Plângere contravenţională. Sentința nr. 857/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 857/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 857/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 857
Ședința publică din data de 25.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M. G.
GREFIER: S. M. P.
Pe rolul instanței se află judecarea plângerii contravenționale formulate de către petenta ., în contradictoriu cu intimata C.-CESTRIN.
În lipsa părților.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2015, astfel cum a fost consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 25.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu M. la data de 29.09.2014, sub nr._, petenta . a chemat în judecată pe intimatul Compania Națională de autostrăzi și Drumuri Naționale din România - D. Cluj - ACI B., și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/10.09.2014 și în consecință scutirea de la plata amenzii stabilite prin procesul verbal atacat, în subsidiar, transformarea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivare petenta a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției atacat, s-a reținut faptul că la data de la data de 10.09.2014 autovehiculul cu nr.de înmatriculare_, aparținând petentei, se deplasa pe DN1 din direcția Târgu M. spre direcția B., iar în jurul orelor 650 a fost surprins de către camerele de luat vederi circulând fără a poseda rovinieta valabilă.
Petenta a arătat că fapta reținută In procesul verbal de constatare a contravenției, corespunde parțial adevărului, în sensul că la data și ora menționată, într-adevăr autovehiculul petentei se deplasa din direcția Târgu M. spre direcția B..
În ceea ce privește faptul că acesta circula fără rovinietă pe sectorul de drum mai sus menționat, petenta a arătat că, corespunde adevărului faptul că la ora menționată nu era achiziționată rovinieta, însă a achitat contravaloarea rovinietei la ora 745 așa cum rezultă și din dovada anexată prezentei.
Acest decalaj se datorează pe de-o parte datorită faptului că rovinieta este achitată de către controlorul de trafic și nu de către conducătorul autovehiculului, iar pe de altă parte, reprezentantul societății petente a fost nevoit să se deplaseze la mai multe locații pentru a achita contravaloarea rovinietei din motive tehnice, respectiv, sistemul de înregistrare a plății nu funcționa la 2 din punctele de plată autorizate.
Astfel, petenta s-a deplasat la stația de distribuție a carburantului MBO, situată pe . benzinăria Moll de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, locații care erau în apropierea sediului petentei, ca în final să se deplaseze la stația de benzină Petrom- OMV situată la ieșirea din Târgu M.,respectiv .>
Petenta consideră că această întârziere nu îi poate fi pusă în totalitate în sarcina sa, fiind datorată unor împrejurări mai presus de voința subscrisei.
Mai mult, dorește să arate faptul că această regretabilă întâmplare este un caz singular, petenta respectă prevederile legale în materie, achitând în mod regulat obligațiile ce ne revin.
Petenta consideră că soluția corectă este cea a aplicării sancțiunii avertismentului și nu sancționarea sa cu amenda contravențională.
Petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat disp. art.31, art.16 al.7 OG 2/2001, art.l0 ind. 1 din OUG nr. 15/2002, art. III din Legea nr. 134/2010.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii contravenționale formulată de petenta . ca neîntemeiata si menținerea procesului-verbal constatare a contravenției Nr. 14_ /10.09.2014 ca temeinic si legal întocmit.
În motivare, intimata a arătat la data de 10.09.2014 in urma controlului efectuat pe DN 1 km 642+300- Bors, agentul constatator a constatat ca vehiculul de tip A2S3 cu numărul de înmatriculare_ /_ utilizat de ., a circulat fără rovinieta valabila pe traseul TARGU M. - BORS P.T.F.
Intimata a arătat că, potrivit art.11 din O.G. nr. 15/2002, așa cum a fost modificata prin Ordonanța 8/2010, prin rovinieta valabila se înțelege rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Intimata a arătat că, la momentul efectuării controlului de către agentul constatator, conducătorul auto nu făcut dovada achitării tarii rovinietei. Verificarea deținerii rovinietei valabile s-a făcut cu mijloacele aflate în dotarea agenților constatatori de la ACI Bors, respectiv PDA-ul. Acesta este un aparat ce permite interogarea bazei electronice la nivel național, pe baza numărului de înmatriculare al vehiculului. Atâta timp cat din verificarea efectuata de către agentul constatator a rezultat faptul ca pentru vehiculul in cauza nu a fost achitata rovinieta in data de 10.09.2014 la ora 6:50 (data si ora efectuării controlului), acesta a aplicat in mod corect prevederile legale.
Intimata a arătat faptul că, in conformitate cu prevederile legale, petenta avea obligația de a deține rovinieta pe toata perioada de parcurs si staționare pe teritoriul României, conform art. l, pct. 2 din O.G.15/2002.
A mai precizat că, astfel cum reiese în mod clar, rovinieta a fost achitată după momentul efectuării controlului, iar in conformitate cu dispozițiile art.3 alin. 6 din Ordinul 769/2010, publicat in Monitorul Oficial partea I, nr.670/01.10.2010, care prevede ca „daca ziua de început a valabilității este ziua in curs, valabilitatea rovinietei începe de la ora achitării tarifului de utilizare si expira la ora 24.00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat”, rezulta ca Ia data si ora controlului petenta nu deținea rovinieta valabila.
Prin urmare, pentru reținerea faptei contravenționale în sarcina petentei, nu prezintă relevanta faptul ca ulterior efectuării controlului aceasta a achitat contravaloarea rovinietei, întrucat la efectuarea controlului acest tarif nu era achitat.
