Pensie întreţinere. Sentința nr. 611/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 611/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 611/2015

Dosar nr._ - pensie de întreținere -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVLĂ NR. 611

Ședința publică din data de 04.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: N. G. A.

Grefier: B. G.

La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect pensie de întreținere formulată de reclamanta R. R. O., în contradictoriu cu pârâtul R. B. - M..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta R. R. O. și curatorul special C. C., pentru pârât, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, după care:

Instanța constată că la data de 03.02..2015 au fost depuse la dosar din partea fostului angajator al pârâtului, . Iași, relațiile solicitate de instanță la termenul anterior, din care rezultă că acesta a fost angajatul societății în perioada 30.04._12, atașând decizia de încetare a contractului de muncă.

Reclamanta arată nu are de formulat alte cereri.

Curatorul special C. C., pentru pârât arată că nu are de formulat alte cereri.

Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, în baza art. 244 C.proc.civ., instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul cu privire la fondul cauzei.

Reclamanta solicită admiterea cererii și acordarea pensiei de întreținere.

Curatorul special C. C., pentru pârât, solicită admiterea în parte a cererii, având în vedere că pârâtul nu realizează venituri din muncă, nu rezultă de nicăieri că acesta are venituri și stabilind cuantumul pensiei de întreținere la venitul minim pe economie, precizând că nu are alte date cu privire la veniturile realizate de acesta.

Instanța, în baza art. 394 C.proc.civ., închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea (fila 3, precizată la fila 10), înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2014 sub nr._, reclamanta R. R. O., în contradictoriu cu pârâtul R. B. M. a formulat cerere, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea pensiei de întreținere în favoarea minorilor R. B. A. și R. E..

În motivare, reclamanta a arătat că solicită a i se acorda pensie de întreținere în favoarea minorilor R. B. A. și R. E.. A mai arătat că pârâtul este plecat din țară și a lăsat-o cu doi copii, neavând ca venit decât alocația acestora.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 524 și urm. C.civ. și art. 529 și urm. Cod civil.

În dovedire, reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și cu martorii R. E. F. și C. S..

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, certificat de naștere (filele 4, 5), acte de identitate (fila 6).

Pârâtul nu a formulat întâmpinare .

La termenul din data de 03.12.2014, în baza art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și a încuviințat proba cu martora C. S.. La termenul de judecată din data de 07.01.2015 a fost audiată martora C. S., declarația acesteia fiind consemnată în proces verbal separat atașat la dosar (fila 73).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Minorul R. B. A. este fiul reclamantei R. R. O. și a pârâtului R. B. M., astfel cum reiese din certificatul de naștere nr._, eliberat la data de 17.01.2013 de către Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor Suceava (fila 4).

Instanța reține din certificatul de naștere nr._, eliberat la data de 17.01.2013 de către Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor Suceava că minorul R. B. A., născut la data de 08.01.2013, are vârsta de 2 ani.

Minorul R. E. este fiul reclamantei R. R. O., astfel cum reiese din certificatul de naștere nr._, eliberat la data de 30.04.2014 de către Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor Suceava (fila 5).

Instanța reține din certificatul de naștere nr._, eliberat la data de 30.04.2014 de către Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor Suceava că minorul R. E., născut la data de 23.04.2014, are vârsta de 9 luni.

În drept, cu privire la legea aplicabilă, instanța reține că situația juridică supusă judecății intră sub incidența dispozițiilor Codului civil din 2009 (în continuare C.civ.), având în vedere că art. 5 alin. 2 din Legea de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește că dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din [...] obligația legală de întreținere.

În ceea ce privește contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățătură, instanța reține că, potrivit art. 487 C.civ., părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.

Obligația de întreținere este o îndatorire impusă de lege părinților de a asigura copiilor minori sau majori, aflați în continuarea studiilor, mijloacele necesare educării și pregătirii profesionale; având drept criterii orientative pentru stabilirea cuantumului pensiei nevoia celui care pretinde întreținere și mijloacele celui care urmează a o plăti, după cum se arată în art. 529 C.civ.

