Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 5170/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 5170/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 5170/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5170

Ședința publică de la 16 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. U.

Grefier L. E. L.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul U. I. în contradictoriu cu pârâții ., B. B., B. C. S., B. T., C. V., C. F. C., și .- P. ASOCIAT C. Ș., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul convențional al pârâților B. B., B. C. și B. T., dl avocat L. B. R. și reprezentanta convențională a pârâților C. V. și C. F. C., d-na avocat M. Szomer B. lipsă fiind reclamantul, pârâții și reprezentantul pârâtei ..

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâta .> S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâta . deoarece aceasta este persoană juridică, iar în cazul persoanelor juridice sediul acesteia opozabil oricărei persoane intersate este cel menționat în Registrul Comerțului.

D. urmare, având în vedere că, citarea s-a făcut la sediul menționat în Registrul Comerțului, trebuie considerată procedură de citare legal îndeplinită indiferent de mențiunile agentului prcoedural conform căruia acesta a returnat actul procedural deoarece destinatarul nu mai locuiește la acea adresă.

De asemenea neaducerea la cunoștință a eventualei schimbări a sediului prin efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului face ca orice asemenea notificare să nu fie opozabilă în stagiul procesual și în finalmenete în fața instanței de judecată.

Reprezentantul convențional al pârâților B. B., B. C. și B. T., depune la dosarul cauzei în ședință publică împuternicire avocațială nr._/2015.

La interpelarea instanței reprezentantul convențional al pârâților B. B., B. C. și B. T. și reprezentanta convențională a pârâților C. V. și C. F. C. arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

În continuare instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată a reclamantului.

Având cuvântul reprezentanta convențională a pârâților C. V. și C. F. C. solicită instanței să se ia act de renunțarea la judecată a reclamantului.

Având cuvântul reprezentantul convențional al pârâților B. B., B. C. și B. T. solicită instanței să se ia act de renunțarea la judecată a reclamantului.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată a reclamantului.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată :

P. cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-M. la data de 15.05.2014, sub nr._, reclamantul U. I., a solicitat în contradictoriu cu pârâții ., C. V., C. F. C., B. B., B. C. S. și B. T., ca prin hotărârea care se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a documentației cadastrale de dezmembrare avizate cu nr._ din 23.10.2006, încheiere nr._ din 05.12.2006, CF 3218/N, nr. cadastrale 1128, 1129 și a operațiunilor de dezmembrare efectuate în baza acesteia, radierea înscrierilor efectuate în CF 3218/N în baza documentației de dezmembrare nr._/23.10.2006, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul a arătat că, pe baza documentației de dezmembrare nr._/23.10.2006, încheiere nr._/05.12.2006, întocmită în mod eronat, OCPI M. a intabulat același teren în suprafață de 1.100 mp pe numele a doi proprietari diferiti.

OCPI M., prin salariații, săi a refuzat să-i pună la dispoziție copii ale documentațiilor cadastrale si/sau extrasele CF, etc. necesare susținerii acțiunii civile, pe motiv că nu este proprietarul imobilului ale cărui documente au fost solicitate.

În drept a invocat art.907,908,909,1247 C.civ., art.10,14,15, alin.3 din Legea 7/1996, art.20, art.24 din OANCPI 634/2006, art.44 din constituția României.

Pârâtul C. V. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal, admiterea excepției lipsei calitățiisale procesuale pasive, pe fondul cauzei, a solicitat sa se dispună, respingerea cererii de chemare in judecata promovata de către reclamant ca fiind nelegala si nefondata, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat textele de lege la care a făcut referire.

Pârâții B. B., B. C. S. și B. T. au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pââtului B. B., pe fondul cauzei, a solicitat sa se dispună, respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat textele de lege la care a făcut referire.

La data de 28.09.2015 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinările pârâților prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de aceștia prin întâmpinările depuse la dosarl cauzei,

La data de 02.10.2015 reclamantul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată.

Analizând toate aspectele și împrejurările cauzei, din prisma probelor administrate, în vederea soluționării cauzei instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține că, în cauză, reclamantul a depus la data de 02.10.2015, prin registratura instanței, cererea de renunțare la judecată.

În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța va lua act de faptul că reclamantul renunță la judecata cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului U. I., cu domiciliul în com Corunca, .. 424, jud. M., identificat prin CI . nr._ în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în Cluj-N., .. 252, jud. Cluj, C. V., C. F. C. ambii cu domiciliul în Târgu-M., nr. 24, ., ., identificat cu CI . nr._, CNP_, B. B., B. C. S. și B. T., toți cu domiciliul în mun. Târgu-M., ., ..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,a zi, 16.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. C. URSALUMINIȚA E. L.

Red. UGC/dact UGC

4 EX/26.11.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 5170/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