Contestaţie la executare. Sentința nr. 2464/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2464/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 26-08-2015 în dosarul nr. 2464/2015
Dosar nr.9439 /327/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Sentința civilă nr. 2464
Ședința publică din 26.08.2015
Completul compus din:
Președinte:V. Ionița
Grefier: C. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul D. D., cu domiciliul în Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu intimatele B. T., cu sediul în Tulcea, .-123, jud. Tulcea și . SRL prin administrator judiciar C. I. "C. D.", cu sediul în C., ., ., ..
Dezbaterile ce au avut loc în ședința din data de 12.08.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.08.2015, dată la care,
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei contestații la executare, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.12.2013, sub nr._, D. D. a formulat contestație la executare împotriva titlurilor executorii: contract de fidejusiune nr.257/FID/01/25.09.2009 și contract de credit nr.257/11.06.2007, încheiate cu B. T., a Încheierii din data de 12.11.2013 din dos._ al Judecătoriei Tulcea și a somației executorului B. R..
La data de 24.09.2014, contestatorul a precizat faptul că înțelege să solicite anularea art.4 și 5 din contractul de credit nr.257/11.06.2007 și respectiv actul adițional nr.1/25.09.2009.
În fapt, contestatorul a arătat că s-au efectuat acte de executare silită în privința sa în baza contractului de credit și a contractului de fidejusiune, pentru o sumă mult mai mare decât suma pentru care a garantat.
Contestatorul a mai arătat că, executarea silită este nelegală întrucât s-a efectuat pentru o sumă care nu este certă, lichidă și exigilă întrucât aceasta se întemeiază pe clauze abuzive și nelegale (art.4 și art.5 din contract) care încalcă dispozițiile Legii nr.313/1879.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispoz. art.711-712 alin.2 Cod proc.civ.
Intimata B. T. – Sucursala Tulcea a formulat întâmpinare.
Pe cale de excepție, s-a invocat inadmisibilitatea cererii de anulare a clauzelor abuzive, respectiv art.4 din contractul de credit nr. 257/11.06.2007.
Contestatia la executare se caracterizeaza prin faptul ca, printr-o astfel de cerere, se solicitata instantei de judecata sa constate, daca este cazul, o eventuala nerespectare a dispozițiilor legale cu privire la executarea silita sau sa clarifice titlul executoriu ce urmeaza a fi valorificat. P. soluționarea contestatiei, instanta nu poate examina imprejurari care vizeaza fondul cauzei. In cazul in care executarea silita se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta de judecata, legiuitorul a prevăzut ( art.712 pct.2 NCPC) ca: se pot invoca in contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlu executoriu, numai daca legea nu prevede in legătură cu acel titlu executoriu o cale procesula specifica pentru desființarea lui”. Din economia textului de lege invocat se desprinde ideea ca posibilitatea utilizării apararilor de fond este conditionata de inexistenta unor mijloace procedurale specializate pentru realizarea dreptului, in cadrul carora acestea sa poata fi invocate. Daca insa legea pune la dispoziția debitorului o cale de atac speciala, asa cum este acțiunea in anulare in materia titlurilor executorii care nu emana de la organe de jurisdicție, acesta nu poate sa utilizeze aparari de fond in cadrul contestatiei la executare .
