Plângere contravenţională. Sentința nr. 996/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 996/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 996/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 996
Ședința publică din data de 5 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. T.
Grefier: S. R.
Se află pe rolul instanței judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul T. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M..
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.02.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 5.03.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2014 sub nr. de dosar_, petentul T. I. în contradictoriu cu intimatul I. M., a solicitat anularea ca nelegal și netemeinic a procesului verbal . nr._ întocmit la data de 18.06.2014; în subsidiar, modificarea sancțiunii amenzii în cuantum de 510 lei în sancțiunea avertismentului.
In motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data de 27.06.2014 i-a fost comunicat procesul-verbal încheiat la data de 18.06.2014, prin care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea a două contravenții.
Petentul a precizat faptul că a fost sancționat contravențional pentru fapta de a circula cu bicicleta fară a avea montate dispozitive fluorescent-reflectorizante precum și aceea de a nu avea la purtător actul de identitate în momentul constatării contravenției.
Petentul a considerat că întocmirea procesului-verbal este una nelegală și netemeinică luâ considerare următoarele argumente:
Privitor la motivele de nelegalitate, petentul a considerat că procesul-verbal este nul în condițiile în care agentul constatator nu a determinat, în mod cert, pentru care din contravenții a fost aplicată sancțiunea amenzii, respectiv pentru care din contravenții a fost aplicată sancțiunea avertismentului.
Astfel, potrivit dispozițiilor imperative reglementate de art. 10 alin. (1) din OG 2/2001, agentul constatator este obligat să aplice sancțiunea corespunzătoare fiecărei fapte săvârșite.
In ce privesc contravențiile reținute, observăm că ambele sunt susceptibile de sancționate cu sancțiunea principală a amenzii, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 8 din OUG 195/2002 - republicată, respectiv între 6 și 8 puncte-amendă, potrivit art. 98 alin. (4) lit. c) din același act normativ.
Având în vedere faptul că limitele între care poate fi stabilită sancțiunea sunt identice cazul ambelor contravenții reținute, în lipsa determinării exprese de către agentul constatator cărei fapte îi corespunde sancțiunea amenzii și cărei fapte îi corespunde cea a avertismentului, petentul a considerat că nu poate fi stabilită, în mod cert, modalitatea de aplicare a sancțiunii.
Sub sancțiunea nulității, actul normativ incident în materia contravențiilor stabilește obligația constatării atât a faptei de natură contravențională, a temeiului juridic al acestei constatării precum și a aplicării sancțiunii.
Fapta trebuie încadrată juridic atât din punct de vedere al constatării cât și raportat la aplicarea sancțiunii. Această procedură care se dorește a fi una completă și corectă reprezintă o condiție de valabilitate a actului de sancționare. In caz contrar, respectiv în lipsa îndeplinirii condițiilor instituite de lege pentru legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, intervine arbitrariul în sensul punerii contravenientului in situația de a nu se putea apăra.
Așadar, prin actul sancționator nu se poate stabili cu certitudine sancțiunea corespunzătoare fiecărei fapte pretinse ca săvârșite.
In condițiile în care nu se poate deduce sancțiunea aplicată, instanța și contravenientul se află în imposibilitatea de a distinge și aprecia modalitatea în care a fost aplicată legea.
In momentul în care instanța este sesizată cu o plângere contravențională, aceasta întreprinde un control de legalitate ceea ce presupune verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.
In rezolvarea acestei chestiuni, petentul a considerat că instanța nu poate trece peste competența sa funcțională, respectiv să se substituie organului de constatare și sancționare, prin complinirea unor lipsuri din actul sancționator și astfel organul judiciar să se întemeieze pe o supoziție în vederea stabilirii sancțiunii corespunzătoare pentru fiecare faptă.
Practic, în lipsa determinării exacte de către agentul constatator, instanța este pusă în situația de a nu putea verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal.
Petentul a considerat procesul-verbal ca fiind lovit de nulitate absolută prin raportare la lipsa competenței materiale a agentului constatator în materia constatării și aplicării sancțiunii.
