Acţiune în constatare. Sentința nr. 3947/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Comentarii

0

Sentința nr. 3947/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 3947/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 3947/2015

Ședința publică din data de 15 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. G. C.

GREFIER: I. M. I.

Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamanții F. C. și F. S., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, având ca obiect acțiune în constatare.

În lipsa părților.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 01 septembrie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, când după deliberare instanța a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile, constată că:

Prin încheierea de ședința publică din data de 13.01.2014, instanța a dispus admite excepția disjungerii invocată de pârâtă prin întâmpinare, sens în care a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții: D. G. Emeșe și D. G., F. C. și F. S., Toncian C. M. și T. A. M., și respectiv V. R. F., V. R. J. și V. R. F., și formarea a încă patru dosare noi, având același obiect, acordând termen de judecată, pentru dosarele disjunse la data de 17.02.2015.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 13.01.2015 reclamanții F. C. ȘI F. S., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța

Să se constate că în Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 718/07.11.2007 si Actul Adițional la Contractul de credit bancar încheiat cu pârâta sunt stipulate clauze abuzive și anume:

1. Clauza prevăzută la art.9 lit. a) din Contractul de credit bancar, care prevede plata unui comision acordare credit in cuantum de 2,5%: clauza prevăzuta la pct.5 din contractul de cred (modificată prin Actul adițional la contractul de credit prin pct. 2. ), care prevede condițiile de modificare ale dobânzii;

2 Clauza prevăzuta la art. 9 lit. b) din Contractul de credit bancar, care prevede plata unui comision lunar de administrare de 17,25 EURO/luna, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului acordat;

3. Clauzele prevăzute la art. 7 si 8 din Contractul de credit care prevăd plata dobânzii penalizatoare, in cazul in care împrumutatul înregistrează credit restant;

4. Clauza prevăzută la art.2 din Actul Adițional la convenția de credit bancar, care prevede majorarea dobânzii.

II. Să se dispună anularea acestor clauze, și drept consecință să dispuneți: repunerea părților în situația anterioară si obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal de la reclamanți reprezentând: „comision de acordare credit", „comision de administrare credit", precum si a sumelor încasate cu titlu de diferența de" dobânda ; calcularea marjei fixe-componenta a dobânzii după următoarea formula de calcul: marja fixa= dobânda inițiala (6,2%)- valoare Euribor de la momentul acordării creditului, sau revenirea la dobânda prevăzută în contractul inițial de creditare;

III. Să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumei plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare credit, de administrare, diferența dintre dobânda inițială și dobânda majorată de la data plății de către subsemnați a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de câtre pârâta a acestor sume;

IV. Să se dispună obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata;

În motivare au arătat că, au contractat de la pârâta prin Sucursala Tg.-M., Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 718/07.11.2007 prin care li s-a acordat un împrumut în cuantum de 34.500 Euro pe o perioadă de 300 luni.

Sub pretextul modificărilor legislative prevăzute pentru modificarea si completare; unor acte normative privind protecția consumatorilor au fost chemați la bancă să semneze acte adiționale la convențiile de credit încheiate.

In prezentarea făcută de către reprezentanții băncii, semnarea acestor acte adițional ar fi urmat să ne aducă o . beneficii, beneficii care însă, nu doar că lipsesc în totalitate ci noile prevederi contractuale au îngreunat cu mult situația acestora, cuprinzând . clauze abuzive. Mai mult decât atât în disprețul prevederilor pe care însăși pârâta a consemnat în actele adiționale, respectiv cele ale OUG Nr. 174/2008, în mod unilateral majorat rata dobânzii in toate convențiile de credit, deși art. II alin. 9:" art. 93 1. interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricare altor costuri menționate în contract; se interzice introducerea și perceperea de taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționa în contract;"

Reclamanții consideră abuzive clauzele stipulate la articolele din contractele de credit și actele adiționale mai-sus menționate, având în vedere următoarele:

1.Cu privire la clauza care prevede obligarea la plata unui comision de administrare lunară a creditului in cuantum fix si a comisionului de acordare, calculat procentual din valoarea creditului acordat.

S-a stabilit un comision de administrare in cuantum fix, plătibil lunar, pe toată, perioada de derulare a contractului.

Comisionul de administrare creează un dezechilibru semnificativ intre părți, deoarece a transpus în sarcina împrumutatului, fără contraprestație un comision . ridicat.

Acest comision de administrare nu este inclus în prețul contractului de credit și depășește procentul dobânzii anuale efectiv stabilite în contract. Până la urmă este vorba de o sumă considerabilă pe toata perioada de creditare.

Comisionul de administrare, comisionul de rambursare anticipată reprezintă de fapt o dobândă la dobândă mascată raportat la cuantumul acestuia, încălcându-se astfel și prev. L.313/1879.

- Comisionul de acordare credit, perceput o singura data la valoarea creditului acordat". Nu este definit de către banca acest comision, ci este doar perceput.

Respectiva clauză contractuală, în mod nelegal și neîntemeiat, a fost prevăzută în contract fără a da posibilitatea împrumutatului de a o negocia, sau de a solicita înlăturarea ei. Clauza a fost impusă și inclusă în cadrul contractului în virtutea poziției dominante pe care o instituție bancară o are față de cocontractanții ei precum și prin prisma caracterului de adeziune a contractului de creditare. Reclamanții au învederat că, nu au fost informați în niciun fel asupra temeiului care justifică în viziunea băncii includerea acestui comision de acordare în cadrul contractului, că nu au cunoștințe de specialitate în materie financiar-bancară. Aceeași situație a fost reținută de în practică raportat la obligația de informare și echivocul rolului comisionului instituit¹.

