Pretenţii. Sentința nr. 3966/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 3966/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 3966/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3966/2015

Ședința publică de la 16 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantul B. L. în contradictoriu cu pârâta A. A. SA, având ca obiect pretenții.

Fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9.09.2015 când din lipsă de timp pentru deliberare a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere care face parte din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2013 și precizată în data de 14.01.2014 (f.43), reclamantul B. L. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi achite:

- suma de 38.584,08 lei cu titlu de debit,

- a dobânzilor legale calculate asupra debitului începând cu data de 27.07.2013 până la data achitării integrale a debitului

- cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii formulate, s-au arătat, în esență, următoarele:

La data de 27.12.2012 a avut loc un accident de circulație în care autoturismul Audi S8 cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat.

Ținând seama de faptul că autoturismul mai sus menționat era asigurat la data producerii accidentului cu polița EuroCasco nr. MS_6, emisă de către pârâtă, reclamantul a avizat dauna la sucursala M. a pârâtei, fiind deschis dosarul de daună nr. MS1012CA002436.

După efectuarea constatării avariilor și întocmirea procesului verbal de constatare a daunelor, reclamantul am prezentat vehiculul într-o unitate reparatoare agreată de către asigurător - . SRL - în vederea întocmirii devizului de reparație.

Valoarea estimată a reparațiilor s-a ridicat la suma de 135.166 lei.

Față de această valoare estimată a reparațiilor, dauna a fost considerată daună totală, reparația nemaifiind rentabilă din punct de vedere economic, acest aspect rezultând inclusiv din adresa nr. 1742/10.04.2013 emisă de sucursala M. a pârâtei.

După instrumentarea dosarului de daună, reprezentanții reclamantei au oferit cu titlu de despăgubire suma de 19.310 euro.

Reclamantul a solicitat achitarea sumei de 33.593 euro la data de 28.06.2013.

Suma solicitată de către reclamant a ținut seama de toate prevederile contractului de asigurare EuroCasco nr. MS_6.

Astfel, vehiculul său a fost asigurat în decembrie 2011 la suma de 43.043 euro, considerându-se că la momentul încheierii asigurării aceasta era valoarea sa reală conform pct. 7.1. lit b din condițiile de asigurare.

Conform pct. 13.15 din condițiile de asigurare, „Despăgubirea nu poate depăși valoarea de piață a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat, valoarea reală a acestuia la același moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată."

La data producerii accidentului, valoarea autoturismului era aceeași cu cea stabilită la încheierea poliței, deoarece, valoarea reală a vehiculului la momentul producerii daunei se calculează la fel ca și la încheierea asigurării, luând în calcul valoarea de nou a autoturismului și aplicând grila de uzură.

Cum valoarea de nou a vehiculului este aceeași la ambele momente, este de observat faptul că și coeficientul de uzură care se aplică asupra acesteia este același, deoarece între data încheierii asigurării și data daunei nu a trecut un an, încât să devină aplicabilă o altă uzură din grila de uzuri a asigurătorului.

Ca atare, apreciază că valoarea vehiculului la data daunei este egală cu valoarea acestuia la încheierea asigurării, adică 43.043 euro.

Dar, din această valoare trebuie scăzută contravaloarea reparațiilor achitate pentru daunele anterioare, conform prevederilor pct. 13.19. lit. b din condițiile de asigurare, deoarece anterior acestei daune pârâta a mai achitat suma de 3.450 euro pentru daune anterioare, iar reclamantul nu a reîntregit suma asigurată conform prevederilor pct. 13.19. lit. a din condițiile de asigurare.

Astfel, suma asigurată se reduce la 39.593 euro, aceasta fiind valoarea reală a autovehiculului la momentul accidentului.

Dosarul de daună fiind instrumentat ca daună totală, este necesar a se face aplicarea pct. 13.6 lit. b din condițiile de asigurare, în concret, din valoarea vehiculului la data accidentului urmând a se scade valoarea pieselor și subansamblelor neavariate - epava.

Pârâta a cuantificat valoarea epavei ca fiind 5.950 euro, aceasta sumă fiind obținută prin licitarea epavei.

Reclamantul a acceptat această valoare și nu a ridicat pretenții cu privire la modul în care s-a ajuns la această valoare.

Ca atare, din valoarea reală a vehiculului de 39.593 euro trebuie scăzută valoarea epavei de 5.950 euro, rezultând o valoare maximă de despăgubire de 33.643 euro.