Potrivit art. 2 și 4 din OUG 195/2002-republicată, competența de a constatare și sancționare a contravențiilor revine exclusiv polițiștilor rutieri sau lucrătorilor din cadrul poliției de frontieră.
In aceste condiții, petentul a solicitat intimatei să facă dovada calității agentului constatator de polițist rutier.
In lipsa probării acestei calități, invocăm necompetența materială a agentului constatator de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni contravenționale în materie rutieră.
Motivele de netemeinicie invocate de petent se întemeiază pe următoarele argumente:
1. In pofida faptului că menține cele arătate in cadrul pct. I, subpunctul 1, apreciind în "mod prezumtiv că sancțiunea amenzii (fiind prima sancțiune aplicată) corespunde primei fapte contravenționale reținute (nedotarea cu dispozitiv florescent-reflectorizant), respectiv faptei secunde îi corespunde sancțiunea avertismentului (nedeținerea asupra mea a cărții de identitate), consideră neîntemeiată sancționarea subsemnatului cu amendă pentru nedotarea bicicletei cu respectivele dispozitive.
In ce privește respectiva contravenție, potrivit temeiului juridic consemnat de agentul constatator în cadrul actului sancționator, consideră ca inaplicabile în cazul de față, dispozițiile art. 161 alin. (1) lit. „1” din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 potrivit cărora: „Se interzice conducătorilor de biciclete (..) să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 14 și 16. ”
Dispozițiile art. 14 prevăd: „In circulația pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie (...) echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare. ”
Așadar, obligația de dotare cu respectivul dispozitiv există doar în cazurile prevăzute de lege și anume pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă.
In privința condițiilor de vizibilitate, petentul a considerat că vizibilitatea este bună, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate.
Petentul a solicitat să se constate faptul că sancțiunea este netemeinică sub acest aspect dat fiind faptul că în momentul în care a fost sancționat, respectiv în data de 18.06.2014, orele 07:35, nu erau condiții de vizibilitate redusă și nici timp de noapte, astfel încât nu este întemeiată sancționarea contravențională.
De altfel, în cadrul descrierii elementului material al pretinsei contravenții, agentul constatator nu reține faptul că la momentul constatării pretinsei fapte vizibilitatea ar fi fost una redusă.
În privința petitului subsidiar de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunu avertismentului, petentul a considerat sancțiunea disproporționată față de posibilitățile sale materiale, întrucât are venituri lunare nete în valoarea de cca. 600 lei, în timp ce cheltuielile lunare reprezentând rate pe lună în valoare de 506,5 lei.
In concluzie, sancțiunea amenzii în valoare de 510 lei îi afectează în mod grav condițiile de existență, oricum alterate.
Petentul a mai arătat că de la momentul incheierii procesului-verbal a dotat bicicleta cu respectivele dispozitive prevăzute de lege și în acest sens a depus planșe foto.
Petentul a apreciat că modificarea pretinsă este una justificată si din punct de vedere al pericolului social redus pe care îl reprezintă fapta, putându-se aprecia în acest sens faptul ca avertismentul este sancțiunea potrivită pentru disciplinarea conduitei viitoare a contravenientului.
In drept, petentul a invocat prevederile OUG 195/2002-republicată.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar copia procesului-verbal de contravenție atacat (f.6), copia plicului (f. 7), planșe foto (f. 8-10) și grafic de rambursare credit bancar (f.11-13).
Intimatul nu a depus întâmpinare, însă a depus la dosar materialul probator al contravenției, respectiv: raportul agentului constatator (f.21), cazierul auto al petentului (f.25), adresă sistare debit (f.18), confirmare de primire (f. 20).
La data de 16.12.2014 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea înscrisului denumit "Raport" încheiat la data de 14.11.2014, înscris ce nu îndeplinește condițiile art. 255 alin. (1) teza I Cod procedură civilă (condiția admisibilității), întrucât, astfel cum s-a reținut și în doctrina de specialitate, având în vedere caracterul juridic al procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției de act administrativ individual, procesul-verbal nu poate fi completat prin cele menționate în respectivul "raport"; actul administrativ individual este analizat din punct de vedere al legalității și temeiniciei prin prisma celor reținute și consemnate în cadrul acestora și nicidecum prin completarea lui prin pretinse "rapoarte" ale aceluiași agent constatator.