In realitate cauza juridică (scopul urmărit) a instituirii respectivei prevederi contractuale a fost acela de a încasa importante sume bănești din partea împrumutaților si a căror încasare să fie disimulată sub forma unui comision motivat, dar care, de fapt, nu-si găsește vreo aplicabilitate legala, nefiind deloc normal ca pentru operațiunea simpla de a se analize documentele in baza cărora am solicitat un credit sa fie „taxata" cu o asemenea sumă.

1. Cu privire la clauza prevăzută reprezentând dobândă penalizatoare reprezentând dobânzi penalizatoare;

În conformitate cu pct.1 lit.i din Lista anexă a Legii 193/2000 este considerată abuzivi clauza prin care consumatorul este obligat la plata unor sume disproporționat de mari îi cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comercianți.

Această clauză încalcă și disp. art.1 din Legea nr.313/1879 care prevede „clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi este și va rămâne anulată", fără a se fac distincție sub aspectul naturii juridice a actului încheiat (contract comercial sau contract civil) și art.1089 din vechiul Cod civil.

3.Cu privire la obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal ( drept consecință a repunerii părților în situația anterioară);

Consideră că sumele încasate de la cu titlul de mai-sus au fost încasate nelegal, în urma unor clauze nule. Este o cerere accesorie petitului de anulare a acestor clauze, în consecință considerăm că se impune restituirea acestora de la data încasării lor.

D. consecință a nulității, clauza cu privire la comisionul de administrare este lipsită de efect juridic retroactiv de la data încheierii acesteia, tot ceea ce s-a încasat în temeiul acesteia are titlu de plată nedatorată.

4.Cu privire la clauza prevăzută referitoare la condiții privitoare la majorarea dobânzii;

După cum au subliniat și anterior această majorare a fost aplicată fără vreo prealabilă informare a noastră și cu inducerea în eroarea cu privire la aplicarea unor reglementări mai favorabile cu încălcarea în fapt în mod flagrant a acestora. B. a majorat aceasta marja fixa în pofida faptului ca indicele de referința ROBOR a avut o evoluție descrescătoare, ceea ce ar fi impus si diminuarea corespunzătoare a ratei dobânzii, conform prevederilor contractuale si legale!

Sub ncio forma nu se impunea majorarea marjei fixe care a fost stabilita la procentul de 2%, CI se impunea scăderea dobânzii creditului.

Arătă ca în conformitate cu doctrina băncii si Legea nr.296/2004 (art.5 lit.c, art.27 lit.b, art.36 si art.45), banca are obligația de informare completa a clientului la momentul semnării contractului, asupra elementelor esențiale si determinate în luarea hotărârii de contractare a creditului (rata dobânzii si factorii care implementează variația acesteia) asupra riscurilor implicate, asupra clauzelor care acorda băncii drepturi specifice contractelor bancare - cum este dreptul de a modifica unilateral dobânda.

La stabilirea dobânzii datorate de împrumutat se au în vedere costurile băncii si profitul obținut de aceasta, precum si, în cazul dobânzii variabile, indicii de referința în raport de care intervine variația dobânzii. Faptul ca în contractul de credit nu s-a prevăzut expres ca în dobânda este cuprinsa si marja băncii nu poate conduce la concluzia ca dobânda nu cuprinde si acest element câta vreme marja băncii este elementul determinant pentru banca la încheierea contractului de credit ce stabilește profitul băncii pentru punerea la dispoziția împrumutatului a sumei de bani.

Dobânda include cheltuielile si profitul Băncii, convențional numite "marja băncii", deoarece dobânda reprezintă prețul contractual stabilit, pe care clientul îl achita băncii in schimbul împrumutului. Orice preț contractual include profitul vânzătorului (banca), precum si cheltuielile pe care acesta le efectuează pentru achiziționarea produsului (banii) pe care îl pune la dispoziția cumpărătorului. Așadar, marja băncii concretizează voința băncii (in special, profitul acesteia). In concluzie, dobânda variabila = marja băncii (compusa din costurile si profitul băncii) + indicele de referința EURIBOR (actualizat periodic). Reclamanții au fost informat si au acceptat prin semnătura politica băncii de modificare unilaterala a dobânzii în funcție de variația indicelui de referința Robor, si în nici un caz în funcție de variația marjei Băncii.

Ca atare, nu se poate retine ca B. avea dreptul de a modifica dobânda din contractul încheiat cu reclamantul prin stabilirea unei marje cu o valoare mai mare decât cea care rezulta din clauzele din contract.

6. Referitor la pretenția acestora asupra dobânzii legale care curge de la data plații de către aceștia a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de către parata a acestor sume.