Dar pârâta nu a dat curs solicitării de despăgubire, efectuând în dosarul de daună chiar și o evaluare a valorii vehiculului.

Chiar și raportat la această evaluare, oferta de despăgubire făcută de pârâtă este inferioară valorilor ce rezultă din calculul condițiilor de asigurare.

Ca atare, apreciază că pârâta, cu rea voință, nu își execută obligația de plată a despăgubirii conform condițiilor contractuale.

După data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat suma de 110.700 lei în două tranșe, respectiv 50.000 lei și 60.700 lei.

Raportat la cursul de schimb leu/euro valabil la data producerii evenimentului rutier, 1 euro = 4,4373 lei, rezultă o valoare a debitului în cuantum de 149.284,08 lei.

Consideră că, în conformitate cu prevederile pct. 12.2. din condițiile de asigurare, începând cu data de 27.07.2013 pârâta datorează dobânzi legale asupra debitului pentru neplata acesteia în termenul contractual.

In drept, au fost invocate:

- art. 1270 N.C.c., 2214 și urm. N.C.c.

- condițiile de asigurare aferente poliței EuroCasco nr. MS_6.

Pentru dovedirea celor susținute, s-a solicitat încuviințarea și administrarea următoarelor mijloace de probă:

- înscrisuri

- interogatoriul pârâtei

- efectuarea unei evaluări judiciare.

Cererea a fost legal timbrată, fiind depusă la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 4.090,68 lei (f.17 - 20).

Pârâta S.C A. S.A. a depus întâmpinare prin care:

- a invocat:

  • excepția netimbrării cererii de chemare în judecată
  • excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii de informare a medierii prevăzute de art. 2 din Legea 192/2006:

- a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată

În motivarea întâmpinării formulate, s-au arătat, în esență, următoarele:

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a documentelor anexe comunicate nu rezultă dacă și cum a fost timbrată acțiunea.

Solicită obligarea reclamanților la formularea unei precizări de acțiune în care să se precizeze cheltuielile de judecată inițiale, adică timbrajul și onorariul avocațial.

Având în vedere nerespectarea de către reclamanta a dispozițiilor referitoare la informarea medierii din Legea 192/2006,cere respingerea acțiunii ca inadmisibila.

Pe fondul cauzei, a arătat că, în urma evenimentului din data de 27.12..2012, avizat la data de 28.12.2012 a deschis dosarul de dauna MS1012CAA002436.

In data de 10.04.2013 se comunica adresa 1742 în care conform art 13.15 din condiții de asigurare pentru polița Euro Casco cu numărul MS_6 se comunica ca despăgubirea nu poate depasi valoarea de piața a autovehiculului asigurat Audi A 8 cu numărul de înmatriculare_ ,care s-a stabilit la suma de 29.900 Euro, stabilită de către asigurator.

Dupa comunicare asiguratul refuza oferta pârâtei,motiv pentru care se întocmeste o expertiza extrajudiciara ,in baza careia se calculeaza de către expert valoarea de piața în suma de_ Euro.

Pentru stabilirea valorii maxime de despăgubire s-a folosit urmatoarea formula:

Cuantumul despăgubirii nu poate depasi suma asigurata/valoarea de piața fiind egala cu valoarea de piața diminuata cu suma daunelor anterioare și valoarea epavei (Cd=Vp-Sd-Ve)_-3450-5950=_ Euro, iar_ X4.4296 =_ Lei.

Este valoarea stabilită pentru despăgubire care a fost innaintata pentru plata departamentului plați al societății.

La data producerii accidentului valoarea auto era diferita fata de valoarea calculata la încheierea politei, autoturismul reclamantului incadrindu-se într-o alta grila de uzura.

Valoarea de nou nu este aceeași la momentul daunei, valoarea la data evenimentului fiind data de coeficientul de uzura,conform vechimii mașinii, respectiv 6 ani.

In cazul când ar fi diminuata suma asigurata cu cuantumul daunelor anterioare,nu ar mai fi fost respectate prevederile contractuale în care se menționează cuantumul despăgubirilor însumate nu pot depasi, suma asigurata/valoarea de piața.

In drept, au fost invocate:

- Cod Procedură Civilă din 2010

Pentru dovedirea celor susținute, s-a solicitat încuviințarea și administrarea următoarelor mijloace de probă:

- înscrisuri,

- interogatoriul reclamantului

- expertiza tehnica auto pentru stabilirea valorii de despăgubire

- orice alte probe care se vor dovedi necesare și concludente pe durata judecării cauzei.

