Pretenţii. Sentința nr. 1256/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1256/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 1256
Dosar nr._ - pretenții –
Cod operator 3076
ROMÂNIA
JUDEȚUL N.
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1256
Ședința publică din 21.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte – F. S. – judecător
Grefier – A. P. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. M. și A. P.-LA C.. A. L. F. împotriva pîrîtilor H. C., H. I. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns av. L. F. reprezentanta convențională a reclamanților,reclamanții A. P. legitimat cu CI . nr._, A. M. legitimată cu CI . nr._, pârâții H. C. legitimată cu CI . nr._ și H. I. legitimat cu CI . nr._.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei: pretenții;
- stadiul procesual: primul termen de judecată, primă instanță;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
În baza dispozițiilor art. 1311 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța, din oficiu, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei și, constată că este competentă să judece prezenta cerere cu care a fost învestită.
În temeiul art. 238 alin.1 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 6 luni, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
La întrebarea instanței pârâții arată că sunt de acord cu acțiunea și doresc să achite suma datorată reclamanților.
Reclamanții insistă în acțiunea formulată.
Reprezentanta convențională a reclamanților solicită administrarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul civil al pârâților. Cu privire la proba cu 2 martori solicită ca instanța să se pronunțe după administrarea interogatoriului pîrîților.Depune în acest sens lista cuprinzând câte 4 întrebări pentru fiecare pârât.
Pârâții nu au de solicitat alte probe.
Instanța constatând proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu interogatoriul civil al pîrîtilor utile, pertinente și concludente, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la art. 255 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, le va încuviința.
Cu privire la, proba cu doi martori se va pronunța după administrarea interogatoriului civil al pîrîtilor.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul civil al pârâților H. I. și H. C. în conformitate cu dispozițiile art.352 din legea 134/2010 privind Noul Cod de procedură civilă,pârâții pe rând au răspuns la interogatoriului civil propus de pârâți ,răspunsul la cele 4 întrebări fiind consemnat la dosarul cauzei.
Reprezentanta convențională a reclamanților av. L. F. renunță la administrare probei cu doi martori,. nu mai are de formulat alte probe ori cereri și solicită judecarea cauzei la fond.
Instanța ia act de renunțarea reclamanților privind administrarea probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiați doi martori și constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.
Reprezentanta convențională a reclamanților av. L. F. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată obligarea pârâților la plata sumei de 10.800 lei și dobândă legală de la data de 31.03._ până la plata integrală a datoriei cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții pe rând au arătat că sunt de acord cu acțiunea reclamanților, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare, au avut probleme financiare și personale și nu au putut achita datoria către reclamanți.
Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 394 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la aceasta instanță sub nr._ reclamanții A. M. și A. P. i-au chemat în judecata pe pârâții H. I. și H. C. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la restituirea împrumutului în suma de_ lei și la plata dobânzii legale cu începere de la data de 31.03.2014 și până la plata efectivă a debitului.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat următoarele;
La data de 16.11.2013 au încheiat cu pârâții un contract de împrumut sub semnătură privata pentru suma de_ lei, cu obligația corelativă de a le restitui împrumutul la data de 31.03.2014.
Deși au făcut numeroase eforturi pentru recuperarea sumei de bani împrumutată, pârâții au refuzat fiind astfel nevoiți să formuleze prezenta acțiune.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 16.11.2013 pârâții H. I. și H. C. au împrumutat de la reclamanții A. M. și A. P. suma de_ lei pe care s-au obligat să o restituie la data de 31.03.2014, potrivit înscrisului constatator al contractului de împrumut aflat în copie la fila 9 dosar.
Raportul juridic dedus judecății în prezenta cauză izvorăște dintr-un contract de împrumut respectiv din neexecutarea obligației de restituire a împrumutului de către debitor.
Așa cum rezultă din interogatoriul pârâților aceștia nu și-au îndeplinit obligația de a restituire a sumei împrumutate. Aceștia prezenți în instanță, au arătat că sunt de acord cu acțiunea formulată.
În drept, potrivit art.1270 din Noul Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante iar potrivit art.1350 alin.1 și 2, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat; atunci când fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Conform art.2158 alin.1 Cod civil, împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituite după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.
Conform art.1535, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebuie să dovedească un prejudiciu.
Aplicând în speță dispozițiile legale de drept material evocate, instanța apreciază că cererea în pretenții formulată de reclamant împotriva pârâtului este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a acestuia.
În acest sens, se reține că s-a dovedit fapta culpabilă a pârâtului împrumutat constând în neîndeplinirea obligației de restituire a sumei de bani împrumutată, asumată prin convenția încheiată cu reclamantul, producerea unui prejudiciu acestuia din urmă constând în lipsirea de folosința sumei de bani acordată, precum și faptul că acest prejudiciu este consecință directă a faptei săvârșite de pârât, impunându-se obligarea acestuia la acoperirea întregului prejudiciu suferit de reclamant.
În consecință, instanța va admite cererea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții H. C. și H. I. și va obliga pârâții la plata către reclamanți a sumei de 10.800 lei, cu titlu de împrumut nerestituit și a dobânzii legale aferentă acestei sume, calculată începând cu data de 31.03.2014 până la data plății efective.
În temeiul dispozițiilor art.435 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâți la plata către reclamanți a sumei de 1645 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulata de reclamanții A. M. și A. P. domiciliați în mun. Bacău, ., ., jud. Bacău, cu domiciliul procedural ales la Cabinet av.L. F., cu sediul în mun. Bacău, ..6, jud.Bacău, în contradictoriu cu pârâții H. I. și H. C. domiciliați în Tg-N., ., ..C, . și în consecință.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de_ lei, cu titlu împrumut nerestituit și a dobânzii legale aferentă acestei sume, calculată începând cu data de 31.03.2014 până la data plății efective.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1645 lei cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la Judecătoria Tg-N..
Pronunțată în ședința publică azi, 21.mai.2015.
Președinte, Grefier,
F. S. A. P. B.
RED/TEHN
F.S./A.B.
6 ex/13.07.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