Repunerea in situația anterioara este o „restitutio in integrum", deci restituirea prestațiilor trebuie sa fie totala, doar in acest mod părțile fiind repuse in integralitate in situația anterioara. Așadar, trebuie subliniat faptul ca prin plățile percepute abuziv, aceștia au suferit si o însărăcire cauzata de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul respectivelor plați a fiecărei sume de bani in parte, insaracire care se întinde pana la momentul restituirii efective de către banca a respectivelor sume de bani. In mod corelativ, trebuie reliefat faptul ca banca a beneficiat de o îmbogățire fără justa cauza, prin faptul ca a folosit si va folosi respectivele sume de bani începând cu momentul fiecărei plați a consumatorilor si pana la momentul la care banca va restitui in mod efectiv consumatorilor fiecare suma de bani in parte, încasata.² Este de esența activității băncii folosirea sumelor de bani încasate de la clienți. Valoarea însărăcirii respectiv îmbogățirii fără justa cauza in discuție, pentru intervalul de timp marcat de momentul fiecărei plați efectuate de subsemnatul, si momentul restituirii efective de către banca a fiecărei sume de bani in parte, este evaluabila in bani, .. Astfel, echivalentul bănesc al acestei însărăcirii respectiv îmbogățiri fără justa cauza ii reprezintă dobânda legala calculata asupra fiecărei sume de bani contestate, de la data plații de către reclamanți a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de către parata a fiecărei sume de bani in parte.

Clauzele evocate anterior nu cuprind o descriere a contraprestației Băncii care să justifice perceperea acestor costuri suplimentare;.

Dispozițiile legale în materia protecției consumatorului instituie obligația fermă a Băncii de a explica consumatorului rațiunea instituirii anumitor costuri ale creditului, precum și serviciile oferite de Bancă în schimbul încasării acestor comisioane. Astfel, potrivit art. 18 alin. 2 pct. c din OUG nr. 50/2010 B. are obligația de a explica costurile ce fac parte din costul total al creditului, astfel încât consumatorii să înțeleagă ce plătesc, iar art. 33 alin. 2 dispune că aceste informații trebuie să fie complete, clare și ușor de înțeles; de asemenea, art. 45 din Legea nr. 296/2004 prevede dreptul consumatorilor de a fi informați complet, corect și precis cu privire la caracteristicile serviciilor financiare oferite de operatorii economici.

Disproporția vădită dintre sumele percepute lunar cu titlu de comision de acordare credit și contraprestația efectivă a Băncii este contrară cerințelor bunei-credințe.

In condițiile în care deschiderea contului curent a fost o condiție prealabilă obligatorie impusă de Bancă pentru acordarea creditului, B. nu este îndreptățită să perceapă pentru administrarea creditului costuri mai mari decât cele aferente administrării unui cont curent; or, comisionul mediu de administrare a contului curent pentru peroane fizice practicat pe piața bancară de 2 lei/lună, respectiv 24 lei/an, iar aceștia au achitat valori mult superioare acestora.

Este adevărat ca a semnat convenția de credit, însă aceste clauze pe care le consideră abuzive nu au fost negociate cu ei, ci au fost clauze prestabilite de către Bancă.

Din toate cele expuse mai sus rezultă următoarele:

- pârâta nu a negociat cu reclamanții clauzele din contractul în litigiu, fiind un contract preformulat, standard, de adeziune.

- pârâta a stipulat în contractul în litigiu clauze abuzive, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, prin care a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,

- pârâta a perceput și încasat de la reclamanți sume de bani reprezentând dobândă la dobândă, penalități și comision de administrare, deși penalitățile sunt interzise de lege.

În drept și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile legale la care au făcut referire, respectiv Legea nr.193/2000, OUG nr.50/2010, Legea nr.21/1992, Cod civil, de la 1684.

Pârâta B. C. Română SA., a formulat întâmpinare (f.144-159), prin care a solicitat disjungerea cererilor formulate de către reclamanți.

Respingerea acțiunii formulate de reclamanți, prin soluționarea cu prioritate a următoarelor excepții în temeiul art. 248 Cod proc. civ.:

a) Excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa de obiect;

b) Excepția lipsei de obiect a petitelor din cererea de chemare în judecata referitoare la clauzele privind perceperea unui comision lunar de urmărire riscuri din Contractul de credit bancar nr._/08.10.2009, art. 8 lit. a) din Actul adițional nr. 2257/15.09.20M la Contractul de credit nr. 900/2007 (ale cărui clauze nu sunt contestau prin prezenta), art. 6 din Contractul de credit bancar an_/06.02.2008;

c) Excepția inadmisibilității unei acțiuni care vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze din Contracte care nu mai sunt derulare, pe temeiul de drept reprezentat de Legea nr. 193/2000.

d) Excepția prescripției dreptului material la acțiune a Reclamanților ca privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuali indicate;

e) Excepția inadmisibilității restituirii prestațiilor percepute de subscrisa ii temeiul clauzelor pretins abuzive și, în subsidiar, excepția prescripția dreptului material la acțiune a Reclamanților cu privire la restituire! acestor prestații.

C.Pe fond, respingerea acțiunii Reclamanților ca nefondată.

PE FONDUL CAUZEI - CLAUZELE A CĂROR NELEGALITATE SE RECLAMĂ PRIVIND CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ NU SUNT ABUZIVE, ÎN ÎNȚELESUL LEGII 193/2000

1. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă

(61) în măsura în care instanța va trece totuși peste excepțiile invocate mai sus, consideră că respingerea acțiunii se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000, respectiv:

a) clauza să nu fi fost negociată;

b) clauza să fie contrară bunei - credințe;

c)clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului;

a) Clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent.

Clamându-se caracterul așa-zis nenegociat al Contractelor de credit, în prezenta cauză se reclamă prestabilirea de către Bancă a conținutului clauzelor și neoferirea posibilității reclamanților de a le modifica sau de a le înlătura.

Astfel, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000: „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită firii a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."

