Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3437/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3437/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 3437/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR.3437
Ședința Camerei de Consiliu de la 18 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. H.
GREFIER: N. C.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect cerere de valoare redusa formulată de reclamanta R. & R. S.A., cu sediul ales in Constanta, ., nr.8, jud.Constanta in contradictoriu cu pârâta R. I., cu domiciliul in Tulcea, ., ., ..
Încheierea de ședință din data de 18.11.2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 30.06.2015, reclamanta R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâta R. I., a solicitat, potrivit formularului de cerere întocmit și completat în condițiile art. 1029 alin. (2) C.pr.civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 1932,63 lei cu titlu de debit principal, precum și la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere.
În motivare, reclamanta a arătat că, în temeiul raporturilor contractuale dintre părți, aceasta a prestat pârâtei servicii de comunicații electronice. Deși a beneficiat de acestea, pârâta nu și-a executat obligația corelativă privind plata serviciilor asigurate și facturate, acumulând până la data introducerii cererii de chemare în judecată un debit restant în valoare de 150 lei cu titlu de contravaloare a serviciilor prestate. Urmare a acestei situații, contractul a fost reziliat unilateral de către reclamantă, pârâta datorând acesteia și contravaloarea echipamentelor primite în custodie de către pârâtă, în cuantum de 250 euro (fără TVA), echivalent la 1382,63 lei (cu TVA), la cursul oficial BNR din data de 08.06.2015. A mai arătat reclamanta că pârâta datorează și suma de 400 lei, cu titlu de contravaloare a taxelor și tarifelor promoționale, conform art. 2.3 din Condițiile generale ale contractului.
În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Cererea formulată de către reclamantă a fost timbrată corespunzător cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. 80/2013.
Pârâta, legal citată cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, precum și cu copia formularului de răspuns, nu a răspuns și nu a făcut nici o apărare.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul contractului încheiat între părți (f. 7), reclamanta a prestat pârâtei servicii de comunicații electronice. Deși a beneficiat de serviciile de televiziune și internet, pârâta nu și-a executat obligația corelativă privind plata serviciilor efectuate și facturate, conform facturilor aflate la dosar, acumulând până la data introducerii cererii de chemare în judecată un debit restant în valoare de 150 lei, precum și majorări de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi.
Potrivit art. 1270 alin. (1) C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, art. 1350 C.civ. prevede că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Având în vedere că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile pentru antrenarea răspunderii civile contractuale a pârâtului, instanța urmează a admite în parte cererea reclamantei privind plata debitului principal, obligându-o pe pârâtă la plata către aceasta a sumei de 150 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea serviciilor de telecomunicații.
În ceea ce privește dobânda solicitată, instanța reține că, potrivit art. 1535 alin. (1) C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În speță, pârâta nu a achitat sumele datorate la scadență, născându-se astfel în patrimoniul reclamantei dreptul de a obține daune moratorii.
Având în vedere dispozițiile art. 1535 alin. (1) C.civ. și art. 1489 C.civ, instanța constată caracterul cert, lichid și exigibil și al penalităților de întârziere solicitate, de natură să permită reclamantei să solicite și să obțină recunoașterea și valorificarea în justiție a drepturilor sale. În ceea ce privește cuantumul acestora, potrivit convenției părților s-au stabilit penalități de 0,2% pe zi de întârziere (punctul 3.6 din Condiții generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice [f. 15], anexă de care pârâta a luat cunoștință prin semnarea contractului), pârâta datorând aceste penalități la debitul prevăzut în facturi corespunzător serviciilor de televiziune și internet de la data scadenței fiecărei facturi în parte.
Pentru considerentele de mai sus, instanța reține că este întemeiat capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere calculate la suma ce reprezintă contravaloarea serviciilor de telecomunicații și, pe cale de consecință, o va obliga pe pârâtă la plata acestora către reclamantă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea contravalorii taxelor și tarifelor promoționale, instanța reține că acesta este neîntemeiat.
