Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 2/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2

Ședința publică din 05.01.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - I. H.

GREFIER - E. P.

S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect cerere de valoare redusă – perimare, acțiune formulată de reclamanta C. Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA G., cu sediul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea F. P. A. I., cu sediul în Tulcea ., jud. Tulcea.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-a prezentat numitul P. I., lipsă fiind reprezentantul reclamantei.

Procedura de citare este completă.

S-a făcut referatul cauzei de catre grefier, care referă oral modul de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei si stadiul judecătii, după care:

S-a procedat la verificarea identității numitului P. I., care se identifică cu CI . nr._, care precizează că a achitat debitul datorat și totodată a primit hotărârea prin care s-a suspendat cauza.

De asemenea arată că lasă la aprecierea instanței cererea privind perimarea cauzei.

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța lasă cauza în pronunțare și o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

Asupra acțiunii civile introdusă de reclamanta C. Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA G., cu sediul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea F. P. A. I., cu sediul în Tulcea ., jud. Tulcea, cu petiția înregistrată sub nr._ din 26.02.2014.

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 04.06.2014, când cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin.1, pct.2 N.C.pr.civ., pentru lipsa părților.

În conformitate cu dispoziția art.416 Noul Cod pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar potrivit art.420 Noul Cod pr.civ perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii pe o perioadă de mai mult de 6 luni de zile de la data încetării cauzei de suspendare, instanța urmează să constate perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.416 Noul Cod pr.civ. și art. 420 Noul Cod pr.civ.

Constată perimată acțiunea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta C. Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA G., cu sediul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea F. P. A. I., cu sediul în Tulcea ., jud. Tulcea.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 05.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I. HanzuElena P.

Red..jud.IH/08.01.2015

Tehnored și ../.ex/ .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria TULCEA