În aprecierea îndeplinirii acestei condiții, instanța trebuie să ia în considerare existența unui minim de diligentă din partea consumatorului atât pentru a înțelege pozițiile contractuale pe care intenționează să și le asume, cât și pentru a încerca influențarea acestora. Doctrina a trasat limitele obligației pozitive de transparență și a obligației negative de a nu prevedea clauze abuzive astfel: „Un potențial client al băncii, depunând diligentele minime impuse într-un asemenea caz, va accesa condițiile generale de bancă, va lua cunoștință de conținutul lor, și eventual va solicita băncii informațiile suplimentare, explicațiile și clarificările pe care le consideră necesare, astfel încât să cunoască și să înțeleagă regulile ce vor guverna noul contract (..,) Obligația (i.e. de informare a clientului) trebuie îndeplinită prin urmare prin remiterea către client a unui document scris, care cuprinde informațiile relevante, sau prin punerea lor la dispoziția clientului în alt mod, într-o manieră suficient de accesibilă (afișare la sediul băncii, postare pe web, etc)".

(Contractele încheiate cu Reclamanții au fost circumstanțiat în funcție exclusiv de alegerile acesteia, banca neputând face altceva decât să prezinte clienților opțiunile existente. Instituțiile de credit nu se pot substitui voinței cocontractanților lor și nu pot iniția negocieri în vederea obținerii de către aceștia a unor condiții de creditare mai bune. Întotdeauna părțile dintr-un contract vor avea interese economice contrare, depinzând de voința fiecăreia dintre părți să își apere cât mai bine aceste interese și să negocieze un preț în favoarea sa. Or, împrumutații au avut întotdeauna posibilitatea de a negocia prețul contractului, însă nu a apelat la această soluție, ci a acceptat în . a fi supuși vreunei presiuni din partea băncii, Reclamanții au optat pentru semnarea Contractelor de credit, declarând că a înțeles clauzele contractuale și că și le însușește în întregime.

Atrage atenția asupra faptului că elementul de comparație între ofertele a două bănci distincte îl constituie dobânda anuală efectivă („D."). Conform art. 3 litera g) și i) din Directiva 2008/48, Dobânda anuală efectivă reprezintă costul total al creditului care este format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor." Formula de calcul al D. este prevăzută în Anexa la Legea 289/2004 și este în mod obligatoriu aceeași pentru toți prestatorii de I servicii financiare. Prin simpla comparare a valorilor D. la care se poate împrumuta de la două bănci diferite, Reclamanții aveau posibilitatea să aleagă dintre doi ofertanți pe 1 acela care oferea un preț mai mic, pe durata și în condițiile agreate de aceștia.

In materia contractelor de credit, simpla existență a unei piețe concurențiale bancare, și implicit a unui număr diversificat de produse bancare face să se prezume implicit și absolut existența negocierii cu privire la clauzele referitoare la prețul contractului de credit. Această prezumție este cu atât mai puternică cu cât crește gradul de pregătire intelectuală și experiență bancară și de afaceri al consumatorului.

Prin urmare, chiar dacă ar presupune prin absurd că acele clauze referitoare la preț nu au fost negociate, totuși, nici Directiva CEE 93/13 și nici legea internă nu înlătură obligația consumatorului de a da dovadă de o minimă diligentă în momentul semnării contractului, întrucât protecția oferită nu poate fi absolută, iar convenirea prețului presupune și o apreciere subiectivă, în funcție de nevoia economică concretă a consumatorului, nevoie pe care numai acesta singur o poate determina.

Soluțiile practice ale Curții de Casație din Franța au dat naștere la afirmații conform cărora transparența de cristal" nu trebuie să se transforme într-o „transparență de șicană. Comerciantul, deși obligat să ofere protecție consumatorilor, nu poate să se substituie cocontractantului său în analiza aprecierii oportunității contractării și chiar a negocierii. Libertatea de voință în asumarea de obligații implică și responsabilitatea alegerii.

b)Clauzele criticate nu sunt contrare bunei-credințe

Pornind de la prevederile Codului Civil, buna credință a fost conturată în doctrină ca fiind acea atitudine de corectitudine, prezumată de lege, pe care cocontractantul trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007, prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înșelătoare sau agresive.

În mod tradițional și necontestat, pentru bancă, cauza unui contract de credit este aceea de a obține un profit ca urmare a desfășurării activității economice de creditare. Prin punerea la dispoziția împrumutaților a unor sume de bani, banca nu urmărește, și nici nu ar putea urmări o cauză ilicită, fiind ținută atât de specificul contractului de credit, cât și de specialitatea de folosință a persoanelor juridice, care nu pot încheia acte cu titlu gratuit, așa cum s-ar întâmpla dacă instanța ar elimina clauzele indicate de Reclamanți.

c) Clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Dimpotrivă, o decizie de eliminare a acestor clauze ar determina un dezechilibra semnificativ în defavoarea băncii din moment ce duce la acordarea unui credit cu titlu gratuit de către o societate bancară obligată să funcționeze pe principiile obținerii de profit.

Doctrina este unanimă în a considera existent „dezechilibrul semnificativ" numai situația absenței unor prestații echivalente ca urmare a executării obligata contractuale de către părți. Pornind de la art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE care prevăd noțiunea de „dezechilibru semnificativ" - doctrina definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală". Partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.

Modificarea/eliminarea clauzelor privind dobânzile și comisioanele înseamnă lăsarea contractului fără obiectul său, fără contraprestația corespunzătoare, adică obligarea subscrisei să realizeze acte de comerț gratuite sau în pierdere către Reclamanți, și este de natură a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii.