Pe fondul cauzei, s-au învederat următoarele:
P. contractul de credit nr. 257 incheiat la data de 11.06.2007 societatea D&M C. SRL a beneficiat de la B. T. S.A.-Sucursala Tulcea de un credit pentru achiziție sediu firma in valoare de 50.000 euro pe o perioada de 15 ani, credit garantat cu ipoteca imobiliara asupra imobilului situat in mun. Tulcea ..l, ., parter, jud.Tulcea, cu cesiunea incasarilor din conturile imprumutatului deschise la banca, cu 2 BO emise de . SRL, avalizate de asociatul unic al firmei si cu garanția personala, fideiusiunea, constituita de D. D.. P. actul adițional nr.1/25.09.2009 la contractul de credit, creditul inițial a fost restructurat prin reactivarea anuitatii restante si redimensionarea serviciului datoriei. In conformitate cu prevederile contractului de credit si ale contractelor de garanție, debitorul principal si tertul garant s-au obligat insolidar sa achite împrumutul. Dupa semnarea contractului de credit care instituie drepturi si obligații pentru ambele parti, B. si-a îndeplinit obligațiile in sensul ca suma de bani contractata a fost acordata iar clientul trebuia sa achite ratele conform graficului de rambursar,e anexa la contractul de credit fara alte impedimente. Insa, urmare a cererii formulata de debitoare, la data de 01.04.2011, prin sentinta civila nr.l096, pronuntata in dosarul nr.l_, s-a dispus deschiderera procedurii de insolventa in forma generala. In dorința de a ajuta societea sa surmonteze dificultatule financiare cu care se confrunta, banca fost de acord cu planul de reorganizare propus, plan care insa nu si-a dovedit viabiltatea si a determinat, urmare a restantelor înregistrate, declararea exigibilității anticipate a creditului, formularea cererii de declanșare a procedurii falimentului fata de debitorul principal si a procedurii de executare silita impotriva fideusorului.
Referitor la capatul de cerere privind anularea formelor de executare in dosarul de executare silita nr.470/NC/2013 al Executorului Judecătoresc A. R. B. - procedura executării silite s-a făcut cu respectarea despozitiilor legale pornind de la o creanța certa, lichida si exigibila pa care debitorul principal o inregistreaza la banca.
Deoarece debitoarea înregistra restante in cuantm de 10.635,89 euro + 264,20 lei si un serviciu al datoriei de 450 zile, fapt considerat un caz de culpa in baza condițiilor generale de creditare, anexa la contractul de credit nr.257/11.06.2007, la data de 05.09.2013 s-a luat masura declararii exigibilității anticipate a creditului. Situatia culpabila a debitorului este reglementata de dispozițiile art.4 litera a din Condițiile generale de creditare care prevăd obligatia clientului de a plati la scadenta sumele datorate conform contractului de credit si accesoriilor acestuia iar sancțiunea aplicabila este prevăzută la art.5 din actul mentionat.
Caracterul cert si lichid al creanței nu poate fi contestat intrucat il reprezintă suma de bani cu care debitoarea figureaza in evidentele băncii nefiind just a se aprecia acest caracter raportat la nivelul penalitatilor asa cum afirma in mod eronat contestatorul.
Susținerea contestatorului conform careia dobanda penalizatoare inserata la art.4 din contractul de credit este nula in temeiul art.l si 2 din legea 313/1879 este nefondata. Pe de o parte este necesar a se constata ca raportul juridic obligational s-a născut in condițiile art.942 din vechiul cod civil astfel incat obligația împrumutatului de a restitui la scadenta suma împrumutata sub sancțiunea plații unei dobânzi si a unei dobânzi penalizatoare, . produce consecințe juridice in temeiul art.969 conform caruia „convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante”. Pe de alta parte art.1082 din Codul Civil de la 1864 arata ca „la obligațiile care au ca obiect o suma oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobanda legala afara de regulile speciale in materie de comerț, de fideiusiune si societate”. Dupa abrogarea O.G. 9/2000, criteriul de determinare a dobânzii il constituie O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri fmanciar- fiscale în domeniul bancar.
Este adevărat că prin Legea 313/1879 (ale cărei dispoziții sunt în vigoare și astăzi) s-a prevăzut la art. 1 că este anulată clauza penală din contractele de împrumut sau prestațiunii în natură și că "judecătorul în caz de împrumut va putea obliga numai la plata dobânzii prevăzute de art. 1589 Cod civil sau, în caz de alte obligații, la daune interese conform art. 1084 Cod civil" dar, se observă că aceste dispoziții legale se aplicau exclusiv raporturilor juridice de drept civil.
În raporturile juridice comerciale ( raporturile dintre profesioniști) se aplica, în principiu, dobânda pieții potrivit principiului libertății de voință a părților.
În aceeași ordine de idei este și Decizia XI/24.10.2005 pronunțată de ICCJ în cuprinsul deciziei s-a făcut sublinierea că nu există temei legal care să permită stabilirea în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an sau de sancțiune constând în penalități de întârziere.
Incontestabil, raportul dedus judecății este unul de natură comercială, considerent față de care nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.313/1879.
