Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5158/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 5158/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 5158/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5158
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C. C.
Grefier: R. A. M.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulată de către reclamanta .> în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
În lipsa părților.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 13.11.2015.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanțe la data de 23.04.2015 sub numărul_, reclamanta .> în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 490.96 lei.
În fapt reclamanta a arătat că, intre părți s-au desfășurat relații comerciale concretizate prin încheierea contractului Comanda de transport nr._ în baza căruia societatea a emis factura fiscala anexata, factura în cuantum de 1387.25 lei achitata parțial pana la concurenta sumei de 490.96 lei.
De asemenea reclamanta a mai arătat faptul că, cătă vreme societatea a înțeles să își execute obligația in termen, în aceeași măsura s-a născut obligația debitoarei de a achita prețul la scadenta, astfel cum prevede art. 1719 lit. b Cod civil: “Plata prețului și primirea bunului cumpărătorul are următoarele obligații principale: a) să preia bunul vândut; b) să plătească prețul vânzării”.
Mai mult reclamanta a subliniat faptul că prețul nici până la aceasta data nu a fost achitat, astfel parata datorează penalități de întârziere calculate de la data scadentei debitului principal si pana la data achitării integrale a acestuia.
Art. 1350 cod civil “ I) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.(2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii”.
Art. 1530 Cod civil "Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării iară justificare sau. după caz, culpabile a obligației”.
Art. 1017 Cod de procedură civilă alin “ (3) Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor. ”
Art. 1535 Cod civil “(I) In cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau. în lipsă, în cel prevăzut de lege, tară a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferii de creditor ca urmare a întârzierii plății ar ti mai mic. ”
Pe baza considerentelor invocate reclamanta a solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.. 1270, 1350, 1516, 1518, 1521,1522, 1527, 1531, Cod Civil si 192 si urm din Codul de Procedura Civila.
Totodată a mai solicitat instanței de judecata aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 223 ,411 alin 1 pct. 2 Cod de procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39,27 lei (f.19).
Pârâta nu a depus întâmpinare.
În probațiune s-au depus la dosar: interogatoriul pârâtei (f.4-5), calendar de plată clienți (f.6), factura fiscală reprezentând transportul conform comenzii (f.7), comanda de transport (f.8), listing (f.9-11), înscris în limba maghiară (f.12), certificat constatator al societății reclamante (f.20-22).
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Între părțile prezentului dosar s-au desfășurat raporturi contractuale, urmre a comunicării de către pârâtă a comenziid e trasnport nr._ (f. 8), prin care pârâta a solicitat reclamantei un transport intercomunitar cu încărcare la data de 19.12.2014 în Aporka, de la societatea Biofungii KFT, și descărcare materiale în localitatea Fântânele.
Potrivit fișei de transport de la fila 12, transportul solicitat s-a realizat efectiv, fișa fiind stampilată și semnată atât de un reprezentant al societații Biofungi KFT, cât și de un reprezentant al societății pârâte.
Ca urmare, s-a emis Factura nr._/22.12.2014, pentru suma totală de 1.387,25 lei, comunicată pârâtei potrivit dovezii de la fila 41 din dosar. Din suma totală, reclamanta pretinde diferența de plată de 490,96 lei.
În ce privește legea aplicabilă prezentului dosar, reținem că, potrivit disp. art. 6 din noul Cod civil, respectiv ale art. 3, și 102 din Legea 71/2011, raportat la data încheierii contractului între părți, sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil, iar potrivit disp. art. 3 din Legea 76/2012, raportat la data formulării acțiunii, dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă.
Astfel, potrivit art. 1270 C.civ, „(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. (2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege.”, iar potrivit art. 1516 C.civ., „(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”.
La stabilirea existenței creanței, instanța are în vedere prevederile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora o creanță este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din factura la dosar de către reclamantă.
În ceea ce privește condiția lichidității creanței, în înțelesul impus de art. 662 alin. 3 C.pr.civ., instanța reține că și aceasta este îndeplinită, întrucât obiectul este determinat, creditoarea solicitând suma rezultată din factura depusă la dosar.
Apreciem, de asemenea, că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 662 alin. 4 C.pr.civ., respectiv, obligația pe plată a sumei pretinse este exigibilă, factura emisă indicând data scadenței.
În cauză, instanța constată că reclamanta are împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă si exigibilă și reprezentând o obligație de plată a unor sume de bani, potrivit dispozițiilor art. 662 din Codul de procedură civilă, conform facturilor fiscale emise în baza raporturilor juridice existente între părți, necontestate la plată de pârâtă.
Pentru soluționarea cererii, instanța va ține cont și atitudinea procesuală a pârâtei, care nu a formulat întâmpinare, și nu a depus răspuns la interogatorul comunicat de instanță și va reține că reclamanta a făcut dovada existenței unor raporturi juridice cu pârâta, sub forma unui contract consensual, în baza căruia a fost emisă factura depusă la dosar, care nu a fost contestată și în privința cărora nu s-a formulat refuz de plată.
Așadar, având în vedere că reclamanta și-a dovedit pretențiile, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma
de 490,96 lei conform facturii nr._/22.12.2014
Având in vedere dispozițiile 453 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,27 lei, reprezentând contravaloarea taxei de timbru achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul ales în București, Preciziei Business center, ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în .. 276, jud. M..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 490,96 lei conform facturii nr._/22.12.2014, și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,27 lei, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu M..
Pronunțată potrivit art. 396 alin. 2 NCPC azi, 13.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. C. R. A. M.
4 ex./27.12.2015
Redactat: A.C.C.
Tehnoredactat: A.C.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5084/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5159/2015.... → |
---|