Plângere contravenţională. Sentința nr. 2295/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 2295/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 2295

Dosar nr._ - plângere contravențională

- Cod operator 3076 - Legea 12/1990 -

ROMÂNIA

JUDEȚUL N.

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2295

Ședința publică din 12 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – I. N. – judecător

Grefier – M. R.

La ordine venind pronunțarea asupra plângerii contravenționale formulată în baza Legii nr. 12/1990 împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.04.2015 de către petentul B. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 5 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, încheiere prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 12 noiembrie 2015.

INSTANȚA ,

După deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._, petentul B. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ N., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/24.04.2015, prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 R, constând în aceea că la data de 24.04.2015, orele 11:30, a fost depistat într-o parcare a unui local din . în portbagajul autoturismului cu nr. de înmatriculare P1763PB mai multe scule (burghie, freze), pentru care nu deține documente de proveniență și pe care încerca să le vândă numitului D. A. din Tg.M..

În motivarea plângerii, petentul arată în esență că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, că marfa depistată de organele de poliție în portbagajul mașinii aparține tatălui său, care deține acte de proveniență legale; că numitul D. A. este văr cu soția sa și la momentul respectiv doar i-a arătat marfa, nefăcând nici un act de comerț cu acesta.

În dovedirea plângerii, petentul a atașat la dosarul cauzei în copii certificate pentru conformitate cu originalul act identitate, procesul verbal de contravenție contestat, facturile fiscale nr. 1387/17.04.2015 și nr. 1386/13.04.2015, două chitanțe, certificat de înregistrare; în completare, a solicitat administrarea probei testimoniale.

În drept, petentul a invocat dispozițiile Legii nr. 12/1990 R.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Prin întâmpinare (fila 34), intimatul a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție contestat ca fiind temeinic și legal întocmit; în apărare, a atașat la dosarul cauzei procesul verbal de contravenție în copie simplă, raportul . la procesul verbal de contravenție, declarația contravenientului.

La propunerea petentului, a fost audiat martorul D. A., declarația acestuia fiind consemnată la dosarul cauzei.

Analizând probatoriul administrat în dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.04.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 R.

Pentru a dispune sancționarea petentului, agentul constatator a reținut că acesta, la data de 24.04.2015, orele 11:30, a fost depistat într-o parcare a unui local din . în portbagajul autoturismului cu nr. de înmatriculare P1763PB mai multe scule (burghie, freze), pentru care nu deține documente de proveniență și pe care încerca să le vândă numitului D. A. din Tg.M..

Având în vedere dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal evocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit în raport de prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, care prevede elementele a căror lipsă atrage nulitatea actului ce poate fi analizată și din oficiu.

Analizând cel de-al doilea aspect propus de prevederile art. 34 alin. 1, se constată că procesul-verbal atacat nu îndeplinește condițiile de temeinicie pentru sancționarea în mod valabil a contravenientului, în ceea ce privește fapta de a depăși viteza legală, având în vedere prezumția de nevinovăție de care beneficiază acesta, nerăsturnată prin actul de constatare și sancționare, date fiind următoarele considerente:

Petentul face dovada provenienței bunurilor, bunuri care au fost cumpărate de . Iași, respectiv prin facturile fiscale nr. nr. 1387/17.04.2015 și nr. 1386/13.04.2015, aflate la filele 16 și 17 din dosar. Prețul acestor bunuri a fost achitat conform chitanțelor aflate la fila 18 din dosar.

Această societate aparține tatălui petentului – B. V. și are ca obiect principal de activitate activități de intermediere în comerțul cu ridicata (a se vedea încheierea Tribunalului Iași, aflată la fila 21 din dosar).

Martorul D. A., văr cu soția petentului, a declarat că s-a întâlnit cu aceștia în zona Hanului Urșilor din . a servi masa, că petentul i-a arătat bunurile din portbagaj și i-a relatat că sunt ale tatălui său, care comercializează asemenea bunuri și că în nici un caz nu i-au fost oferite de petent spre vânzare.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 R privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, constituie contravenție efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.

Instanța reține pe de o parte că petentul nu a efectuat niciun act de comerț, așa cum rezultă din cuprinsul depoziției martorului D. A., iar pe de altă parte că acesta deține acte legale de proveniență a mărfurilor, respectiv cele două facturi fiscale, cu chitanțele privind plata prețului, menționate mai sus, mărfuri care au fost dobândite prin cumpărare de . Iași, firmă care aparține tatălui petentului.

Față de cele ce preced, instanța reține că fapta petentului nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 R, urmând ca în baza art. 34 din OG nr. 2/2001 să admită plângerea și să anuleze procesul verbal de contravenție contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul B. M., domiciliat în Iași, ., ., ., jud. Iași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.04.2015, în contradictoriu cu intimatul IPJ N., cu sediul în Piatra N. . jud. N., și în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție mai sus indicat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg.N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. N. M. R.

Red. I.N.

Tehn.M.R.

16.12.15

- 4 ex.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2295/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