Potrivit punctului 2.3 din Condiții generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, obligația achitării contravalorii taxelor și tarifelor promoționale de către pârât există doar în cazul încetării contractului înainte de expirarea duratei inițiale. Deși, conform punctului 5.2 lit. a), reclamanta poate considera contractul ca fiind reziliat de drept, fără punere în întârziere și fără îndeplinirea altei formalități, în cazul în care nu se plătește o factură în termen de 20 de zile de la scadență, aceasta nu o exonerează de obligația de a aduce la cunoștința debitorului intenția de a desființa contractul, clauza respectivă având natura juridică a unui pact comisoriu, și nu a unei condiții rezolutorii (reclamanta avea posibilitatea de a nu invoca rezoluțiunea, optând pentru menținerea contractului). Prin urmare, față de debitor rezilierea nu produce efecte decât de la momentul notificării intenției creditorului.
În speță, această intenție a reclamantei a fost comunicată pârâtului prin cererea de chemare în judecată, astfel încât contractul a fost desființat la data de 30.06.2015 (confirmarea de primire aflată la fila 14 din dosar a fost returnată cu mențiunea destinatar necunoscut, deci pârâta nu a fost notificată).
Cu toate acestea, pârâta nu poate fi obligată la plata sumei prevăzute în clauza penală inserată în contract, aceasta având un caracter abuziv.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Alineatele următoare oferă repere pentru a determina caracterul abuziv al unei clauze.
Conform alin. (2), o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În speță, clauza nu a fost negociată direct. Aceasta a fost stipulată la punctul 2.3 din Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, menționându-se doar în contract că pârâtul a luat act de această anexă. Prin urmare, este vorba despre o clauză standard în sensul art. 1202 alin. (2) C.civ.
Potrivit alin. (3), faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cazul de față, reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada vreunei negocieri directe cu pârâta.
A.. (5) prevede că natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Obiectul contractului în litigiu este reprezentat de furnizarea unor servicii de comunicații electronice de către reclamantă pârâtei. În temeiul clauzei abuzive, pârâta se obliga ca, în cazul în care contractul va înceta înainte de expirarea duratei inițiale minime, să achite pentru toată durata de derulare a contractului contravaloarea tuturor taxelor și tarifelor promoționale la nivelul corespunzător celor aplicabile contractului încheiat pe durată nedeterminată, contractul desființat fiind considerat ca încheiat pe durată nedeterminată. În consecință, pârâtei i-au fost imputate sume al căror cuantum nu putea fi prevăzut de acesta fără asistență de specialitate, din Anexa 2 a contractului fiind dificil pentru o persoană neinițiată să determine diferența de regim juridic dintre contractul încheiat pe durată determinată și cel încheiat pe durată nedeterminată.
Un alt reper este prevăzut de alin. (6): evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Clauza în discuție, deși formulată astfel încât să lase impresia că se referă la obiectul contractului, în realitate este o clauză penală. Prin aceasta se stabilește, potrivit art. 1538 alin. (1) C.civ., prestația la care se obligă debitorul în cazul neexecutării prestației principale, neexecutare ce are ca efect încetarea contractului. Astfel, formularea „contravaloarea tuturor taxelor și tarifelor promoționale la nivelul corespunzător celor aplicabile contractului încheiat pe durată nedeterminată” nu se referă la prețul acestor taxe și servicii, ci la o sumă care se determină prin raportare la acest preț. Această sumă nu este datorată în cadrul executării contractului, caz în care ar reprezenta obiect al acestuia, ci ca urmare a încetării contractului, reprezentând evaluarea cu anticipație a prejudiciului suferit de prestatorul de servicii.
În ceea ce privește cerința de a crea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că aceasta este situația în speța de față.
Faptul că această clauză nu a fost inserată în contractul semnat de pârâtă, acesteia neatrăgându-i-se atenția cu privire la efectele ei, este contrar bunei-credințe cerute profesioniștilor. Nivelul de diligență pretins din partea celor care încheie contracte în cadrul obiectului lor de activitate trebuie să fie unul superior celui pretins neprofesioniștilor, având în vedere că primii au un avantaj față de cocontractanți prin cunoașterea temeinică a domeniului.
Referitor la dezechilibrul creat între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că numai în favoarea reclamantei a fost inserată această clauză penală, încetarea contractului ca urmare a culpei acesteia neconferind dreptul pârâtei de a solicita o sumă evaluată anticipat. De asemenea, față de mijloacele financiare de care dispun părțile, instanța reține caracterul excesiv al acestei clauze, în condițiile în care valoarea ultimelor facturi emise de reclamantă a fost de ordinul zecilor de lei.