Pe parcursul procesului:

- din debitul pretins inițial de 149.284,08 lei, pârâta a achitat 50.000 lei, iar apoi 60.700 lei, rămânând de achitat 38.584,08 lei

- A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului (f.61)

- S-a dispus efectuarea unei expertize evaluatorii, expertul stabilind în final că la data producerii evenimentului (27.12.2012), valoarea de piață a autoturismului era de 30.607 EUR, respectiv 135.577 RON

- S-a renunțat la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată

- A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neparcurgerea procedurii medierii

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Starea de fapt

La data de 27.12.2012 a avut loc un accident de circulație în care autoturismul Audi S8 cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat.

Autovehiculul Audi S8, an fabricație 2006, înmatriculată pentru prima dată în data de 22.11.2006 sub nr. HNDV422 (f.119), era asigurat la data producerii accidentului cu polița EuroCasco nr. MS_6, emisă de către pârâtă. (f.7).

Polița EuroCasco nr. MS_6 era valabilă pentru perioada 31.12.2011 – 30.12.2012, suma asigurată fiind 43.043 EUR.

În cadrul condițiilor de asigurare se precizează, la art. 13.6, dacă valoarea estimată a reparațiilor depășește 85% din suma asigurată se va considera că s-a produs daună totală economică.

În acest caz se va despăgubi … valoarea de piață/reală a autovehiculului din care se scade valoarea pieselor și subansamblelor (inclusiv a dotărilor opționale/suplimentare cuprinse în asigurare) neavariate, stabilită pe baza Grilei de uzură A., dacă Asiguratul renunță la repararea autovehiculului.

Potrivit art. 13.15, despăgubirea nu poate depăși valoarea de piață a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat, valoarea reală a acestuia la același moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată.

În contract sunt definiți următorii termeni:

-1.1.48. Valoare de nou: valoarea de comercializare a autovehiculelor noi, la data încheierii asigurării (stabilită potrivit facturilor, cataloagelor sau listelor de prețuri comunicate de producători)

-1.1.49. Valoare de piață: prețul de pe piața locală ce ar putea fi obținut prin vânzarea autovehiculului asigurat în starea în care se afla acesta anterior producerii riscului asigurat, în condițiile unei piețe neafectate de cazuri de forță majoră…

-1.1.50. Valoare reală: valoarea obținută prin scăderea uzurii; se obține prin aplicarea coeficientului de valoare reală (stabilit conform grilei de uzură A.) asupra valorii ca nou a autovehiculului

Potrivit grilei de uzură A., pentru un autoturism cu vârsta între 6-7 ani, se aplică un coeficient de 37% din valoarea reală.

Reclamantul a avizat dauna la sucursala M. a pârâtei, fiind deschis dosarul de daună nr. MS1012CA002436.

În urma analizării materialelor din cadrul dosarului de daună, pârâta a concluzionat că este vorba despre o daună totală.

Pârâta a cuantificat, prin licitație, valoarea epavei ca fiind 5.950 euro

Reprezentanții pârâtei au arătat că în cazul în care se dorește vânzarea epavei, suma de 5.950 euro va fi achitată de cumpărător, însă dacă asiguratul dorește păstrarea epavei, suma obținută prin licitație se majorează cu 20%, reprezentând cheltuieli administrative. (f.22)

Reclamantul a arătat că este de acord cu valoarea epavei de 5.950 EUR și dorește să păstreze epava în proprietate (f.21).

Întrucât anterior acestei daune pârâta a mai achitat suma de 3.450 euro pentru daune anterioare, iar reclamantul nu a reîntregit suma asigurată conform prevederilor pct. 13.19. lit. a din condițiile de asigurare, suma de 3.450 euro urmează a fi scăzută din despăgubirile cuvenite reclamantului.

Potrivit art. 12.2 din contract, termenul de acordare a despăgubirilor nu va depăși 30 zile calendaristice de la data completării dosarului de daună cu toate documentele solicitate de asigurător, în forma și conținutul cerute de acesta.

După introducerea cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat reclamantului suma de 110,700 lei în două tranșe, respectiv 50.000 lei și 60.700 lei.

În drept

Potrivit art. 1270 alin. 1 Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Art. 2199 alin. 1 cod civil prevede că prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.

Potrivit art. 2208 alin. 1 Cod Civil, în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.

