Pretenţii. Sentința nr. 3948/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 3948/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 3948/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

CIVIL

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 3948/2015

Ședința publică de la 15 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. G. C.

GREFIER: I. M. I.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul Z. S. A. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect pretenții.

În lipsa părților.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 01 septembrie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, când după deliberare instanța a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată că:

Prin cererea având ca obiect pretenții, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.12.2014, sub nr._, reclamantul Z. S. A. în contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 272,85 Ron reprezentând dobânda legală aferentă sumei de_,23 Ron din dosarul daună CA_ în cea ce privește auto Citroen Jumper; obligarea pârâtei la plata sumei de 351,99 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 39 900 Ron din dosarul daună CA_ în cea ce privește auto Mercedes E 200; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, onorar avocat 1000 lei si taxa de timbru aferentă acțiunii.

In fapt, cu privire la dosarul daună CA_ în cea ce privește auto Citroen Jumper, cererea de despăgubire este din20.06.2014, scadența este la data de 11.07.2014, iar plata s-a făcut la data de 21.08.2014 cu o întârziere de 41 de zile.

Cu privire la dosarul daună CA_ în ceea ce privește auto Mercedes E 200, cererea de despăgubire este din 07.02.2014, scadența este la data de 28.02.2014, iar plata s-a făcut la data de 2S.03.2014 cu o întârziere de 28 de zile.

În aceste condiții, având în vedere întârzierile de 41 de zile respectiv 28 de zile, reclamantul consideră că este îndreptățit la suma de 272,85 Ron și 351,99 lei reprezentând dobânda legală.

Întrucât legea prezumă în mod absolut prejudiciul invocat reprezentând dobânda legală în cazul în care o parte nu-și încasează creanța la scadență, prejudiciu care este dat de lipsa de folosință a sumei de bani reprezentând creanța.

Referitor la momentul de la care pârâta datorează dobânda legală, se apreciază că devine incident conform condițiilor din contractul de asigurare.

Așadar, pârâta datorează dobânda legală în 20 de zile de la data întocmirii cererii de despăgubire si până la plata efectivă. Pentru aceste motive, instanța urmează să oblige pârâta la plata dobânzii legale arătate mai sus.

Asupra cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile C.pr.civ. care prevăd ca partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În acest sens, pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

În drept: Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Se constată depuse la dosarul cauzei concluzii scrise, formulate de reclamant prin care solicit admiterea acțiunii formulate: obligarea pârâtei la plata sumei de 272,85 Ron reprezentând dobânda legală aferentă sumei de_,23 Ron din dosarul daună CA_ în cea ce privește auto Citroen Jumper; obligarea pârâtei la plata sumei de 351,99 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 39 900 Ron din dosarul daună CA_ în cea ce privește auto Mercedes E 200; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, onorar avocat 1000 lei și taxa de timbru aferentă acțiunii.

În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copie CI reclamant (f.4), înscrisuri (f.5-8,40-150), dovadă achitare taxă timbru (f.14), contract de asistență juridică (f.21), interogatoriu luat pârâtei (f.24,26,27), interogatoriu propus reclamantului (f.30), chitanță onorariu avocat (f.34).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume cu titlu de dobândă legală. În fapt, instanța reține că intimata a deschis și instrumentat 2 dosare de daună referitoare la autoturisme aparținând reclamantului, autoturisme implicate în accidente rutiere soldate cu daune.

Referitor la autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_, instanța reține faptul că, din documentația depusă la dosar, rezultă faptul că reclamantul a notificat producerea accidentului soldat cu daune materiale pârâtei, fiind deschis dosarul de daune. După evaluarea prejudiciului, la data de 07.02.2014 reclamantul a formulat cerere de despăgubire afirmativ cu scadența la 28.02.2014, plata fiind efectuată la data de 28.03.2014.

În ceea ce privește autoturismul marca Citroen Jumper cu nr. de înmatriculare_, cererea de despăgubire a fost înregistrată de reclamant la data de 20.06.2014, afirmativ cu scadența la 11.07.2014, plata fiind efectuată la data de 21.08.2014.

Raportat la obiectul prezentei cereri, instanța constată că reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată la sumele achitate în fapt, dobândă legală ce s-ar cuveni de la data scadenței obligației și până la momentul plății efective. Sumele solicitate sunt calculate prin raportare la dispozițiile OG nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Instanța reține faptul că atât notificarea pârâtei, cât și plata sumelor cuvenite au fost efectuate în temeiul unor raporturi de asigurare existente între cele 2 părți, având în vedere încheierea unor contracte de asigurare facultativă pentru ambele vehicule. Ca urmare, eventualele pretenții reciproce ale părților sunt guvernate nu de legislația generală ce reglementează dobânda legală, ci de reglementările specifice raporturilor de asigurare. În esență, instanța reține că reclamantul și-a fundamentat greșit acțiunea pe dispozițiile OG nr. 13/2011, în condițiile în care modul de despăgubire, modalitatea de notificare și de plată a acestor despăgubiri beneficiază de o reglementare specială, derogatorie de la cea de drept comun, cuprinsă în Ordinul nr. 14/2011, aplicabil la data producerii evenimentelor asigurate.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 64 din acest act normativ, este reglementat expres cuantumul penalității aplicabile în cazul neplății la termen a despăgubirii către persoana prejudiciată, precum și modalitatea efectivă de notificare, de acceptare a despăgubirii și termenele în care aceste proceduri trebuie efectuate. Ca atare, reclamantul nu avea alegere între a solicita obligarea pârâtei la plata dobânzii legale sau a penalității astfel cum aceasta este reglementată în ordinul mai sus menționat, fiind obligat să solicite această din urmă penalitate, cu indicarea expresă a modului de calcul, a numărului de zile de întârziere, precum și cu dovada faptului că s-au parcurs etapele prevăzute expres de legislația specială.

Raportat la aceste aspecte, instanța urmează a respinge cererea introductivă de instanță astfel cum a fost formulată.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de către reclamantul Z. S. A., CNP_, cu domiciliul în Corunca nr. 268 jud. M. în contradictoriu cu pârâta .-Reasigurare SA, cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord nr. 10, Global City Business Park, jud. Ilfov.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Târgu M.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 15.09.2015.

P. GREFIER

G. G. C. I. M. I.

Red. G.G.C..

Tehnored. I.M.

07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3948/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