Pretenţii. Sentința nr. 3604/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3604/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 3604/2015
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3604
Ședința publică din 26 iunie 2015
Instanța constituită din :
Președinte: B. C.
Grefier: D. M.
La ordine se află judecarea acțiunii civile având ca obiect „ pretenții”, formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 11 Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, in ordine de pe listă (poziția 22), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.
Instanța constată că s-a depus la dosar referatul întocmit de Serviciul Arhivă din cadrul Judecătoriei Suceava din care rezultă că nu s-a mai făcut niciun act de procedură în vederea judecării pricinii.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 09.12.2013 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 11 Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. V. , a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de 2416,63 lei reprezentând c/v cheltuieli de întreținere restante și neachitate până la data de 31.08.2013 și suma de 30.856,55 lei reprezentând c/v penalități de întârziere de 0,1% pe zi întârziere calculate până la data de 31.08.2013, la debitul restant.
În motivare, reclamanta a arătat că în baza contractelor de furnizare și prestări servicii încheiate între Termica Suceava, Acet Suceava și ceilalți furnizori, au livrat pârâtului apă curentă, apă caldă, agent termic, servicii canal, gaz metan, energie electrică pentru spații comune. Deși pârâtul nu a reclamant disfuncționalități în prestarea serviciilor și nici nu a contestat sumele de plată afișate lunar în listele de plată, așa cum prevede Legea 230/2007, acesta nu a achitat decât sporadic parte din sumele datorate .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din legea 230/2007, art. 148, 194 Cod proc. civilă.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri (filele 8 – 72).
Pârâtul nu a formulat întâmpinare .
Prin încheierea de ședință din data de 5 septembrie 2014, judecarea prezentei cauze a fost suspendată în temeiul art. 242 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță la termenul din 13 iunie 2014, respectiv nu a făcut dovada achitării onorariu provizoriu expert în cuantum de 700 lei .
Prin rezoluția din data de 22.05.2015, urmare a referatului întocmit de arhivarul registrator, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar, instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.09.2014, când prin încheierea de ședință s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite termenul din 13 iunie 2014, respectiv nu a făcut dovada achitării onorariu provizoriu expert în cuantum de 700 lei.
De asemenea, instanța reține că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.
Conform art. 416 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică.
Instanța reține cătermenul de perimare, calculat potrivit art. 182 din Codul de procedură civilă, a început să curgă în data de 05.09.2014 și s-a împlinit la data de 05.03.2015. De asemenea, instanța reține faptul că, în prezenta cauză, nu a intervenit niciuna dintre cauzele de suspendare a termenului de perimare prevăzute de art. 418 din codul de procedură civilă ori vreo cauză de întrerupere a aceluiași termen, potrivit art. 417 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere că nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța urmează să constate perimată acțiunea civilă având ca obiect „ pretenții ” formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 11 Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. V. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare.
Constată perimată acțiunea civilă având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 11 Suceava,cu sediul în .. 4, .. A, demisol, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul M. V. din Suceava, .. 8, .,..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2015.
Președinte, Grefier,
Red.BC./ Tehnored.DM.
5 ex./ .2015
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 3503/2015. Judecătoria SUCEAVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3609/2015.... → |
|---|








