Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 717/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 717/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 717
Dosar nr._ înlocuire amendă cu muncă în
folosul comunității
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
JUDETUL N.
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 717
Ședința publică din data de 18 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - V. A. - judecător
Grefier - M. C.
Pe rol se află spre soluționare cauza civilă privind petentul . DE PRIMAR în contradictoriu cu intimatul T. D., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- Stadiul procesual:dosarul se află la primul termen de după efectuarea procedurii prealabile conform noul Cod de procedură civilă.
- Procedura de citare legal îndeplinită.
- Obiectul cauzei fiind” înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității”
- în urma verificării în baza de date a programului ECRIS, în temeiul art.103 alin.1 ind.1 din R.O.I.I.J., nu au fost identificate alte cauze înregistrate pe rolul instanței, urmare unei cereri formulate de același reclamant, având același obiect și părți.
Având în vedere că, petentul a solicitat judecata în lipsă, instanța, în temeiul art. 223 Cod de procedură civilă, trece la judecarea cauzei.
În temeiul art. 238 alin.1 Cod de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de o zi, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Față de dispozițiile art. 1311 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, teritorială și materială, constatând că Judecătoria Tîrgu N. este competentă sub toate aspectele să soluționeze prezenta cerere.
Instanța, constatând că petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și, nemaifiind probe de administrat, socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art. 394 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față ,constată următoarele;
Prin cererea adresată Judecătoriei Tg. N. și înregistrată sub nr._ petentul . de primar a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului-contravenient
T. D. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea în fapt a sesizării, petentul a arătat că prin procesul verbal . nr._ din data de 18.03.2013 întocmit de Poliția oraș Tg.N., intimatul a fost sancționat contravențional,în fiecare proces verbal de contravenției, s-a încercat recuperarea acestei creanțe, dar nu s-au identificat bunuri care să fie supuse executării silite.
Datorită imposibilității de a recupera această creanță, I.P.J. N. a solicitat să se procedeze conform.art.9 al.3 din OG 2/2001.
În dovedirea acțiunii petentul a depus următoarele înscrisuri: copie de pe procesul verbal, adresa emisă de Primăria comunei V.-N., somație, titlul executoriu, proces-verbal de declarare a stării de insolvabilitate.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nu a făcut dovada achitării amenzii.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de petent, anexate plângerii și enumerate mai sus, pe care instanța le-a admis considerându-le pertinente, concludente și utile cauzei .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 18.03.2013 întocmit de Poliția oraș Tg.N. intimatul a fost sancționat contravențional cu 200 lei, pentru o faptă contravențională prevăzută de art.3 pct.24 din L.61/1991 R.
Sancțiunea aplicată este definitivă, nefăcându-se dovada contestării acesteia sau a exonerării intimatului de plata amenzii.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, pentru recuperarea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal menționat mai sus, intimatul nu poate fi executat silit, acesta neavând bunuri și nerealizând venituri care să poată fi urmărite potrivit Codului Fiscal.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Nefăcându-se dovada achitării de către intimat a amenzii contravenționale și având în vedere decizia ICCJ nr.7/20.09.2010, instanța urmează a admite cererea și a dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării lor la prestarea unei activități în folosul comunității, care se va executa la Consiliul Local al comunei V.-N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petenta .> prin primar, cu sediul în . N. în contradictoriu cu intimatul T. D. domiciliat în comuna V.-N., . nr.1495 județul N..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 200 lei aplicată intimatul T. D. prin procesul verbal . nr._ din data de 18.03.2013 întocmit de Poliția oraș Tg.N., județul N. cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea a 20 ore de activitate în folosul comunității care se va executa la Consiliul Local al comunei V.-N., județul N..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la judecătorie.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18.03.2015.
Președinte, Grefier,
V. AvasilcăiMariana C.
Red.V.A.
Tehnored.M.C. /31.03.2015
Ex.-4-
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 916/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 827/2015. Judecătoria... → |
|---|