În considerarea principiului autonomiei de voință care a guvernat nașterea raporturilor juridice se impune a se constata că nu s-a făcut dovada nerespectării vreunor dispoziții legale de natură să afecteze valabilitatea clauzei inserate în art.4 din contractul de împrumut nr. 257/11.06.2007 cu consecința anularii acesteia asa cum urmărește reclamantul pe calea prezentei acțiuni.
Clauzele inscrise in art.3 pct.a si 4 din contractul de credit asa cum au fost modificate prin actul adițional nr. 1 din data de 25.09.2009 precum si condițiile de creditare la punct 2 se refera la modul de calcul al dobânzii, stabilind ca:
-in esența dobanda este de 11 % pe an,;
-rata anuala a dobânzii este fluctuanta putandu-se modifica pe parcursul perioadei de creditare, in funcție de evoluția dobânzii pe piața bancara,
-orice suma care nu este plătită la scadenta atrage plata de dobânzi majorate, al căror cuantum este in prezent de 11%;
Clauzele prevăzute la articolele mentionate sunt influentate in stabilirea dobânzii de politica băncii in raport de costurile cu resursele si de politica Băncii Naționale a României, care stabileste rata dobânzii de referința si ratele medii ale dobânzii pe piața interbancara conform circularelor BNR nr. 12/01.06.2007 si nr.32/01.09.2009.
Având in vedere cele mentionate se poate concluziona ca modul de calcul al sumelor care fac obiectul executării silite nu cuprinde dobânzi exagerat de mari care sa creeze, contrar cerinței bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor.
P. semnarea contractul de credit bancar societatea împrumutata si fideiusorul au consimtit la rambursarea creditului in condiții de dobanda, comisione si durata expres prevăzute in contract si au fost de acord cu plata ratei majorate in cazul in care nu se vor achita la scadenta obligațiile de plata.
Din comportamentul manifestat ulterior incheirii contractului, respectiv din faptul ca nu au fost contestate clauzele acestuia decât dupa aproape șapte ani de la încheierea contractului reiese dezinteresul pentru clauzele contractuale si lipsa unei vătămări in acest sens.
Cu privire la imputatia plații punctul 5 alin. ultim din Condițiile generale de creditare mentioneaza in mod expres ca „ orice sume încasate de la Client vor fi utilizate pentru acoperirea datoriilor clientului in urmatoarea ordine: cheltuieli cu procedurile de executare silita, dobânzi majorate, taxe, costuri, cheltuieli si comisoane ale Băncii, dobânzi si Credit”. Extrasele de cont evidentiaza in mod clar modalitatea in care au fost utilizate sumele depuse de client.
Plățile efectuate de societatea debitoare nu au fost contestate, insa cuantumul insuficient al acestora si numărul mare de zile de întârziere, au avut drept consecința acumularea de dobânzi astfel incat la momentul actual, . SRL inregistreaza un debit in cuantum de 56,147.76 euro + 552,4 lei, reprezentând: debit principal restant, dobânzi restante, penalitati, comisioane restante si alte taxe.
S-a mai precizat ca nu exista echivalenta intre data ultimei plați, ca zi calendaristica si nr. de zile de restanta ( serviciul datoriei). Societatea debitoare inregistreaza un serviciu al datoriei de 621 zile, desi ultima plata a fost efectuata in octombrie 2013.
Concluzionând, intimata a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiata și mentinerera actelor de executare incheiate in dosarul nr.470/NC/2013 .
La data de 19.05.2014, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției de inadmisibilitate, arătând că poate formula apărări de fond cu privire la titlul executoriu, pe calea contestației la executare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Referitor la excepția de inadmisibilitate a solicitării nulității clauzelor contractuale – aceasta se va respinge ca neîntemeiată, pe fondul prevederilor art.712 alin.2 Cod proc.civ.
Pe fond:
În baza Contractului de credit nr.257/11.06.2007, B. T. SA-Sucursala Tulcea a acordat un împrumut în cuantum de 50.000 euro, către . Tulcea, pentru achiziționarea unui imobil cu destinație sediu firmă.
