Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2606/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 2606/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 2606/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2606/2015

Ședința publică din 21 septembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: C. D. S.

Grefier: M. D. P.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta ., prin administrator judiciar F. M. S., cu sediul în Tulcea, str. Isaccei, CP_, nr. 20, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în ., jud. Tulcea, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2015, când părțile au lipsit, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință din acea dată, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, față de ora înaintată a finalizării ședinței de judecată, respectiv 21.33, în temeiul art. 396 alin 1 C., a amânat pronunțarea pentru data de 21.09.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de învestire cu formulă executorie, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.04.2015, reclamanta ., prin administrator judiciar F. M. S., cu sediul în Tulcea, str. Isaccei, CP_, nr. 20, ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în ., ., jud. Tulcea, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 7.675, 60 lei, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată pe care a formulat-o, reclamanta a arătat că, a efectuat pentru pârâtă diverse servicii, pentru care au fost emise facturi fiscale, ori, până la data introducerii prezentei acțiuni, pârâta nu a achitat contravaloarea acestor facturi.

În probațiune, reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006, acțiunea formulată de reclamantă, prin administrator judiciar, este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Pârâta, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, la data de 08.09.2015, reclamanta a comunicat la dosarul cauzei o cerere vizând renunțarea la judecata ce face obiectul prezentului proces, motivat de împrejurarea că, după înregistrarea cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat integral contravaloarea facturilor fiscale indicate în acțiune.

Deliberând asupra acestei cereri, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 alin 1 C., „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Având în vedere că în speță sunt aplicabile dispozițiile legale anterior menționate, în conformitate cu prevederile art. 406 alin 1 C., va lua act de renunțarea reclamantei ., prin administrator judiciar F. M. S. la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta ..

Pentru aceste motive,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei S.C. D. P. S.R.L., prin administrator judiciar F. M. S., cu sediul în Tulcea, str. Isaccei, CP_, nr. 20, ., formulată față de cererea de chemare în judecată a pârâtei ., cu sediul în ., ., jud. Tulcea.

Cu recurs, care se depune la Judecătoria Tulcea, în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.09.2015.

Președinte, Grefier,

C. D. StanMihaela D. P.

Red. CDS/28.09.2015

Tehnored MDP/28.09.2015

4 ex

S-au comunicat 2 ex: 1 reclamantă

1 pârâtă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2606/2015. Judecătoria TULCEA