Atunci când există neînțelegere asupra cuantumului indemnizației de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător anterior soluționării neînțelegerii prin bună învoială sau de către instanța judecătorească.

Cu privire la cererea formulată

La data producerii evenimentului (27.12.2012) 1 EUR = 4,4296 lei.

Având în vedere faptul că la data de 31.12.2011, suma asigurată a fost de 43.043 EUR, iar conform grilei de uzură A., la o vechime a autovehiculului de 5-6 ani se aplică un coeficient de 43 % din valoarea reală, rezultă că valoarea de nou a autovehiculului avută în vedere de părți este 100.100 EUR.

În aceste condiții, rezultă că la data producerii evenimentului rutier, 27.12.2012, autovehiculul avea o valoare reală, potrivit contractului, de 37.037 EUR (autoturism înmatriculat prima dată în 22.11.2006, încadrat în categoria 6-7 ani, coeficient din valoare reală: 37 % conform grilei de uzură).

După cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză (f.113), la valoarea de nou a autoturismului se aplică un grad de uzură de 51% (f.114), iar la diferență se aplică coeficientul de 0,8(care ține seama de raportul dintre cerere și ofertă), iar apoi coeficientul de 0,8 (coeficientul de similitudine care ține seama de faptul că tipul de autovehicul evaluat nu se mai fabrică).

Rezultă așadar că, în speță, valoarea de piață a autovehiculului, calculat potrivit pct. 1.1.49 din contract (f.8) va fi de 32.672,64 EUR (100.100 EUR * 51% * 0,8 * 0,8)

Potrivit art. 13.15 din contractul încheiat între părți, despăgubirea nu poate depăși valoarea de piață a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat, valoarea reală a acestuia la același moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată.

În aceste condiții cuantumul despăgubirii va fi cea mai mică dintre următoarele valori:

- valoarea de piață a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat: 32.672,64 EUR

- valoarea reală a acestuia la același moment: 37.037 EUR

- cuantumul pagubei – nu poate fi luată în considerare având în vedere că este vorba despre o daună totală, iar asiguratul a renunțat la repararea autovehiculului

- suma asigurată: 43.043 EUR

Așadar, despăgubirea datorată de pârâtă este în cuantum de 32.672,64 EUR.

Din despăgubirea care i se cuvine reclamantului trebuie scăzută suma totală de 34.391 EUR compusă din:

- 3.450 EUR reprezentând daună anterioară

- 5.950 EUR reprezentând valoarea epavei, agreată de părți

- 24.990,97 EUR (echivalentul în EUR la cursul BNR de la data producerii evenimentului, a sumei de 110.700 lei achitată de A. ulterior introducerii cererii de chemare în judecată)

Rezultă o diferență de 1.718,33 EUR care a fost achitată în plus de către A..

În aceste condiții, acțiunea reclamantului ar putea fi admisă numai în condițiile în care dobânda legală solicitată ar depăși suma de 1.718,33 EUR.

Dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 103.088,487 lei (echivalentul în lei, la data producerii evenimentului rutier, a sumei de 32.672,64 EUR - 3.450 EUR - 5.950 EUR ), pentru intervalul 27.07._14 (data la care reclamantul a arătat că pârâta a achitat suma de 110.700 lei) este de 3.992,91 lei (901,42 EUR).

Rezultă că la acest moment pârâta nu mai datorează nicio sumă de bani reclamantului.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța va respinge cererea reclamantului ca rămasă fără obiect.

Cheltuieli de judecată

Având în vedere prevederile art. 453 Cod Procedură Civilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 452 Cod Procedură Civilă, luând în considerare faptul că pârâta a achitat suma de 110.700 lei ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, instanța reține culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, astfel încât va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 8.058,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând:

- 4.090,68 lei – taxa de timbru.

- 3.968 lei – onorariu avocațial

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de:

- reclamantul B. L., CNP_, cu domiciliul în mun. Târgu M., jud. M., . și domiciliul procesual ales în mun. Târgu M., jud. M., ., în contradictoriu cu

- pârâta SOCIETATEA ASIGURARE - REASIGURARE A. S.A., CUI_, J_, cu sediul social în București, .. 3, ., sector 3.

ÎN CONSECINȚĂ

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 8.058,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul M. în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgu-M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2015.

PREȘEDINTE

A. A.

GREFIER

M. M.

Red/Tehnored/A.A.

4 ex./21.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3966/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