reprezentant legal al minorului C. I. A. CNP_ și al minorei C. G. D. CNP_, toți cu domiciliul în mun. Suceava, Calea Unirii, nr.88, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. V. I., CNP_, cu domiciliul în com. Moara, .. Suceava.

Dispune majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat paratul prin sentința civilă nr. 113 din 11.01.2013 a Judecătoriei Suceava,in favoarea minorilor C. A. M., născut la data de 18.09.1998, C. I. A., născut la data de 8.04.2004 și C. G. D., născută la data de 13.04.2006, în limita unui cuantum de 450 lei lunar (câte 150 lei lunar pentru fiecare copil) de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 29.09.2014, în continuare, până la împlinirea de către fiecare copil a vârstei de 18 ani.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu apel in 30 zile de la comunicare care va fi depus la Judecătoria Suceava.

Pronunțată in ședință publică azi, 05.01.2015

Președinte, Grefier,

Red: H.D.E./Tehnored: O.D../4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria SUCEAVA