Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2115/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2115/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 2115/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2115
Ședința publică din 30 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. S.
GREFIER: E. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă, având ca obiect acțiune in răspundere contractuala, formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, prin primar, cu sediul procesual ales la cab. av T. G., din mun. Tulcea, .. 54, jud. Tulcea,, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Tulcea, ., .. B, ..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22.06.2015, respectiv pentru data de 30.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 11.12.2013, reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei totale de 79.432 lei reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de concesiune nr. G24046/12.09.2003, încetarea contractului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de concesiune, însă pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1321, 1322, 1350 și urm. C. civ.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata concesiunii în perioada_10, a solicitat admiterea în parte a acțiunii, respingerea pretențiilor cu titlu de majorări ca fiind neîntemeiate și nelegale, respingerea capătului de cerere privind încetarea contractului ca fiind lipsit de obiect.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, prin care să se calculeze detailat debitul datorat de pârâtă în baza prevederilor contractuale, cât reprezintă majorări și cât reprezintă penalități de întârziere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă contractului de concesiune dintre părți, se reține ca a fost încheiat înainte de . actualului cod civil, iar în materie contractuală art. 102 alin. 1 din legea de punere în aplicare a Codului civil dispune că „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.”
Cum contractului este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, Codul civil de la 1864 este legea aplicabilă inclusiv în materia executării si încetării contractului.
Prin contractul de concesiune nr. G_/ 12.09.2003 pârâta S.C.G. P. S.R.L. a concesionat terenul situat in mun. Tulcea, . suprafață de 100 m.p., pe o durata de 10 ani, pentru un preț de 21,32 lei/ m.p./lună, sumă ce urma a se indexa anual cu rata medie a inflației.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes pentru redevența restantă la data de 30.09.2011, instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei de interes a cererii are natura unei excepții de fond, peremptorii, deoarece privește exercițiul dreptului la acțiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii. Deci, instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra acestei excepții.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit prin introducerea unei acțiuni în justiție si este o condiție de exercițiu a acesteia.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicata, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat ca până la data de 30.09.2011, sumele datorate de către pârâta sunt creanțe fiscale, emițând titluri executorii si somații conform O.G. nr. 92/ 2003.
În cauza, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu, cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silita a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Prin urmare, prezenta acțiune este lipsita de interes pentru redevența și majorările de întârziere datorate anterior datei de 30.09.2011.
Având în vedere soluția dată excepției lipsei de interes, instanța nu va mai analiza excepția prescripției invocată de pârâtă cu privire la același debit.
Va admite în parte cererea formulată de reclamantă pentru suma totală de_ lei formată din: 9448 lei- debit datorat pentru concesiunea din perioada octombrie 2011- decembrie 2013 și din 3809 lei- accesorii aferente debitului anterior menționat.
Pârâta va fi obligată la plata în continuare a majorărilor de întârziere până la data achitării datoriei.
Cu privire la încetarea contractului pentru neexecutarea sa culpabilă, instanța constată că la data de 10.09.2013 contractul a încetat ca urmare a expirării termenului de 10 ani în vederea căruia a fost încheiat.
Prin urmare, instanța va admite excepția lipsei de interes invocată de pârâtă și va respinge capătul de cerere privind rezilierea contractului ca fiind lipsită de interes.
Admite în parte cererea expertului contabil Climente L. de suplimentare cu 400 lei a onorariului. Dispune suplimentarea onorariului cu 200 lei.
Față de dispozițiile art.453 alin.1 C.proc. civ. instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 300 lei( onorariul parțial al expertului contabil).
Va obliga pârâta să plătească expertului contabil Climente L. diferența de onorariu de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția invocată de instanță a lipsei de interes privind pretențiile reclamantei U.A.T. TULCEA- D.I.A.P, reprezentând debit și accesorii individualizate în titlurile executorii emise de aceasta, calculate pentru perioada_11.
Admite ca fondată excepția lipsei de interes a cererii privind rezilierea contractului de concesiune nr.G_/12.09.2003, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Admite în parte acțiunea având ca obiect acțiune in răspundere contractuala, formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, prin primar, cu sediul procesual ales la cab. av T. G., din mun. Tulcea, .. 54, jud. Tulcea,, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Tulcea, ., .. B, ., ca fondată.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de_ lei formată din: - 9448 lei reprezentând chirie calculată conform contractului de concesiune nr.G_/12.09.2003, pentru perioada octombrie 2011-decembrie 2013 și 3809 lei dobânda legală datorată pentru neachitarea debitului anterior menționat.
Obligă pârâta la plata în continuare a majorărilor de întârziere până la data achitării datoriei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei ( onorariu expert contabil).
Admite în parte cererea expertului contabil Climente L. de suplimentare cu 400 lei a onorariului. Dispune suplimentarea onorariului cu 200 lei.
Obligă pârâta să plătească expertului contabil Climente L. onorariul de 200 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. D. StanElena P.
Red. CDS/4ex/02.12.2015
Tehnored EP/4ex/02.12.2015
. R+1P/02.12.2015
Primit dos de la jud azi 02.12.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
., Tulcea-cod_
Tel: 0240/_ Fax 0240/_
Emisa la 03.07.2015 Dosar nr._
C Ă T R E,
.,
Tulcea, ., .. B, .
Având în vedere hotărârea pronunțată la data de 30.03.2015 în dosarul nr._, având ca obiect acțiune in răspundere contractuala, formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, prin primar, în contradictoriu cu dvs, vă solicităm ca în termen de 10 zile să achitați diferența de onorariu expert în sumă de 200 lei pentru exp. Cimente L. și să depuneți la dosar dovada în acest sens.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. S. E. P.
ROMÂNIA JUDECĂTORIA TULCEA Tulcea, ., jud. Tulcea | |
Emisă la 30.10.2015 | Dosar nr._ Obiectul cauzei: acțiune în răspundere contractuală |
CĂTRE:
BIROUL LOCAL DE EXPERTIZĂ
JUDICIARĂ TEHNICĂ ȘI CONTABILĂ TULCEA
Vă facem cunoscut că în dosarul nr._, având ca obiect având ca obiect acțiune in răspundere contractuala, formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ TULCEA-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, prin primar, cu sediul procesual ales la cab. av T. G., din mun. Tulcea, .. 54, jud. Tulcea,, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Tulcea, ., ., jud. Tulcea, s-a efectuat și s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, în acest sens să procedați la plata onorariului către expert Climente L., astfel onorariu provizoriu în sumă de 500 lei care a fost achitat cu chitanța nr._/1 din 15.07.2014 și diferența de onorariu în sumă de 200 lei care a fost achitat cu chitanța nr._/1 din 22.07.2015.
Alăturat vă înaintăm copii de pe încheierile de ședință și chitanțele mai sus arătate.
Nu s-a depus de către expert decontul de cheltuieli și nu s-a stabilit de către instanță onorariu definitiv.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. D. StanElena P.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2103/2015. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 2125/2015. Judecătoria TULCEA → |
|---|