Intimata a menționat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis cu respectarea cerințele impuse de art. 16 si art.19 din O.G. 2/2001, atât sub aspectul laturii subiective, cat si sub aspectul laturii obiective, condițiile răspunderii administrative prevăzute de art.l din O.G. 2/2001 sunt întrunite in ceea ce o este pe contestatoare.
Referitor la înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul, intimata a arătat că se acesteia având în vedere ca, în cauza de față, consideră ca nu se impune înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, chiar daca petenta a achiziționat ulterior rovinieta. Sancțiunea pecuniara, prin rolul sau coercitiv si preventiv, are menirea de a descuraja incalcarea acestor dispoziții legale de către utilizatorii rețelei de drumuri naționale. In plus, prin cuantumul ridicat al amenzilor prevăzute in aceasta materie, legiuitorul atrage atentia asupra gradului de pericol social abstract ridicat al acestei contravenții, înlocuirea cu avertismentul putând sa se faca numai in mod excepțional.
Intimata consideră că gradul de pericol social al faptei este reflectat chiar prin sancțiunea stabilita de către legiuitor, aceasta fiind rațiunea pentru care limitele amenzilor stabilite ca sancțiuni contravenționale sunt diferite, in raport cu faptele săvârșite. Limitele amenzii stabilite pentru fapta săvârșită de către petentă evidențiază, pe de o parte dorința legiuitorului de a sancționa aspru pe cei ce încalcă obligația impusa, iar pe de alta parte aprecierea ca o atare fapta prezintă un grad de pericol social ridicat.
Agentul constatator care a aplicat amenda a avut in vedere, pentru contravenția constatată, limitele legale, iar amenda stabilita se găsește in limitele stabilite de art.8 alin.2 O.G.15/2002, respectiv Anexa 2, fiind chiar minimul reglementat pentru contravenția cu vehiculul utilizat de petentă.
În drept a invocat dispozițiile OG nr. 15/2002, OG nr. 2/2001.
În probațiune au fost depuse la dosar: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/10.09.2014 (f. 4), facturi/10.09.2014 (f. 5,6).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.09.2014, încheiat de agenți constatatori ai intimatei C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, petent a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 3.000 lei, conform art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
În cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._/10.09.2014 s-a reținut că în urma controlului efectuat la data de 10.09.2014, ora 650, în amplasamentul ACI, B., DN 1 km 642+300, vehiculul de tip A2S3 cu numărul de înmatriculare_ /_ utilizat de ., a circulat fără rovinieta valabila pe traseul Targu M. - Bors P.T.F.
Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale procedează la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile pe care art. 17 din OG 2/2001 le prevede sub sancțiunea nulității absolute, iar petentul nu a invocat sau nu făcut dovada vreunei vătămări care să-i fie produsă din încălcarea altor dispoziții legale privind condițiile de formă ale procesului - verbal de contravenție.
Instanța mai reține că sancțiunea contravențională a fost aplicată în interiorul termenului de 6 luni, de la constatarea faptei, respectându-se prevederile art. 13 alin. 1 din O.G. 2/2001.
În continuare, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OUG 15/2001 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, iar conform art. 7 al aceluiași act normativ ,, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”
În terminologia OG 15/2002 prin noțiunea de utilizatori se înțelege în conformitate cu art. 1 alin.1 din același act normativ ,, persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români sau persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini’’.
Analizând în continuare procesul-verbal din perspectiva temeiniciei acestuia, instanța reține că petenta nu a contestat faptul săvârșirii contravenției, ci a invocat în apărarea acesteia faptul că perioada de valabilitate a rovinietei a expirat iar achiziționarea unei roviniete noi a necesitat deplasarea reprezentantului societății la mai multe locații, respectiv 2, deoarece sistemul de înregistrare a plății nu funcționa la prima dintre ele.
Motivele invocate de petentă sunt superficiale, atâta timp cât prin prisma activităților de transport pe care le desfășoară, aceasta trebuia să cunoască împrejurările legate de distanțele apreciabile la care sunt amplasate punctele de vânzare a rovinietelor, iar pentru a preîntâmpina situația mai sus evocată, trebuia să depună toate diligențele necesare pentru a achiziționa roviniete valabile pentru o perioadă de timp suficientă pentru a acoperii întreaga durată a transportului.
Prin urmare, instanța constată că fapta întrunește cumulativ elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei, respectiv cea prevăzută de art. 8 alin. 1 OG 15/2002, iar conduita acesteia se situează în sfera ilicitului contravențional.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3), la individualizarea sancțiunii se va ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În concret, instanța constată că în prezenta cauză sancțiunea amenzii în cuantum de 3.000 lei este cuprinsă între limitele prevăzute de legiuitor, fiind corect individualizată. În ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța reține că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi, petentei fiindu-i aplicată sancțiunea minimă prevăzută în anexa nr. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Față de situația de drept și de fapt expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., având cod fiscal_ și J_, cu sediul în Tîrgu-M., ., . împotriva procesului verbal de contravenție . nr. 14_/10.09.2014.
În temeiul art. 453 Cod proc civ și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta ., având cod fiscal_ și J_, cu sediul în Tîrgu-M., ., . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 10.09.2014, în contradictoriu cu intimatul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401/A, sector 6.
Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tîrgu-M..
Pronunțată potrivit dispozițiilor art. 396 alin 2 Cod proc civ, azi 25.02.2015
PREȘEDINTE | GREFIER |
M. M. G. | S. M. P. |
Red.M.M.G.
Tehnred.S.M.P.
4.ex/26.03.2015.
← Revocare donaţie. Sentința nr. 941/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 845/2015. Judecătoria... → |
---|