Dezechilibrul contractual este doar invocat, dar nu și indicat de Reclamanți în concret, - prin arătarea în ce constă acest dezechilibru sau prin punerea în balans a obligațiilor și drepturilor părților. Prin urmare, în lipsa indicării unei surse reale a dezechilibrului contractual invocat, ne rezumăm la a indica instanței faptul că atât dobânda, cât și comisioanele au fost stipulate în deplină concordanță cu dispozițiile legale în poare la momentul încheierii contractului, așa cum de altfel este și firesc din perspectiva regulilor de aplicare a legii civile în timp.

(2) Jurisprudența comunitară și a instanțelor străine cu privire la dobândă și comisioane ca parte a obiectului contractului

Astfel, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației în măsura în care aceste clauze ne exprimate în mod clar și inteligibil.

Se solicită a se avea în vedere și apărarea subsidiară, conform căreia, prevederile ari 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE interpretate în sensul considerentelor nr. 20 și 23 di aceeași Directivă, respectiv, prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, consacră sancțiune juridică sui generis a încetării producerii efectelor juridice pentru viitor față d consumator, și nu sancțiunea juridică a nulității, care să producă efecte retroactive. Consecința ar rămâne aceeași: neobligarea subscrisei la restituirea diferențelor de bar încasate în trecut, în baza respectivelor clauze, cu titlu de comision.

Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o partea, față de momelile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."

Niciuna dintre condițiile de la art. 4 coroborat cu art. 6 din Legea nr. 193/2000 nu este întrunită în cazul clauzelor privind dobânda și comisioanele contestate de Reclamanți.

A subliniat că realitatea contractuală scoate la iveală faptul că respectivele clauze:

- au fost negociate cu Reclamanți, aceasta având posibilitatea de a influența „conținutul" lor (așa cum cere art. 3 alin. 3 din Directiva 93/13/CEE).

- au fost introduse în Contracte, cu bună credință, raportat la legile și practicile comercial-bancare atunci în vigoare în România, și ele nu produc un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților.

Reclamanții din prezenta cauză au avut la dispoziție mai multe pârghii contractuale pentru a influența negotium-ul părților. În cele din urmă, din perspectiva acestei condiții din Directivă, contează ca cei protejați să fi putut negocia.

Cu privire la dobânda de referință variabilă a băncii aceasta s-a stabilit în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, fiind independentă de voința acesteia, și are la bază următoarele elemente:

- indicele reprezentând evoluția dobânzii indicative de pe piețele internaționale, care reflectă costurile de refinanțare ale băncii (Euribor/Robor);

- primele de lichiditate asociate termenelor scurte sau lungi de creditare;

- costul datorat riscului de țară asociat pieței locale pe piețele internaționale;

- costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele în valută atrase, pe care banca trebuie să le blocheze la BNR;

- costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor;

- modificările reglementarilor legale care conduc la costuri suplimentare pentru bancă.

Toate aceste costuri se stabilesc și au la bază Reglementări ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi și a unor formule de calcul, băncilor fiindu-le permis, potrivit dispozițiilor legale aplicabile contractului, să acorde credite în raport de o dobândă de referință proprie.

Prin Condițiile Speciale ale fiecărei convenții, părțile stabilesc un anumit tip de rată a dobânzii curente care poate fi fixă sau variabilă, în funcție de anumiți indici: ROBOR, EURIBOR sau dobânda de referință BCR, în funcție de opțiunea clientului. Rezultă, așadar, că dobânda de referință care se afișează la sediile BCR nu se confundă cu indicii Euribor/Libor, ci din contră cuprinde, pe lângă aceștia, o . alte costuri care revin unei bănci pe parcursul activității de creditare. în acest sens, înalta Curte a reținut următoarele":

„Dobânda de referință variabilă nu este sinonimă și nu se confundă cu indicele de referință Euribor pentru credite în euro și Libor pentru credite în USD, or pct.5 din contractul de credit prevede că dobânda curentă este variabilă în funcție de „dobânda de referință variabilă care se afișează la sediul băncii, iar distincția este evidentă potrivit Condițiilor de creditare -Anexă la contract, instanța de judecată prin soluția pronunțată nesocotind chiar conținutul contractului prin aplicarea greșită a normelor de interpretare a contractelor prevăzute de Codul civil în art.973, art. 966, art. 97o și art. 984."

Au menționat că indicele Euribor reprezintă o dobândă preferențială, exclusivistă, la care se împrumută între ele un număr restrâns de bănci din Europa. Chiar daca este des utilizat ca indice de referință, el nu echivalează cu dobânda la care se pot împrumuta pe piață băncile din România, nivel de altfel cu mult mai ridicat.

Astfel cum au arătat mai sus, instanța de judecată urmează să aibă în vedere că Reclamanții care solicită modificarea dobânzii prin stabilirea unei marje fixe după bunul plac, marjă care să se adauge la Euribor (6 luni), au încheiat cu aceasta acte adiționale la respectivele contracte de credit prin care, de comun acord, au stabilit ca dobânda să se calculeze în funcție de Euribor (6 luni) plus o anumită marjă fixă. Atitudinea Reclamanților care ulterior semnării respectivelor acte adiționale se adresează instanței de judecată pentru a solicita stabilirea unor marje fixe mai miri decât cele agreate de părți, trădează reaua - credință și evident sunt lipsite de orice temei legal.

