Obligaţie de a face. Sentința nr. 657/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 657/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 657/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 657/2015
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. U.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect obligația de a face formulată de reclamant B. E. în contradictoriu cu pârâtul . DISTRIBUȚIE SA, pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 11.02.2015 din partea pârâtei cerere de perimare a cauzei.
Se constată că această cerere a fost suspendată în temeiul art. 114 alin.4 Cod procedură civilă prin încheierea din data de 09.01.2013.
Instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția perimării cererii și în baza acestei excepții, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 09 ianuarie 2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile din vina părților.
Articolul 114 alin. 4 Cod procedură civilă are următorul conținut „ dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alineatul 2, suspendarea judecății se pronunță prin încheiere potrivit dispozițiilor art. 339”.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an de zile, instanța urmează a admite excepția perimării invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. E. cu domiciliul în B., ., jud. C.-S., în contradictoriu cu pârâtul . SA cu sediul în Tg.M., .. 21, jud. M., CUI_, RO J26/326/08.06.2000.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. G.-C. M. M.
RED. UGC/DACT UGC
4 ex/18.02.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 986/2015. Judecătoria... → |
---|