Plângere contravenţională. Sentința nr. 585/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 585/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 585/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 585
Ședința publică din 03.03.2015
Completul constituit din:
Președinte - A. M. R.
Grefier - U. V.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/337/11.07.2014, de către petenta . S.R.L., cu sediul în T., ., ., parter, județ T., în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR T. – cu sediul în T., ., județ T..
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 29.07.2014 sub nr._, petenta S.C. P. 45 T. S.R.L., prin administrator P. L.-A., a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, în principal – anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/337 din data de 11.07.2014, iar în subsidiar – înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petenta a arătat – în esență – că procesul-verbal contestat nu a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate și temeinicie prevăzute de lege, apreciind, totodată, că sancțiunile aplicate sunt excesive în raport de împrejurările săvârșirii faptei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, au fost anexate procesul-verbal contestat și alte înscrisuri (filele 7-23).
Plângerea contravențională este legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 29).
La data de 15.01.2015, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat, ca legal și temeinic (fila 49).
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
În ședința publică din data de 15.01.2015, apreciind că probele solicitate sunt admisibile și de natură să conducă la soluționarea cauzei, instanța, în baza art. 255 - art. 258 C.proc.civ., a încuviințat pentru ambele părți administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, “Instanta competentă să solutioneze plangerea contraventională, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a facut-o și pe celelalte persoane, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
Astfel, în raport de dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora “Împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei se poate face plangere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, instanța constată că plângerea contraventională aflată pe rol a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile impus de textul legal anterior enunțat.
În fapt, prin procesul-verbal . nr._/337 din data de 11.07.2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16 lit. c) din O.G. nr. 107/1999, sancționată de art. 31 alin. (1) din același act normativ și cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992, sancționată de art. 50 alin. (1) lit. d) din același act normativ.
Prin actul sancționator s-a reținut că în data de 30.06.2014, ora 15.00, agenția de turism a fost anunțată de către transportator că se anulează cursa aeriană din data de 15.07.2014 pe relația T.-Bergamo. Agenția de turism și-a informat clienții cu privire la anularea cursei, însă nu a restituit clientei I.-M. T. contravaloarea biletului de avion până la data de 11.07.2014, ora 13.15, deși aceasta a solicitat restituirea încă din data de 02.07.2014. S-a reținut, de asemenea, că în agenție nu este afișat codul unic de înregistrare în Registrul Comerțului.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului. Sub acest aspect, instanța apreciază că reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut – din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție – cu condiția ca statul să asigure respectarea limitelor rezonabile în raport de importanța scopului urmărit dar și a dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Astfel, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței). Raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal se încadrează, prin prisma caracterului relativ al acesteia, în limite rezonabile de natură să asigure respectarea garanțiilor instituite de art. 16 și art. 17 din actul normativ indicat.
D. urmare, reținând că, potrivit art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă, respectiv să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței de judecată rămâne aceea de a asigura proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului (sancționarea faptelor antisociale) și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Instanța are în vedere și cauza I. P. c. României (28 iunie 2011) prin care Curtea a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează.
Prin prisma celor anterior expuse, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
În cauză, instanța constată că petenta nu a făcut, prin probe, dovada unei situații de fapt contrare celei reținute de agentul constatator.
D. urmare, conferind eficiență probatorie prezumției legale de veridicitate a procesului-verbal de contravenție întocmit de către un agent al statului ex propriis sensibus, instanța nu poate reține – în absența unor probe concrete – temeinicia susținerilor petentei.
Însă, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora ”Sanctiunea trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârsite, tinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârsită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, instanța apreciază că în cauză se impune reindividualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, după cum urmează:
În ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992 – potrivit căruia este obligatorie afișarea, în mod vizibil, a codului unic de înregistrare la registrul comerțului – instanța apreciază că aplicarea unui avertisment este suficientă sub aspectul responsabilizării contravenientei pe viitor, urmând, prin urmare, să dispună înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei cu sancțiunea avertismentului.
În ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzute de art. 16 lit. c) din O.G. nr. 107/1999 – conform căruia în cazul în care turistul reziliază contractul conform prevederilor art. 15 sau agenția de turism anulează călătoria turistică înaintea datei de plecare, turistul are dreptul să i se ramburseze imediat toate sumele achitate în virtutea contractului, instanța reține în cauză incidența dispozițiilor art. 20 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora agenția de turism este răspunzătoare pentru buna executare a obligațiilor asumate prin contract, inclusiv în situația în care aceste obligații trebuiau îndeplinite de către o altă agenție de turism sau de către alți prestatori de servicii. Astfel, chiar dacă obligația efectuării cursei aeriene anulate revenea companiei de transport – deci altui prestator de servicii, conform textului legal enunțat – agenția de turism nu poate fi exonerată de răspundere decât în situațiile expres și limitativ prevăzute la alin. (2) respectiv:
a) când neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor asumate prin contract se datorează turistului;
b) când neîndeplinirea obligațiilor se datorează unor cauze de forță majoră, precum cele definite la art. 18 lit. b) sau unui eveniment pe care nici agenția de turism, nici furnizorul sau prestatorul de servicii, cu tot efortul depus, nu îl puteau prevedea sau evita;
c) când neîndeplinirea obligațiilor se datorează unui terț care nu are legătură cu furnizarea serviciilor prevăzute în contract, iar cauzele care au determinat neîndeplinirea obligațiilor au un caracter imprevizibil și inevitabil.
Nefiind incident niciunul dintre cazurile anterior enumerate și întrucât contravaloarea biletului de avion a fost achitată de către consumator în contul agenției de turism, virarea ulterioară a sumei către compania aeriană nu poate constitui, în opinia instanței, un aspect imputabil consumatorului. Astfel, întrucât art. 16 lit. c) din O.G. nr. 107/1999 consacră dreptul turistului la rambursarea imediată a tuturor sumelor achitate în virtutea contractului, obligația restituirii imediate a acestora revine, în primul rând, agenției de turism de la care a fost achiziționat biletul, aceasta putându-se îndrepta ulterior împotriva operatorului de zbor răspunzător pentru anularea cursei.
Instanța va respinge, ca nefondate, susținerile petentei în sens contrar, apreciind că dispozițiile O.G. nr. 107/1999 privind transpunerea prevederilor Directivei Consiliului 90/314/CEE din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 158 din 23 iunie 1990 sunt pe deplin aplicabile cauzei.
Astfel, potrivit art. 23 din O.G. nr. 107/1999, în cazul unor reclamații ale turistului cu privire la realizarea serviciilor turistice contractate, agenția de turism organizatoare, agenția de turism detailistă, precum și prestatorii de servicii vor acționa imediat pentru soluționarea reclamațiilor și vor face proba eforturilor depuse de ei în acest scop. Instanța reține, astfel, că în asemenea situații prioritare sunt interesele consumatorului, agenția de turism și operatorul de zbor fiind, în egală măsură, obligate să ia toate măsurile necesare pentru diminuarea neplăcerilor cauzate turistului, prin prisma obligațiilor care le incumbă.
Sub acest aspect, instanța constată că în data de 26.11.2014, petenta a depus la dosar dovada restituirii contravalorii biletului de avion către consumator (filele 37-40). Instanța reține însă că restituirea sumei de 85 euro la data de 02.07.2014, după aproximativ patru luni de la data formulării sesizării, încalcă prevederile pct. 12 din REGULAMENTUL (CE) NR. 261/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, potrivit căruia dificultățile și neplăcerile cauzate pasagerilor de anularea zborurilor ar trebui să fie minime.
Prin urmare, reținând cu relevanță probatorie demersurile petentei în sensul remedierii situației și restituirii sumei de 85 euro consumatorului, instanța apreciază că aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 1.000 lei nu respectă cerințele de proporționalitate impuse în materia oricăror măsuri restrictive de drepturi și nu este pe deplin proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În raport de considerentele anterior expuse, instanța va admite în parte plângerea contravențională aflată pe rol, va menține procesul-verbal . nr._ din data de 11.07.2014, ca legal și temeinic, va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei, aplicată sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992, cu sancțiunea avertismentului și va reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicate sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de art. 16 lit. c) din O.G. nr. 107/1999 de la suma de 1.000 lei la suma de 400 lei, minimul prevăzut de legiuitor pentru fapta săvârșită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională, formulată de către petenta . S.R.L., cu sediul în T., ., ., parter, județ T., în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR T. – cu sediul în T., ., județ T..
Menține procesul-verbal . nr._ din data de 11.07.2014, emis de A. Națională pentru Protecția Consumatorilor, ca fiind legal și temeinic.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei, aplicată sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992, cu sancțiunea avertismentului.
Dispune reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicate sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de art. 16 lit. c) din O.G. nr. 107/1999 de la 1.000 lei la 400 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria T..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.03.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. R. U. V.
Red. Jud. AMR/2ex/30.03.2015
Tehnored.gref.UV/5ex/30.03.2015
.>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 583/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 596/2015.... → |
|---|