Petentul și-a menținut apărările privind lipsa calității de polițist rutier a agentului constatator B. C., apreciind că dovada calității de polițist rutier nu putea fi făcută decât prin depunere în copie a dispoziției șefului IGPR la care acesta face trimitere.
Cât privește cele două fotografii depuse ca mijloace de probă, petentul a arătat că din cadrul fotografiilor reiese faptul că bicicleta era echipată cu stopuri reflectorizante atât în partea din spate cât și în partea frontală. Prin raportare la criteriul astronomic, din cadrul fotografiilor reiese faptul că la momentul constatării pretinsei fapte existau condiții de lumină; în aceste condiții, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale contravenției, respectiv nu exista obligația legală de a dota bicicleta cu dispozitive de iluminare.
Au fost depuse înscrisuri de către ambele părți (f.4-7, 11-13, 17-22), precum și planșe forografice (f. 8-10, 23).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 18.06.2014, petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._ (f.19) potrivit prevederilor art. 14 lit.d din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 și art.101 alin.1 pct.8 din OUG 195/2002R, respectiv art.161 alin.2 din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 și art. 101 alin.1 pct.8 din OUG 195/2002. Acesta a fost sancționat cu amenda de 510 lei pentru prima faptă contravențională iar pentru cea de-a doua i s-a aplicat sancțiunea avertismentului reținându-se că la data întocmirii procesului-verbal, a circulat cu bicicleta pe . aceasta să fie doatată în partea dinh față cu lumina de culoare albă, iar în spate cu lumina de culoare roșie și fără a a vea asupra sa actul de identitate.
Petentul a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție iar la rubrica „obiecțiuni” s-a consemnat textual „Nu am timp să stau. Vă ocupați de prostii. Vă faceți planul de amenzi cu mine”.
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la calitatea de polițist rutier a agentului constatator, instanța reține din adeverința de la fila 24 că acesta a fost desemnat ca polițist rutier prin Dispoziția IGPR nr.50 din 28.08.2008 Anexa nr.32, așadar apărarea petentului în sensul că nu ar avea competența să constate contravenția urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește apărarea petentului în sensul că nu s-a specificat pentru care faptă s-a aplicat amenda și pentru care dintre fapte s-a aplicat sancțiunea avertismentului, instanța remarcă faptul că petentul nu a dovedit nicio vătămare iar din descrierea faptelor și din modalitatea în care au fost aplicate sancțiunile rezultă faptul că pentru prima faptă s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 510 lei, în timp ce pentru cea de-a doua faptă s-a aplicat sancțiunea avertismentului.
Instanța reține că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Potrivit art. 14 lit.d din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 (HG 1391/2006) „În circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie: d) echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare;”
Conform art. 101 alin.1 pct.8 din OUG 195/2002 “Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 8. nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor” așadar inclusiv a normei prevăzute de art. 14 din RA OUG 195/2002.
Instanța are în vedere faptul ca nu întreaga materie a contravențiilor din dreptul intern reprezintă o "acuzație în materie penala", în sensul autonom al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea procedează în mod necesar și invariabil la o analiză a cazului concret dedus judecății, pentru clarificarea aplicabilității ratione materiae a art. 6 si a incidentei garanțiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel ș.a. împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea conținutului noțiunii autonome de "acuzație în materie penală", Curtea a stabilit trei criterii si anume: (a) calificarea faptei potrivit dreptului național, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sancțiunii.
Instanța constată că atât H.G. 1391/2006 cât și O.U.G.nr.195/2002 sunt un acte normativ ecu aplicabilitate generală, adresându-se tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar rațiunea urmărită de legiuitorul român în incriminarea faptei săvârșite de petent o constituie protejarea siguranței pe drumurile publice.
În ceea ce privește caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate, în cauză, sancțiunea aplicată are acest caracter, întrucât nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sancționa o anumită conduită apreciată de legiuitor ca prezentând pericol social.