Mai mult, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, lista cuprinsă în anexa legii redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Astfel, alin. (1) lit. i) din anexă prevede că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
Întrucât, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract nu vor produce efecte asupra consumatorului, instanța va respinge capătul de cerere privind plata contravalorii taxelor și tarifelor promoționale ca neîntemeiat.
În ceea ce privește suma de 250 euro în echivalent lei, reprezentând contravaloarea echipamentului deținut în custodie de către pârâtă și nerestituit reclamantei la terminarea contractului, instanța reține că părțile au convenit ca, în termen de 2 zile de la încetarea contractului, pârâta să restituie echipamentul primit în folosință de la reclamantă. Această convenție s-a încheiat odată cu predarea – primirea respectivului echipament, prin procesul verbal din 11.07.2013 (fila 25).
Însă instanța reține că potrivit acestui înscris părțile au convenit ca suma de 250 euro să fie plătită în echivalent lei la data plății la cursul BNR, iar nu la o dată care, în cauza de față, este aleasă unilateral de către reclamantă, care a calculat cursul la 08.06.2015.
De asemenea, fiind vorba despre o despăgubire convenită de părți ca urmare a nerestituirii echipamentului iar nu despre un preț, iar pe de altă parte părțile nu au făcut nici o referire la faptul că la această despăgubire s-ar adăuga TVA, instanța reține că este nefondată cererea reclamantei de a solicita plata și a TVA calculate la aceste despăgubiri.
Prin urmare, instanța va admite în parte capătul de cerere referitor la despăgubirile de 250 euro, și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data plății, așa cum au convenit părțile, și fără a se adăuga TVA.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente despăgubirii de 250 euro, instanța îl va respinge ca nefondat.
Reclamanta a arătat că aceste penalități sunt unele contractuale, însă instanța reține că părțile nu au convenit nimic asupra obligației de plată a penalităților pentru întârzierea la plată a acestei despăgubiri. Art. 3.7 din Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, pe care reclamanta îl invocă drept temei contractual, se referă strict la penalitățile datorate pentru neplata la termen a contravalorii serviciilor prestate. Întregul articol 3, cu toate subpunctele sale, inclusiv art. 3.6, se referă la tarifele și modalitățile de plată a acestor tarife, pentru serviciile contractate, iar nu la plata și modalitățile de plată a despăgubirilor pentru nerestituirea echipamentelor. Ca o dovadă în plus că este așa este și faptul că, deși art. 3 din aceste Condiții prevede termenul de plată a acestor tarife aferente serviciilor, convenția referitoare la despăgubire (instrumentumul îl reprezintă procesul verbal de predare – primire a echipamentului) prevede un alt termen de plată (două zile de la încetarea contractului), de unde se desprinde, odată în plus, concluzia că cele două categorii de obligații de plată au fost privite de părți ca fiind diferite. Pentru ambele categorii au fost stabilite termene de plată distincte, dar numai pentru contravaloarea serviciilor s-au prevăzut, contractual, penalități. Pentru plata despăgubirii nu există astfel de penalități contractuale.
În temeiul art. 1032 alin. (1) C.pr.civ., instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. & R. S.A., cu sediul ales in Constanta, ., nr.8, jud.Constanta in contradictoriu cu pârâta R. I., cu domiciliul in Tulcea, ., ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 150 lei cu titlu de contravaloare a serviciilor de telecomunicații.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 euro, în echivalent în lei la data plății, la cursul BNR, cu titlu de despăgubire.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii convenționale în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere pentru contravaloarea facturilor – servicii de telecomunicații, dobândă ce curge începând cu data de:
- 30.11.2013 pentru suma de 40 lei;
- 31.12.2013 pentru suma de 51,50 lei;
- 31.01.2014 pentru suma de 19,5 lei;
- 28.02.2014 pentru suma de 39 lei.
Respinge capătul de cerere referitor la plata penalităților de întârziere pentru suma de 250 euro în echivalent lei reprezentând despăgubire, ca nefondat.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.11.2015.
Președinte, Grefier,
I. H. N. C.
Red.tehnored.judec.I.H./21.12.2015
Ex.4/../1 ex.parata
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3436/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
