Pretenţii. Sentința nr. 3066/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3066/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 3066/2015
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3066
Ședința publică din 02 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. G.
La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul M. Suceava- prin primar, în contradictoriu cu pârâta M. L..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată și rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 16.04.2015, reclamantul M. Suceava – prin primar a chemat în judecată pârâta M. L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 760 lei, reprezentând daune și 516 lei majorări de întârziere pentru ocuparea fără forme legale în perioada 01.05.2014 – 28.02.2015 a locuinței din ., ..C, . din locuința aflată în mun. Suceava, ., ..C, ..
În motivare, reclamantul a arătat că, în data de 15.04.2009, pârâta a semnat un contract de închiriere cu mun. Suceava (contractul nr. 2/2009), prin care a primit cu chirie o locuință din fondul locativ de stat și, potrivit clauzelor contractuale, durata închirierii spațiului locativ a fost de 5 ani, începând cu data de 15.04.2009 și până la 09.05.2014.
A menționat reclamantul că, în contractul 2/2009 există statuat, în Titlul I alin.4, o clauză prin care chiriașul se obligă să părăsească și să predea cu acte în regulă spațiul locativ, iar pentru faptul că pârâta nu a predat locuința administratorului la expirarea perioadei convenite conform Titlului I din contractul menționat, se consideră îndreptățit a fi despăgubit pentru prejudiciul adus în cuantum de 1276 lei (reprezentând echivalentul chiriei plus majorări de întârziere aferente chiriei neplătite), pentru faptul că, în calitate de proprietar, ar fi putut închiria unei alte persoane care ar fi plătit la timp obligațiile pecuniare.
A mai susținut reclamantul că, în speța de față, toate cele patru condiții sunt îndeplinite cumulativ, astfel, după expirarea contractului, pârâta a continuat să dețină locuința fără un titlu valabil și, prin neplata unei sume pentru ocuparea spațiului locativ fără relații contractiale, pârâta a cauzat un prejudiciu financiar instituției, iar prin nepredarea locuinței nu i-a permis să valorifice suprafața de 50 m.p. care, conform art. 123 din Legea nr. 215/2001 putea fi închiriată.
Pentru al doilea capăt de cerere, reclamatul a menționat că, în conformitate cu prevederile art. 1831 Cod civil, evacuarea se face în baza unei hotărâri judecătorești, iar chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinței.
Reclamantul a menționat că pârâta a fost înștiințată în scris despre obligațiile pe care le are față de instituție, dar nu a dat curs solicitării de a se prezenta la sediul Primăriei Suceava în vederea reglementării situației și plata despăgubirilor.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 194 Cod procedură civilă, art. 1270 Cod civil, art. 135 Cod civil, Titlul I din contractul de închiriere nr. 2/2009.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri /(f. 8-21).
Pârâta nu a depus întâmpinare la dosar.
La data de 21.05.2015, reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată (f.26), motivat de faptul că pârâta și-a achitat datoria față de instituție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect „pretenții” și este formulată de reclamantul M. Suceava-prin primar în contradictoriu cu pârâta M. L..
Potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, text de lege ce reflectă una din laturile principiului disponibilității ce guvernează dreptul civil „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
Având în vedere aceste dispoziții legale precum și dispozițiile art. 406 al. 4 Cod procedură civilă „dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți” și constatând că reclamantul a depus cererea de renunțare anterior fixării termenului de judecată la data de 21.05.2015 (f.26), părțile fiind citate cu mențiunea de a pune concluzii cu privire la cererea de renunțare, având în vedere voința părților de a renunța la judecata cauzei, în conformitate cu art. 406 alin. 1-3 Cod procedură civil, instanța, urmează să ia act de această renunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 Cod procedură civilă, instanța ia act că reclamantul Municpiul Suceava (CF_), cu sediul în mun. Suceava, ..5A, jud. Suceava a renunțat la judecarea cererii având ca obiect „pretenții” în contradictoriu cu pârâta M. L. (CNP_) domiciliată în mun. Suceava, ., ..C, ..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2.06.2015.
Președinte, Grefier,
RED. C.A./Tehn. I.G./4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3078/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3108/2015. Judecătoria... → |
|---|