A mai arătat că, solicitarea Reclamanților de modificare a formulei de calcul a dobânzii este întemeiată pe prevederile OUG 50/2010. în acest sens, este esențial a se menționa că prin legea de aprobare nr. 288/2010, prevederile OUG 50/2010 au fost modificate în sensul că acestea nu sunt aplicabile contractelor în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.

b. Situația comisionului de acordare credit

Prin acțiunea formulată, Reclamanții solicită și constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare credit, motivat de așa-zisul caracter de "dobândă mascată" al acestuia raportat la cuantum.

Instanța de judecată urmează să constate că Reclamanții nu motivează în concret care sunt motivele de nelegalitate al acestui comision, singurele susțineri ale acestora vizând faptul că acest comision ar fi nejustificat de mare și fără o contraprestație din partea Băncii.

Serviciile prestate de bancă în contul acestui comision privesc activitățile prestatei clientului în vederea punerii creditului la dispoziția acestuia, precum: deschiderea contului curent, punerea la dispoziția clientului în contul curent a sumei de bani provenind din credit, punerea la dispoziția clientului a graficului de rambursare, efectuarea transferului inter/intrabancar etc, iar banca este singura în măsură să aprecieze cu privire la costurile implicare pentru acoperirea acestor servicii.

C. Situația comisionului de administrare

Din motivarea cererii de chemare în judecată formulată de Reclamanți, reiese că problema reținută de aceștia cu privire la comisionul de administrare este aceeași cu cea invocată în privința comisionului de acordare, respectiv că ar fi în cuantum nejustificat de mare și ar lipsi contraprestația din partea Băncii.

Cu privire la prestațiile Băncii din spatele comisioanele percepute, arătă că așa cum este firesc, costurile activității de creditare, ca activitate financiar-bancară cu un caracter complex și care se prelungește pe o perioadă de timp îndelungată, cuprinde și alte elemente în afară de dobândă (aceasta reprezentând numai echivalentul lipsei de folosință a capitalului). Pentru bănci, activitatea de creditare presupune punerea în mișcare a unui mecanism complex, care dă naștere unor costuri de natură extrem de variata, depinzând atât de factori interni, cât și de o . factori externi. Pentru a-și asigura resursele financiare necesare, instituțiile de credit instituie o . comisioane menite a compensa o parte din costurile activității de creditare, precum costurile de administrare a creditelor acordate.

Administrarea creditului are în vedere toate acele operațiuni bancare (în sensul că sunt efectuate de lucrători ai băncii, pentru bancă - profesionist al creditului) care sunt desfășurate pe întreaga durată a creditului pentru corecta și la timp parcurgere a tuturor etapelor creditului. Aceste operațiuni țin, toate, strict, de relația contractuală dintre bancă și împrumutat.

IMPORTANT. Face mențiunea că și OUG 50/2010, care nu este aplicabilă contractelor în curs de derulare, permite introducerea comisionului de administrare în contracte.

d. Situația prevederilor referitoare la dobânda penalizatoare.

Cu privire la acest aspect, Reclamanții solicită anularea dispozițiilor contractuale referitoare la perceperea dobânzii penalizatoare, invocând prevederile pct. 1 lit. i ș j art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Întrucât dispozițiile contractuale reclamate sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, fiind acceptate, prin semnarea Contractelor de credit, astfel încât 1a aplicabile prevederile art. 969 cod civil (conform cărora convențiile legal perfectate au putere de lege între părțile contractante) și sunt conforme cu dispozițiile legale, esteevident că și această solicitare trebuie respinsă ca atare.

Pentru toate motivele arătate, solicită instanței disjungerea cererilor formulate de reclamanți și în principal respingerea acțiunii introductive ca urmare a admiterii excepțiilor invocate, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În drept, și-a întemeiat prezenta pe prevederile legale indicate în cuprinsul acesteia, precum și pe principiile de drept în care își are sediul materia.

La data de 11.11.2014 reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă prin care au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pe fondul cauzei au arătat că, apărările pârâtei sunt nefondate și în mare parte contradictorii, menționând faptul că, la momentul încheierii convenției de credit, Legea nr.193/2000 era în vigoare, astfel că pârâta era obligată să respecte dispozițiile acestuia act normativ, sancțiunea prevăzută fiind reprezentantă de anularea contractului sau a acelor clauze contractuale caracterizate ca fiind abuzive.

În probațiune au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: contracte de credite bancar pentru persoane fizice și actele adiționale la contract (f.20-27,83-90,104-107), contract de ipotecă (f.28), extras CF nr._ –C1-U4 (f.32-33), grafic de rambursare (f.34-43,91-103), certificat de asigurare (f.44), adrese (f.45,47), proces verbal de informare gratuită privind avantajele medierii (f.46), extras din circulara nr.89/2007(f.108), raport statistic (f.109), rata internă de referință pentru creditele acordate în lei (f.110-116), hotărârea Curții (Marea Cameră) (f.117-121), evoluția dobânda de referință variabilă (f.122-131), opiniile unui bancher care a calculat separat dobânzile (f.132-134), buletin lunar martie 2007 (f.135-158), adeverință medicală (f.171), bilet de externare/scrisoare medicală (f.179), interogatoriu (f.180-183), factură (f.185).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contractul de credit bancar nr. 718F/07.11.2007, pârâta a împrumutat reclamanților o sumă de bani cu titlu de credit garantat cu ipotecă. Prin prezenta acțiune reclamanții solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale conținute de art. 5, 7,8 și 9 lit. a și b din contract, precum și art. 2 din actul adițional la contract, cu consecința înlăturării acestor clauze din contract, cu restituirea sumelor încasate necuvenit.