Ulterior, s-a încheiat Actul adițional nr.1/25.09.2009 la contractul de credit, semnat și de către garanți, respectiv . Tulcea și D. D.(administrator și asociat unic al acestei societăți comerciale) prin care se convine asupra suplimentării creditului și se renegociază nivelul dobânzilor și a penalității.
Totodată s-a încheiat contractul de fidejusiune nr.257/FID/01/25.09.2009 între B. T. SA-Sucursala Tulcea și D. D. – în scopul garantării de către fidejusor a obligațiilor debitorului . Tulcea, asumate prin contractul de credit nr.257/11.06.2007 și actul adițional nr.1/25.09.2009.
La art.2.3 din contract s-a prevăzut că suma garantată este de 50.000 euro+ dobânzi aferente și orice alte sume datorate în baza contractului de credit, cheltuieli și accesorii.
La art.4.1 din contract s-a prevăzut că fidejusorul se obligă în solidar cu debitorul, renunțând la toate excepțiile, inclusiv beneficiul de discuție și diviziune și obiecțiile pe care le-ar putea ridica în legătură cu raportul juridic de fidejusiune sau în legătură cu obligația garantată.
La data de 08.11.2013, intimata-creditoare a solicitat executorului judecătoresc B. A. R., punerea în executare a titlului executoriu contract de fidejusiune nr.257/FID/25.09.2009, fidejusor fiind D. D., pentru recuperarea debitului în cuantum de_ euro+dobânzi și penalități până la achitarea integrală+285 lei - datorat de . Tulcea.
P. Încheierea din 12.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr._ s-a încuviințat executarea silită a debitorului D. D. în baza contractului de fidejusiune nr.257/FID/01/25.09.2009, pentru suma de_ euro+dobânzi și penalități până la achitarea integrală+285 lei.
Urmare acestei încuviințări, executorul judecătoresc a întocmit Somația din data de 16.12.2013 prin care a pus în vedere contestatorului, să achite: 53.894 euro reprezentând debit și 8182 lei, ce se compune din 285 lei – debit și 7897,04 lei-cheltuieli de executare.
Referitor la întinderea creanței ce face obiectul executării silite:
Conform Raportului de expertiză judiciară (pag.9-14 vol.II) – la momentul emiterii somației, sumele datorate în baza contractului de credit erau următoarele:
-_,59 euro, debit
-8540,77 euro, dobânzi restante
-435,26 euro, penalități restante debit
-361,42 euro, dobânzi penalizatoare
-402,44 euro, comision de revizie semestrial restant.
Însumate toate aceste valori nu depășesc suma înscrisă în somația de plată, întocmită de executorul judecătoresc.
Este adevărat că, prin contractul de fidejusiune s-a garantat suma de 50.000 euro, însă contestatorul omite faptul că a garantat inclusiv dobânzile, penalitățile și accesoriile derivate din contractul de credit.
Contractul de fidejusiune este un contract prin care fidejusorul se obligă față de creditorul altei persoane, să execute obligația celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa. Astfel, în caz de neexecutare a obligațiilor contractuale(de către debitor), creditorul poate să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea creanței (art.1663 Cod civ.).
Cât privește solidaritatea pasivă a debitorului și fidejusorului – efectul principal al acesteia îl constituie, dreptul creditorului de a pretinde executarea obligației, oricăreia dintre persoanele care s-au obligat.
Faptul că, în privința debitoarei . SRL s-a deschis procedura insolvenței, nu constituie un impediment pentru intimată de a proceda la executarea fidejusorului, pentru satisfacerea creanței ce derivă din contractul de credit, întrucât urmărirea fidejusorului poate fi împiedicată doar dacă s-a făcut plata integrală a datoriei (Decizia civilă nr.1778/28.10.1976 a Tribunalului Suprem).
Referitor la clauza penală:
Încheierea contractului de credit și a actului adițional este guvernată de principiul autonomiei voinței juridice și principiul obligativității efectelor contractului, conform cărora "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Clauza penală, așa cum este definită în doctrină, este acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.
În mod fără dubiu, contractul de credit și actul adițional reprezintă „contracte comerciale” în considerația faptului că debitorul era o societate comercială iar scopul contractului era comercial (achiziționarea unui imobil cu destinație sediu firmă).
