Revocare donaţie. Sentința nr. 941/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 941/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 941/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 941
Ședința publică din data de 04 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: M. M. S.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamanții R. R. și R. Z., în contradictoriu cu pârâtul R. L., având ca obiect revocare donație.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere imposibilitatea d-nei judecător C. I. F. de a participa la ședința din 04.03.2015, s-a procedat la compunerea completului de judecată prin participarea d-nei judecător C. D., în baza Hotărârii Colegiului de Conducere din data de 17.02.2015.
În baza dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă cu soluționarea cauzei sub toate aspectele, prin prisma prevederilor art. 113 alin. 1 pct. 3 Cod de procedură civilă.
Se constată depusă la dosarul cauzei din partea reclamanților, prin registratura instanței la data de 30.12.2014, cerere de renunțare la judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul prezentei instanțe la data de 18.12.2014 sub nr._, reclamanții R. R. și R. Z. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. L. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună revocarea contractului de donație autentificat sub nr. 478/08.04.2014 de SPN O.-B. P. din Tg.M., pentru ingratitudinea pârâtului, restabilirea situației anterioare în CF al imobilului, cu cheltuieli de judecată.
Nu au fost depuse înscrisuri în probațiune.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 30.12.2014, anterior fixării primului termen de judecată, reclamanții au depus o cerere de renunțare la judecată (f.9).
Văzând dorința părților și având în vedere principiul disponibilității în procesul civil, în baza art. 406 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii având ca obiect revocare donație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act și constată renunțarea reclamanților R. R., CNP_ și R. Z., CNP_, ambii domiciliați în Tg. M., . R. nr. 7, jud. M., în contradictoriu cu pârâtul R. L., CNP_, domiciliat în Tg M., . R. nr. 7, jud. M., la judecata cererii având ca obiect revocarea donație.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Tg-M..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. D. M. M. S.
Red. CD
Dact MMS
12.03.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 938/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 857/2015.... → |
---|