De asemenea, din coroborarea dispozițiilor art. 488 alin. 1 și ale art. 499 alin. 1 C.civ. rezultă că între îndatoririle părintești se numără și cea privind acordarea întreținerii necesare creșterii copilului - părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios și, de asemenea, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Art. 499 alin. 1 C.civ. enunță că tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. De asemenea, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, astfel cum prevede art. 525 alin. 1 C.civ., dispoziție ce se raportează la art. 524 C.civ., care definește noțiunea de cel ce se află în nevoie drept cel ce nu se poate întreține prin munca sau bunurile sale.

Față de aceste dispozițiile legale menționate anterior, instanța reține că hotărârile judecătorești date în materia pensiei de întreținere au o autoritate de lucru judecat provizorie, care se menține cât timp situația de fapt avută în vedere la pronunțarea hotărârii rămâne neschimbată.

Instanța reține faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârât în calitate de reprezentant legal a doi minori: R. B. A. și R. E..

O primă condiție în vederea stabilirii obligației legale de întreținere este cea prevăzută de dispozițiile art. 513 C.civ., mai exact obligația de întreținere există numai între persoanele prevăzute de lege și se datorează doar dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Aceste dispoziții se completează cu cele înscrise și art. 525 alin. 1 C.civ., potrivit cărora minorul poate cere întreținere de la părinții săi. Din aceste texte legale se desprinde condiția de bază: aceea ca minorul să solicite obligarea mamei sau a tatălui său la plata pensiei de întreținere.

În ceea ce îl privește pe minorul R. B. A., din certificatul de naștere nr._, eliberat la data de 17.01.2013 de către Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor Suceava (fila 4) rezultă că este fiul reclamantei R. R. O. și a pârâtului R. B. M..

Cu privire la minorul R. E., din certificatul de naștere nr._, eliberat la data de 30.04.2014 de către Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor Suceava (fila 5) rezultă că acesta este fiul reclamantei R. R. O., dar nu și a pârâtului, întrucât la rubrica date privind tatăl nu apare niciun nume, ci doar o linie. Astfel, instanța constată că nu s-a stabilit raportul de filiație între minorul R. E. și pârât.

În acest sens, potrivit art. 99 alin. 1 C.civ., starea civilă se dovedește prin acte de naștere, căsătorie și deces întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum și prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora. Prin actele de stare civilă depuse reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul R. B. M. este tatăl minorului R. E. și nici că s-ar afla în una din situațiile prevăzute de art. 103 C.civ.

Având în vedere situația de fapt reținută și textele legale incidente, instanța va respinge capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere în sarcina pârâtului R. B. M. și în favoarea minorului R. E. ca neîntemeiată.

Cu privire la minorul R. B. A., instanța apreciază că acesta se încadrează în dispozițiile art. 524, 525 C.civ., fiind o persoană ce se află în nevoie. Faptul că R. B. A. este minor activează prezumția legală stabilită în art. 499 alin. 1 C.civ., în sensul că starea de nevoie a celui îndreptățit la întreținere persistă până la vârsta majoratului.

La stabilirea cuantumlui pensiei de întreținere instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 529 alin. 2 C.civ., pensia urmând a se stabili până la cota de o pătrime din venitul net lunar al părintelui ce o datorează.

În acest sens, instanța constată din răspunsul de la ITM că pârâtul ar figura în registrul general de evidență a salariaților ca angajat al . data de 30.04.2012 până în prezent (filele 84-85). Cu toate acestea, din răspunsul dat de societatea . angajator al pârâtului (fila 47) rezultă că pârâtului i-a încetat contractul de muncă la data de 11.06.2012, dovadă fiind decizia de încetare a contractului de muncă nr. 64/03.07.2012 (fila 91).aceste aspecte se coroborează cu cele declarate de către martora C. S. (fila 73), potrivit cărora pârâtul ar fi plecat în Portugalia.

