Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2458/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2458/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 2458/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2458
Ședința Camerei de Consiliu din 19.08.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. N.
Grefier: M. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, acțiune formulată de reclamanta S.C. T. P. S.A., cu sediul în Tulcea, .. 7, C.P._, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. A. EST S.R.L., cu sediul în Tulcea, ., ., județul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, au lipsit părțile.
Cauza s-a luat fără citare.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 50 lei, taxă judiciară de timbru, conform chitanței . nr._ PJ/01.07.2015, atașată la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că reclamanta a înaintat la dosar o cerere de renunțare la judecată și copia chitanței reprezentând dovada plății debitului, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 02.07.2015 sub nr._ reclamanta S.C. T. P. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. D. A. EST S.R.L., prin procedura cu privire la cererile de valoare redusă, la plata sumei totale de 300 lei reprezentând contravaloare servicii, precum și obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că urmare serviciilor prestate pârâtei, aceasta îi datorează suma de 300 de lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 8822/28.02.2015.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1.025 - 1.032 din codul de procedură civilă privind procedura cu privire la cererile de valoare redusă, și art. 1469 din Codul civil și art. 1025, 1028 din Codul de procedură civilă. iar în susținerea acesteia au fost depuse la dosar înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.
Prin cererea depusă la data de 06.08.2015 reclamanta a precizat că renunță la judecarea cauzei întrucât pârâta a achitat integral debitul datorat. De asemenea, a precizat reclamanta că renunță și la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A fost depusă în copie chitanța de plată a sumei datorate.
Față de cele expuse, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 406 din Codul de procedură civilă, instanța urmează ca în temeiul art. 237 alin. 2 pct. 6 din Codul de procedură civilă să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei S.C. T. P. S.A., cu sediul în Tulcea, .. 7, C.P._, județul Tulcea, la judecarea cauzei având ca obiect cerere de valoare redusă, acțiune formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. D. A. EST S.R.L., cu sediul în Tulcea, ., ., județul Tulcea.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.08.2015.
Președinte, Grefier,
G. N. M. N.
Red. tehnored. jud. G.N./4ex./07.09.2015
Gref. AD./4 ex.
.+1ex. pârâtă/11.09.2015
Pt. conformitate, grefier
| ← Pretenţii. Sentința nr. 492/2015. Judecătoria TULCEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2464/2015. Judecătoria... → |
|---|








