Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria TIMIŞOARA

Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria TIMIŞOARA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 13356/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ROMANIA

JUDECĂTORIA TIMISOARA OPERATOR DATE 2881

SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015

Președinte: G. H.

Grefier: M. M.

Pe rol se află soluționarea plângerii contraventionale formulate de petentul D. C. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T..

La apelul nominal făcut în sedință publică, se prezintă petentul si martorul petentului B. A. Amedeus, lipsă fiind intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care a fost audiat martorul prezent, sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.

Instanta, constatând cauza in stare de judecată, acordă cuvântul în fond.

Petentul a solicitat admiterea plângerii si anularea procesului verbal de contravenție sustinând că a fost oprit după ce a parcurs 2 km, de unde rezultă că nu a fost observată conduita sa in trafic. Totodată, arată că agentul de politie sustinea că pietonul a fost surprins pe culoarea rosie si ceea ce însemna că toate mașinile ar fi trebuit să rămână pe loc, însă rămânerea pe loc a autovehiculului se face doar pe benzile unde se află mașinile care nu își puteau continua deplasarea.Mai arată petentul că trebuia să fie oprit pietonul si trebuia să-i fie atrasă atentia acestuia asupra comportamentului său. Precizează petentul că posedă permis de conducere de 9 ani, că nu a avut accidente si că a fost doi ani taximetrist.

INSTANȚA,

În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contraventională înregistrată la Judecătoria Timisoara sub nr._ la data de 05 mai 2015, petentul D. C. S., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., i-a solicitat instantei ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contraventie . nr._/21.04.2015, încheiat de intimat.

In fapt, petentul arată că în data de 21.04.2015, în jurul orei 12:00, se afla la intersectia . calea Circumvalatiunii, așteptând culoarea verde a semaforului. La schimbarea semaforului pe culoarea verde a virat la dreapta pe Calea Circumvalatiunii cu o viteză de aproximativ 10 km/h.

Precizează petentul că în momentul virajului un pieton a început traversarea Căii Circumvalatiunii, pe culoarea rosie a semaforului. Acesta nu a fost incomodat la trecerea străzii de masina petentului si nu a fost pus in pericol de nicio altă masină din intersecție.

Menționează petentul că echipajul de poliție al Sectiei 4 l-a oprit pe Calea Circumvalatiunii după aproximativ 5 minute, la un kilometru distanță, pe motiv că este trafic și erau la distanță mare de masina sa, aspect care a impiedicat acest echipaj să observe toate detaliile incidentului.

Mai arată petentul că discuția avută cu agentul constatator a fost inregistrată de către el cu telefonul personal iar in această discutie agentul de politie admite că pietonul traversa pe culoarea rosie a semaforului, cu toate că in procesul verbal intocmit acest detaliu este omis.

Subliniază petentul că nu este vinovat de cele mentionate in procesul verbal de contraventie contestat.

Față de plângerea petentului, la data de 29 iulie 2015, intimatul a formulat întâmpinare (fila 16 dosar) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare.

In susținerea întâmpinării, intimatul arată că la data de 21.04.2015, în jurul orelor 12,00, petentul a condus auto Suzuki cu nr. de inmatriculare_, pe . . la efectuarea virajului la dreapta pe . acordat prioritate de trecere pietonilor angajati în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată și marcata corespunzător, pe sensul său de deplasare, pe culoarea verde a semaforului electric.

La dosar s-au depus probe cu înscrisuri, întreaga documentatie aferentă actului contestat, a fost audiat martorul B. A. Amedeus, probe din analiza carora, instanța constată următoarea stare de fapt:

Prin procesul verbal . nr._/21 aprilie 2015, petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 395 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 130 litera h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.

S-a mai aplicat sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducător auto.

În fapt, agentul constatatator a reținut că la data de 21 aprilie 2015, ora 12.40, în locul indicat ca fiind Consiliul Europei, petentul a condus autoturismul marca Suzuki cu nr. de înmatriculare_ pe Calea A., iar când a efectuat virajul la dreapta, în Piața Consiliul Europei, pe . acordat prioritate unui pieton aflat în traversarea drumului într-un loc special amenajat, având culoarea verde la semaforul electric.

