Pretenţii. Sentința nr. 5122/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 5122/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 5122/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5122

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. P.

GREFIER: I. M. C.

Pe rol se află constatarea din oficiu a perimării acțiunii civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 342, în contradictoriu cu pârâții B. V. și B. E. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Având în vedere prevederile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței”, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și, față de excepția invocată, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.02.2015, de când cauza a fost suspendată în baza art. 242alin. 1 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un 6 luni din vina părților.

La termenul de judecată de astăzi, instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii.

Deliberând asupra excepției invocate, instanța reține că, potrivit art. 416 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Instanța constată că de la suspendarea cauzei, la termenul din 19.02.2015 a curs mai mult de 6 luni, timp în care reclamanta, deși avea îndatorirea de a stărui în continuarea judecății, nu a efectuat nici un act de procedură în vederea judecării procesului.

În aceste condiții, având în vedere că cererea de față a rămas în nelucrare mai mult de un 6 luni, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei reclamantei, că nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare și că nu există o cauză prevăzută de o normă specială privind stingerea procesului, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P._ _, cu sediul în Tg. M., .. 51, jud. M., în contradictoriu cu pârâții B. V. și B. E. M., ambii cu domiciliul în Tg. M., ..45, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Tîrgu-M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

S. P.

I. M. C.

5 ex./16.11.2015

Red.S.P.

Tehnored. I.M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5122/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