Astfel, instanța constată că nu s-a făcut dovada că pârâtul R. B. M. ar avea un venit lunar fix. Cu toate că pârâtul nu are venituri sau mijloace materiale cu caracter de continuitate, instanța consideră că acesta este capabil de muncă. Astfel, art. 527 alin. 1 C.civ. prevede că poate fi obligat la întreținere numai cel ce are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. Pârâtul se încadrează în această a doua categorie, întrucât ia naștere o prezumție simplă că acesta desfășoară orice activitate producătoare de venituri. Trebuie apreciat că pensia de întreținere se va stabili în funcție de venitul minim pe economia națională, chiar în lipsa oricăror dovezi privind veniturile pârâtului.

Prin urmare, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța va avea în vedere salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. La data introducerii cererii de chemare în judecată – 14.08.2014 - H.G. nr. 871/2013 stabilea venitul minim la suma de 900 lei iar la data de 01.01.2015 a intrat în vigoare H.G. nr. 1901/2014, care stabilește venitul minim la suma de 975 lei.

Ținând cont de vârsta minorului - 2 ani - și apreciind că nevoile acestuia sunt ridicate, instanța apreciază că pensia trebuie sa fie stabilită la cuantumul maxim prevăzut de lege, și anume, la o pătrime din venitul minim garantat.

Având în vedere că dispozițiile hotărârilor de Guvern nu retroactivează, dispozițiile actuale nu se pot aplica și perioadei anterioare intrării lor în vigoare. Astfel, instanța va stabili cuantumul datorat de către pârât în mod diferențiat: pentru perioada 14.08._14 o pătrime din 900 lei - venitul minim garantat pentru acea perioadă, mai exact la suma de 225 lei lunar iar pentru perioada 01.01.2015 până la majoratul minorei o pătrime din 975 lei - venitul minim garantat actual, mai exact la suma de 243 lei lunar.

De asemenea, având în vedere că pensia de întreținere s-a stabilit în sumă fixă, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 531 alin. 2 C.civ., pensia urmând a se indexa de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.

În ceea ce privește momentul de la care se datorează pensia de întreținere, art. 532 alin. 1 C.civ. stabilește că acesta este data cererii de chemare în judecată, respectiv 14.08.2014, căci se presupune că acesta este momentul de la care minorul s-a aflat în nevoie.

Având în vedere considerentele ce preced, instanța va admite capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere în sarcina pârâtului R. B. M. și în favoarea minorului R. B. A. și va stabili pensia la suma de 225 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 14.08.2014 – până la data de 31.12.2014 și apoi la suma de 243 lei lunar, începând cu data de 01.01.2015 până la majoratul minorului, sume ce se vor indexa de drept, trimestrial, cu rata inflației.

Astfel, instanța va admite în parte cererea având ca obiect pensie de întreținere; va respinge capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere în sarcina pârâtului R. B. M. și în favoarea minorului R. E. ca neîntemeiată și va admite capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere în sarcina pârâtului R. B. M. și în favoarea minorului R. B. A. și va stabili pensia la suma de 225 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 14.08.2014 – până la data de 31.12.2014 și apoi la suma de 243 lei lunar, începând cu data de 01.01.2015 până la majoratul minorului, sume ce se vor indexa de drept, trimestrial, cu rata inflației.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În prezentul proces pârâtul este în culpă procesuală, dar reclamanta nu a solicitat restituirea cheltuielilor efectuate, motiv pentru care instanța va lua act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta R. R. O., CNP_, domiciliată în ., în contradictoriu cu pârâtul R. B. M., CNP_, domiciliat în . – Dragomirnei, jud. Suceava – la fam. Zlatar F. și prin curator special – avocat C. C. la Baroul Suceava, Al. Trandafirilor, nr.6, jud. Suceava, având ca obiect pensie de întreținere.

Stabilește pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorului R. B. A. (născut la data de 08.01.2013) la suma de 225 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 14.08.2014 – până la data de 31.12.2014 și apoi la suma de 243 lei lunar, începând cu data de 01.01.2015 până la majoratul minorului, sume ce se vor indexa de drept, trimestrial, cu rata inflației.

Respinge capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorului R. E. ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2015.

Președinte,Grefier,

Red. N.G.A.

Tehn. B.G. 12.02.2015

4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 611/2015. Judecătoria SUCEAVA