Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3307/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 3307/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 3307/2015

Dosar nr._ - revendicare imobiliară –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINTA CIVILĂ NR. 3307

Ședința publică din 12 iunie 2015

Instanța constituită din :

Președinte: M. C.

Grefier: P. C.

La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamanții B. M. și B. Oltița în contradictoriu cu pârâții P. R. și P. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții B. M. (legitimat cu C.I. . nr._) și B. Oltița (legitimată cu C.I. . nr._) și pârâta P. R. (legitimată cu C.I. . nr._) asistată de avocat L. M., lipsă fiind pârâtul P. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că s-a repus cauza pe rol din oficiu, depunându-se la dosar referatul Arhivei din cadrul Judecătoriei Suceava din care rezultă că nu s-a mai efectuat niciun act de procedură în vederea judecării pricinii. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 248 C.p.c., instanța acordă cuvântul pe perimarea cererii de chemare în judecată.

Reclamanții arată că sunt de acord cu închiderea dosarului.

Avocat L. M. pentru pârâtă, arată că este de acord cu perimarea.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din data de 09.08.2012, reclamanții B. M. și B. Oltița, în contradictoriu cu pârâții P. C. și P. R., a cerut instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților să predea în posesie și deplină proprietate suprafața de 122 mp teren situată în intravilanul satului Mereni, învecinat cu drumul, cu terenul proprietatea pârâtei și cu terenul proprietatea reclamanților, să dispună asupra liniei de hotar dintre proprietatea pârâților și a reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că terenul revendicat face parte dintr-un trup de teren de 3200 mp, situat în intravilanul satului Mereni, la locul numit „La B.”, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui M. V., eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 930/20.06.1995.

Reclamanții au precizat că, în urma decesului lui M. V., s-a emis certificatul de moștenitor nr. 23/1995, în baza căruia s-a transmis dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3200 mp, în care este inclus și terenul revendicat.

Reclamanții au susținut că vecinătățile părților erau cele înscrise anterior partajului judiciar intervenit între pârâtă și ceilalți moștenitori ai defuncților C. C. și A..

Reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr._/23.10.1992 s-a admis acțiunea în revendicare intentată de către M. V., dispunându-se obligarea pârâtului la predarea suprafeței de 122 mp către reclamantul M. V..

Reclamanții au precizat că, deși au cumpărat întreaga suprafață de 3200 mp, în care era inclusă și suprafața de 122 mp, nu au reușit să înscrie în cartea funciară decât 3009 mp, ca urmare a unor situații conflictuale cu pârâții, soldate cu plângeri penale.

Reclamanții au susținut că pârâta a dobândit terenul limitrof în baza partajului judiciar finalizat prin decizia civilă nr. 1133/13.11.1996, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3140/1996, configurația terenului fiind redată în planul de situație anexat la raportul de expertiză, din care reiese că terenul revendicat nu face parte din terenul atribuit la partaj pârâtei prin decizia sus-menționată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 555, art. 563 și urm. din Codul civil și art. 274-276 C..

În dovedirea cereriis-au anexat, în copie, înscrisuri (f. 5-21).

La termenul din data de 7 februarie 2014 cauza a fost suspendată în baza dispoz. art. 242 alin.1 pct.1 C.p.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, in cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedura, intervine perimarea, care are o natura juridica mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât si o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată.

Or, în cauza, din verificarea actelor dosarului, reiese că ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data de 07.02.2014, când s-a dispus suspendarea judecății cererii, in temeiul art. 242 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă.

Întrucât, de la aceasta dată și până la termenul de față s-a scurs mai mult de 1 an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii revine exclusiv părților, neputându-se reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, instanța, in temeiul art. 252 alin. 1 din Codul de procedura civila, va constata, din oficiu, perimarea cererii de chemare in judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea formulată de reclamanții B. M. și B. Oltița, domiciliați în . Salcea, jud.Suceava, în contradictoriu cu pârâții P. R. și P. C., domiciliați în . Salcea, jud.Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.C.

Tehnored. P.C.

Ex. 6/ 30.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3307/2015. Judecătoria SUCEAVA