În ceea ce privește clauza cuprinsă la art. 5 din contractul de credit, instanța constată că aceasta se referă la dobânda aplicabilă creditului, care este fixă pentru un termen de 1 an și variabilă ulterior și este formată din dobânda de referință variabilă, ce se afișează la sediile băncii, la care se adaugă puncte procentuale.

Prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt:- art. 1 al. 3 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;- art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;- art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;- art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța reține că această clauză trebuie analizată din perspectiva echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a modifica rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, aceasta fiind doar afișată la sediile băncii. Așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din anexa legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Instanța constată că în cuprinsul contractului se prevede că dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediul băncii, la care se adaugă puncte procentuale. Această dobândă variabilă nu este determinată în nici un fel. Din punctul de vedere al clientului, o eventuală modificare ar trebui însă să constea într-o situație clar descrisă, care să se caracterizeze prin predictibilitate. Clientul trebuie să fie în măsură să anticipeze dacă o astfel de situație intervine, precum și consecințele care se produc.

Raportat la aceste considerații, instanța reține faptul că nu s-a indicat nici un criteriu care să îi permită clientului să prevadă o eventuală modificare a dobânzii de referință variabilă. Un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei. Ori, lipsa oricărui criteriu îl pune pe consumator în imposibilitatea de a prevedea și a fi pregătit pentru eventuale modificări ale ratei dobânzii.

Prin necircumstantierea in nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta clauza încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Aceasta clauza care da dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportata la un indicator precis, individualizat. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit.

Ca urmare a celor mai sus expuse, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzelor astfel analizate. În egală măsură, instanța va constata faptul că între părți a fost încheiat un act adițional, în temeiul prevederilor OUG nr. 50/2010, prin care prevederile contractuale au fost puse în acord cu legislația actuală, sens în care clauzele abuzive au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la momentul modificării lor prin actul adițional. În ceea ce privește prevederile cuprinse în acest act adițional, respectiv art. 2 criticat de către reclamanți, instanța constată că nu s-a probat în nici un fel existența vreunei clauze abuzive raportat la acestea, în condițiile în care dobânda variabilă a fost stabilită expres prin raportare la indicele Euribor, la care se adaugă o marjă fixă pe toată perioada de creditare. Aceste modificări dimpotrivă au făcut predictibil nivelul dobânzii și a aliniat prevederile anterior abuzive la legislația națională. Mai mult, actul adițional a fost însușit indubitabil de către reclamanți, care l-au semnat după studierea conținutului său.

Ca urmare a acestei constatări, va dispune obligarea pârâtei B. C. Română la înlăturarea din cadrul contractelor a prevederilor constatate abuzive, cu consecința calculării și plății în favoarea reclamanților a sumelor încasate cu titlu de plată nedatorată reprezentând diferență majorare dobândă de la expirarea termenului de 12 luni prevăzut la art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane nr. 718F/07.11.2007 până la modificarea sa, prin actul adițional la contractul de credit încheiat la data de 29.11.2010.

Referitor la prevederea cuprinsă la art. 7 din contract, instanța constată că articolul în cauză reglementează nivelul dobânzii aplicabile contractului în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, în funcție de numărul de zile de întârziere. Instanța constată faptul că în cuprinsul acestui articol sunt prevăzute clar și expres penalitățile ce urmează a fi aplicate în cazul întârzierii la plata creditului și a dobânzilor, precum și cuantumul acestor penalități. În condițiile în care acest articol nu reglementează în concret nivelul dobânzii, ci doar sancțiunile aplicabile debitorului în cazul întârzierii la restituirea împrumutului, precum și având în vedere că sunt prevăzute clar și concis atât intervalele de timp, cât și sancțiunile aplicabile, în puncte procentuale, instanța constată că aceste clauze nu pot fi considerate abuzive, sens în care urmează a fi respins acest petit.

Referitor la prevederile pct. 8 din contractul de credit la care se face referire, instanța constată că acest articol reglementează cuantumul și modalitatea de aplicare a dobânzii majorate, în funcție de serviciul datoriei. Instanța constată că și acest articol prevede majorarea dobânzii, în funcție de numărul de zile de întârziere, făcând trimitere la prevederile art. 5 din contract. Aspectele reținute referitoare la prevederile cuprinse în art. 7 sunt aplicabile în egală măsură și în cazul acestui punct. Astfel, instanța constată că ambele clauze sunt clare, concise și nu crează un dezechilibru între cele 2 părți ale contractului. Dimpotrivă, aceste prevederi urmăresc să sancționeze patrimonial conduita debitorului în cazul neplății la scadență a ratelor convenite. Ori, respectivele clauze urmează a fi analizate din perspectiva echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii, care și-a îndeplinit obligația de a acorda împrumutul, posibilitatea de sancționa neîndeplinirea obligațiilor de către client prin majorarea ratei dobânzii, în condițiile în care acest lucru este reglementat expres în cuprinsul unui act însușit de către părți. În egală măsură, proporția în care urmează a fi majorată această rată este determinată expres, banca neavând posibilitatea de a abuza de poziția sa și de a impune o dobândă unilateral.

Raportat la toate aceste considerente, instanța constată că aceste clauze nu au un caracter abuziv.