Raportul agentului constatator evidențiază însă aspectul potrivit căruia petentul nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea carosabilului printr-un loc special amenajat, având culoarea verde la semaforul electric. De asemenea, evidențiază că oprirea autoturismului s-a făcut prin folosirea luminilor și semnalelor acustice, iar după prezentarea sa, agentul conststatator a solicitat documentele petentului, i-a fost comunicat motivul opririi, fiind întocmit în acest sens și procesul verbal de contravenție contestat.

Martorul audiat, B. A. Amedeus, a declarat că se afla în mașina condusă de petent când, la deplasarea pe Calea Circumvalațiunii s-a efectuat un viraj la dreapta, de pe Calea A., la culoarea verde intermitentă a semaforului. S-a mai susținut că era pe banda a doua a carosabilului autoturismul condus de către petent, iar la momentul când se afla pe trecerea de pietoni, unul dintre pietoni a pus piciorul pe marcajul pietonal, culoarea roșie indicând semaforul pentru pieton. Martorul a susținut că în intersecția despre care se face vorbire, situată în proximitatea Mall-ului, când semaforul indică verde intermitent pentru mașini nu are cum să indice culoarea verde pentru pietoni. S-a mai învederat că banda 1 era ocupată de altă mașină și că s-a observat, când pietonul era pe marcajul pietonal, că indica culoarea roșie a semaforului. S-a subliniat că despre pietonul care s-a angajat în traversare pe culoarea roșie a semaforului, i-a atras atenția în mod expres petentul. De asemenea, martorul susține că petentul i-a adus la cunoștință agentului constatator această stare de fapt, agentul constatator susținând că nu poate fi o victimă a petentului un pieton care trece pe culoarea roșie a semaforului. Martorul a mai susținut că nu era pusă în pericol viața doamnei care era în fapt pieton în conjunctura descrisă, întrucât autoturismul petentului se deplasa cu o viteză redusă, de 10 km/h, că toată conversația agentului de poliție cu petentul a fost înregistrată.

În materia circulației rutiere Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauzele soluționate că, adresându-se în mod nediferențiat tuturor participanților la trafic, întreaga procedură de aplicare a amenzilor și astfel de sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să se supună exigențelor art. 6 din Convenție.

Nu se poate ignora faptul că procesul verbal de contravenție are o valoare probantă, fiind întocmit ca urmare a percepției directe de către agentul constatator, CEDO menționând în mod constant faptul că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele.

Potrivit art. 52 alin.1 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor OUG 195/2002, culoarea roșie interzice trecerea, iar vehiculul trebuia oprit înaintea marcajului de oprire, or în dreptul semaforului, iar în condițiile art. 111 alin. 1 litera c, permisul de conducere se poate reține în situația în care contravenientul nu a respectat semnificația indicatoarelor și marcajelor de obligare, or fapta petentului se sancționează cu o amendă prevăzută în clasa a II-a și atrage sancțiunea complementară la care s-au făcut referiri anterior.

Reținând că declarația a martorului audiat contrazice starea de fapt reținută de agentul constatator că ea se coroborează cu mențiunile petentului, care a contestat starea de fapt reținută în sarcina sa și astfel sancțiunile aplicate, că temeinicia procesului verbal nu este suținută de probatoriul administrat, inclusiv raportul nefiind în concordanță cu starea de fapt reținută prin procesul verbal, diferența constând în menționarea mai multor pietoni în raport, în timp ce în procesul verbal se face la unul singur, instanța va admite plângerea contravențională, conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, dispunând astfel anularea procesului verbal contestat, exonerarea petentului de plata amenzii și restituirea permisului de conducător auto reținut petentului, de către intimat.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul D. C. S., domiciliat în .. 102, jud. T., în contradictoriu cu I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE T., cu sediul in Timișoara, .. 46, jud. T..

Dispune anularea procesului verbal contestat, . nr._/01 aprilie 2015, exonerarea petentei de plata amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei și restituirea permisului de conducere auto, reținut cu dovada . nr._/21 aprilie 2015, de către intimat petentului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. H. M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria TIMIŞOARA