Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1700/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1700/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1700/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
Sentința civilă nr.1700
Ședința publică de la 03 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. H.
GREFIER: M. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect acțiunea în răspundere contractuală formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU,PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta C. E., cu domiciliul în TULCEA, ., ., ..
Dezbaterile au avut loc la data de 11 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26 mai 2015 și ulterior la 03 iunie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 06.10.2014 sub nr._, reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR a chemat-o în judecată pe pârâta C. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 12.558 lei reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de închiriere nr.G16487/04.07.2002, precum și la plata majorărilor de 2%/ lună de întârziere calculate pentru acest debit, ulterior introducerii actiunii și până la data plății efective și rezilierea contractului și evacuarea chiriașului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr.G16487/04.07.2002 prin care pârâta s-a obligat să plătească prețul chiriei.
Se învederează că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, reclamanta somând-o însă fără niciun efect.
În drept, s-a invocat art.1321, art.1322 și art. 1350 și urm C.civ.Pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă contractului de închiriere nr.G16487/04.07.2002, se reține că a fost încheiat în anul 2002, iar în materie contractuală, art. 102 alin. 1 din legea de punere în aplicare a Codului civil dispune că contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Cum contractului este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, atunci codul civil 1864 este legea aplicabilă, inclusiv în materia executării contractului.
Prin contractul de închiriere nr.G16487/04.07.2002, pârâta C. E. a închiriat suprafața de 6 mp teren, situat în mun. Tulcea, ..173, pentru un preț de 634.746 lei pe lună, pe o durata de un an.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei de interes a cererii are natura unei excepții de fond peremptorii, deoarece privește exercițiul dreptului la acțiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii. Deci, instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra acestei excepții.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei acțiuni în justiție și este o condiție de exercitare a acesteia.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosarul de executare silită nr. 2007-64/05.06.2007, emițând titluri executorii si somații conform OG nr. 92/ 2003 (filele 25-50).
În cauză, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtei se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta acțiune este lipsită de interes și va fi respinsă ca atare.
Admițând o acțiune în pretenții având același obiect s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat.
Instanța nu poate trece peste interpretarea dată de către reclamantă creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâta are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv dacă pretențiile au sau nu natură fiscală, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Instanța nu poate reține decât că, la acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă contractului de închiriere nr.8128/19.10.2004, se reține că a fost încheiat în anul 2004, iar în materie contractuală, art. 102 alin. 1 din legea de punere în aplicare a codului civil dispune că contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Cum contractului este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, atunci codul civil 1864 este legea aplicabilă, inclusiv în materia executării contractului.
Prin contractul de închiriere nr.8128/19.10.2004, pârâtul E. R. D. a închiriat suprafața de 6 mp teren, situat în mun. Tulcea, . August – în vecinătatea pietei Neptun (Zona B), pentru un preț de 8.028.000 lei pe an, pe o durata de 3 ani.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei de interes a cererii are natura unei excepții de fond peremptorii, deoarece privește exercițiul dreptului la acțiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii. Deci, instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra acestei excepții.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei acțiuni în justiție și este o condiție de exercitare a acesteia.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a constituit dosarul de executare silită nr. 2006-_/01.11.2006, emițând titluri executorii si somații conform OG nr. 92/ 2003 (filele 24-64).
În cauză, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta acțiune este lipsită de interes și va fi respinsă ca atare.
Admițând o acțiune în pretenții având același obiect s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat.
Instanța nu poate trece peste interpretarea dată de către reclamantă creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâta are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv dacă pretențiile au sau nu natură fiscală, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Instanța nu poate reține decât că, la acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
Instanța va respinge și cererea formulată de reclamanta pentru sumele reprezentând penalități de întârziere în condițiile în care a respins cererea privind debitul principal, penalitatile urmând soarta principalului.
Față de soluția data capetelor anterioare de cerere, se va respinge si capatul de cerere privind rezilierea contractului si evacuarea pârâtei din imobilul care face obiectul acestuia, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. VII din contract.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de interes pentru suma de 10.365 lei reprezentând debit și majorări restante la data de 30.09.2011 și pentru suma de 2559 lei reprezentând majorări aferente perioadei 01.10.2011 – 30.03.2015.
Respinge cererea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU,PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta C. E., cu domiciliul în TULCEA, ., ., ., pentru suma de 10.365 lei reprezentând debit și majorări restante la data de 30.09.2011 și pentru suma de 2559 lei reprezentând majorări aferente perioadei 01.10.2011 – 30.03.2015, ca lipsită de interes.
Respinge cererea privind rezilierea contractului de închiriere G16487/04.07.2002 și evacuarea pârâtei din imobilul care face obiectul acestui contract, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică azi 03.06.2015.
Președinte, Grefier,
I. H. M. P.
Red.tehnored.jud.H.I./02.10.2015
../2 ex./
- 1 ex. reclamant
- 1 ex. pârât
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 1719/2015. Judecătoria TULCEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3224/2015.... → |
|---|