În materie comercială, clauza penală se cumulează cu executarea contractului (când bineînțeles aceasta este posibilă) spre deosebire de dreptul civil, când debitorul nu poate cere penalitatea și executarea obligației principale, cu excepția daunelor moratorii.
Astfel, dacă debitorul nu-și execută obligația asumată, creditorul este îndreptățit să obțină daunele prevăzute în clauza penală, nefiind nevoie ca acesta să dovedească întinderea prejudiciului.
Decizia ICCJ nr.11/2005 adoptată în soluționarea recursului în interesul legii – nu este aplicabilă în speța de față.
Instanța supremă a reținut faptul că în cadrul raporturilor civile, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, are o cauză nelicită, potrivit dispoz. art.5 și art.968 Cod civ. prin raportare la dispoz. art.1 și art.5 alin.1 din OG 9/2000, întrucât nu există un temei legal care să permită stabilirea a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an sau sancțiuni constând în penalități de întârziere.
Dacă în materia raporturilor civile, legiuitorul a intervenit și a instituit un plafon – potrivit art.5 alin.1 din OG 9/2000 (la care face trimitere și instanța supremă) – în materia raporturilor comerciale nu există nicio limitare.
Potrivit OG nr.9/2000 – părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești; în cazul în care părțile nu au stabilit rata dobânzii iar obligația este purtătoare de dobânzi se va plăti dobânda legală, care se se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
Referitor la clauzele abuzive ale contractului de credit și actului adițional:
Un prim aspect care se observă este acela că, părțile contractante au purtat negocieri privitoare la contractul de creditare. Dovadă stă actul adițional încheiat în anul 2009.
Potrivit art.4 din Legea nr.193/2000 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Această normă legală nu este aplicabilă fidejusorului, întrucât contractul de fidejusiune este un contract unilateral și astfel nu intră în discuție negocierea clauzelor contractuale; fidejusorul are dreptul de a accepta sau nu, să garanteze obligația debitorului.
De altfel, fidejusorul nici nu poate fi asimilat consumatorului, în sensul dispozițiilor Legii nr.193/2000, întrucât contractul de fidejusiune nu vizează vânzarea de bunuri/prestarea de servicii(în sensul prev. de art.1) ci garantarea executării obligațiilor de către debitor.
Mai mult decât atât, contestatorul nu se poate prevala de dispoz. Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât legiuitorul a restrâns sfera de aplicabilitate a acestui act normativ doar cu privire la persoanele fizice (grupuri de persoane fizice).
Cum, debitoarea este o persoană juridică și întrucât contestatorul nu poate invoca decât aspectele de nelegalitate ale contractului care pot fi invocate de partea însăși, în mod evident că nu pot fi aplicabile dispoz. Legii nr.193/2000, într-un contract încheiat de aceasta.
Referitor la Încheierea din 12.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr._, privind încuviințarea executării silite – în privința acesteia nu se constată nici un aspect de nelegalitate.
În concluzie contractul de fidejusiune constituie titlu executoriu, iar sumele încuviințate spre executare silite erau certe, lichide și exigibile, așa cum rezultă din expertiza contabilă întocmită în cauză.
Pentru toate aceste considerente, se va respinge contestația la executare ca nefondată.
Referitor la solicitarea expertului judiciar de suplimentare a onorariului cu suma de 1200 lei, dată fiind complexitatea lucrării, solicitarea va fi încuviințată.
De aceea, în temeiul art.22 din OG 2/2000 se va stabili onorariul definitiv al expertului judiciar la suma de 2200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de inadmisibilitate, invocată de intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul D. D., cu domiciliul în Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu intimatele B. T., cu sediul în Tulcea, .-123, jud. Tulcea și . SRL prin administrator judiciar C. I. "C. D.", cu sediul în C., ., ., ., ca nefondată.
Admite cererea expertului judiciar privind suplimentarea onorariului cu suma de 1200 lei.
În temeiul art.22 din OG 2/2000 stabilește onorariul definitiv al expertului judiciar la suma de 2200 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.08.2015, ora 17,45.
Președinte, Grefier,
V. I. C. I. M.
red. tehnored jud. V.I/27.08.2015
gref. CIM/27.08.2015
. ex contestator/2 ex intimat
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2458/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2466/2015. Judecătoria... → |
|---|