Cu referire la natura si gravitatea sancțiunii, se are în vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminată, deci sancțiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neapărat cea efectiv aplicată (cauzele Campbell si Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).
În dreptul intern, amenda contravențională este o sancțiune pecuniară principală, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv si sancționator.
În aceste condiții, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk împotriva Germaniei ca o amenda, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natura sa înlăture de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.
În prezenta cauza, petentul a fost sancționat cu o amendă contravenționala în cuantum de 510 lei care imprima severitate sancțiunii aplicate petentului.
Pe cale de consecință, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanța apreciază că faptele imputate petentului în prezenta cauza reprezintă o "acuzație în materie penala".
Însă, întrucât niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are un caracter absolut iar prezumția de nevinovăție nu este una absolută, rezultă că nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcina a probei nu este absolută. Tot astfel, potrivit jurisprudenței CEDO, instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. O astfel de prezumție se referă la forța probantă atribuita de lege procesului-verbal de contravenție. Această prezumție este însă una relativă, petentul având ocazia să demonstreze contrariul.
În speță, instanța constată că faptele contravenționale au fost constatate de agentul constatator prin propriile simțuri iar petentul nu a făcut dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, motiv pentru care instanța apreciază că aceasta se face vinovat de săvârșirea contravenției.
Astfel, art. 101 alin.1 pct.8 din OUG 195/2002 sancționează nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor, fără a distinge, inclusiv nerespectarea normei prevăzute de art. 14 din RA OUG 195/2002. Chiar dacă art. 161 alin.(1) lit.l din RA OUG 195/2002 face referire la circulația pe timp de noapte cu nerespectarea articolelor 14 și 16 din același act normativ, instanța remarcă faptul că această normă instituie o interdicție particulară, fără însă a restrânge domeniul de aplicare al art. 101 alin.1 pct.8 din OUG 195/2002 care sancționează nerespectarea tuturor normelor referitoare la circulația bicicletelor, inclusiv ziua fiind așadar vorba de un raport de incluziune.
În legătură cu planșele fotografice depuse de către petent (f.8-10), acestea, asemeni planșelor depuse de intimat (f.23), nu demonstrează că petentul a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 14 din RA OUG 195/2002.
În ceea ce privește a doua faptă contravențională, petentul nu a formulat apărări cu privire la aceasta în cuprinsul plângerii și nici nu a dovedit o stare de fapt contrară.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată – precum și în raport de cele învederate în procesul-verbal, instanța apreciază că se justifică o reindividualizare a sancțiunii.
Instanța constată că agentul constatator a aplicat petentului pentru fapta prev. de art. 101 alin.1 pct.8 din OUG 195/2002 constatată prin procesul verbal sancțiunea amenzii în cuantum de 510 lei dar apreciază că pentru această faptă, măsura avertismentului, ca sancțiune principală, este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin în baza OUG 195/2002.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), pe disp. art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și pe prevederile art. 7 alin. 3 în care se învederează că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Pe de altă parte, instanța are în vedere faptul că petentul a circulat cu bicicleta pe drumurile publice fără ca aceasta să fie echipată corespunzător însă, față de momentul zilei când a fost săvârșită contravenția (ora 7:35) și față de rațiunea pentru care au fost instituite aceste obligații bicicliștilor (pentru a fi mai ușor depistați în trafic), apreciază că sancțiunea principală a avertismentului este îndestulătoare.
Pentru aceste motive instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională formulată de petent și să înlocuiască sancțiunea amenzii în cuantum de 510 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.06.2014 pentru fapta contravențională prevăzută de art. 101 lit.d alin.1 pct.8 din OUG 195/2002, cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională a petentului T. I. cu domiciliul în Bărdești, ., ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Tîrgu-M., .. 14, jud. M..
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 510 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat de intimată la data de 28.06.2014 cu avertisment.
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal atacat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tîrgu-M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2015.
PREȘEDINTE:GREFIER:
C. T. S. R.
Red. C.T.
4 ex./8.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 995/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1005/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ → |
|---|