Referitor la clauza prevăzută la art. 9 lit. a din contract, aceasta vizează comisionul de acordare credit, plătibil la momentul încheierii contractului, în cuantum stabilit procentual prin raportare la valoarea creditului. Instanța reține faptul că potrivit art. 4 alin 1 O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit art 5 din același act normativ, În cazul contractelor standard preformulate, comerciantul are obligația să remită, la cerere, oricărei persoane interesate un exemplar din contractul pe care îl propune.

În cauză, instanța reține faptul că persoanei fizice semnatare a contractului i s-a pus la dispoziție un exemplar al contractului, aceasta deținând și în prezent contractul semnat. În același timp, în conformitate cu prevederile art. 9 lit. a din contract, pentru creditul acordat clientul va plăti un comision de acordare de 2,50 flat din valoarea creditului, iar acesta se plătește la prima tragere a creditului.

Instanța reține așadar faptul că la momentul semnării contractului clientul nu doar că era necesar a cunoaște obligația de a achita acest comision de acordare, dar acesta era plătibil automat la momentul punerii la dispoziție a sumei împrumutate. Ori, în atari condiții instanța constată că nu poate fi invocată necunoașterea asupra acestui aspect, sau existența unui contract preformulat, care să fi vătămat interesele consumatorului. Comisionul în cauză a fost precis determinat, în cotă procentuală, fiind indicată inclusiv moneda în care urmează a fi achitat. În același timp, acesta a fost perceput ca fiind o contraprestație a unui serviciu corelativ oferit de către cocontractant, serviciu ce consta in procesarea documentelor și întocmirea întregii documentații necesare în vederea acordării creditului. Ca urmare, nu se poate reține că acest comision ar crea un dezechilibru între pozițiile celor 2 părți.

Mai mult, instanța constată faptul că acest comision, fiind cunoscut la data semnării contractului, a fost acceptat în mod direct de către consumator, fiind aplicabile prevederile art. 969 Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului, ce acordă valoare de lege contractului semnat între părți.

Raportat la aceste elemente, instanța constată faptul că nu poate fi constatată existența unei clauze abuzive în ceea ce privește comisionul de acordare credit inserat în contractul de credit, sens în care urmează a fi respinsă această solicitare a reclamantului.

Cu privire la clauza cuprinsă la art. 9 lit. b din contract, aceasta vizează comisionul lunar de administrare, stabilit într-o sumă fixă. Analizând acest comision, instanța constată că, pentru a fi socotită abuzivă, aceasta ar trebui la rândul său să îndeplinească cele 3 condiții conținute implicit în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv este necesar ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerinței bunei credințe. Nici una dintre aceste condiții nu a fost probată în prezentul cadru procesual, clauza în cauză fiind prevăzută expres și cunoscută de către reclamanți încă de la momentul încheierii contractelor. În ceea ce privește deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului, din lecturarea ansamblului drepturilor și obligațiilor părților ce își au izvorul în contractul încheiat, instanța reține că, în realitate, împrumutatului îi revine, în schimbul obligației băncii de punere la dispoziție a creditului, obligația de restituire a împrumutului cu o dobândă anuală efectivă explicit specificată în contract. În egală măsură, comisionul analizat face parte din prețul contractului, ca o contraprestație la serviciile oferite de unitatea bancară ce vizează administrare efectivă a conturilor împrumutatului.

În privința OUG nr. 50/2010, instanța reține că acest act normativ nu este incident în cauză, prin raportare la prevederile art. 95, chiar în caz contrar, respectiv de aplicabilitate, reținându-se totuși faptul că prezentul comision de administrare se află între comisioanele permise de OUG nr. 50/2010, scopul perceperii acestuia fiind potrivit art. 36 alin. (3) inclusiv desfășurarea activităților de monitorizare a rambursării creditului.

Având în vedere cele menționate, instanța va respinge și acest petit.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, având în vedere măsura în care a fost respinsă cererea reclamanților, ca și lipsa oricărei dovezi în ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de către aceștia, în vederea unei eventuale compensări a cheltuielilor reciproce, instanța urmează a obliga reclamanții la plata în favoarea pârâtei, care și-a probat cheltuielile de judecată, a sumei de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial parțial. Instanța a procedat astfel la reducerea acestui onorariu, atât având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, cât și luând în considerare cuantumul ridicat al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanții F. C. și F. S., cu domiciliul în Tg. M., . . în contradictoriu cu pârâta B. C. Română, CUI_, J_, cu sediul în București, .. 5 sector 3.

Constată nulitatea absolută a prevederilor cuprinse la art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 718F/07.11.2007.

Dispune obligarea pârâtei B. C. Română la înlăturarea din cadrul contractelor a prevederilor constatate abuzive, cu consecința calculării și plății în favoarea reclamanților a sumelor încasate cu titlu de plată nedatorată reprezentând diferență majorare dobândă de la momentul încheierii contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 718F/07.11.2008 până la modificarea sa, prin actul adițional nr. 1/29.11.2010.

Respinge în rest acțiunea reclamanților.

Dispune obligarea reclamanților la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial parțial.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg. M..

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 15.09.2015.

P. GREFIER

G. G. C. I. M. I.

Red. G.G.C

Tehnored. I.M.

01.10.2015

← Pretenţii. Sentința nr. 3948/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ		Plângere contravenţională. Sentința nr. 3956/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 3948/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 3956/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Acţiune în constatare. Sentința nr. 3950/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Cereri. Încheierea nr. 3961/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Pretenţii. Sentința nr. 3966/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