Plângere contravenţională. Sentința nr. 207/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 207/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 207/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 207/2015

Ședința publică din data de 30 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

Președinte: L. M. G.

Grefier: E. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravenționala, formulată de petentul M. I., cu domiciliul în mun. G., ., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.06.2014 întocmit de intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TULCEA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de catre grefier, care referă oral modul de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei si stadiul judecătii, precum și faptul că la dosarul cauzei s-au înaintat relațiile solicitate, după care:

Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile dedusă judecății, constată următoarele:

La data de 04.07.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ cererea având ca obiect plângerea contravențională formulată de petentul M. I., prin care acesta a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 17.06.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI TULCEA (fila 6), solicitând anularea acestuia și înlăturarea sancțiunilor aplicate

Petentul a invocat excepția nulității procesului verbal de contravenție contestat, întrucât constatarea săvârșirii contravenției s-a făcut de către operatorul radar, insă întocmirea procesului verbal și aplicarea sancțiunii au fost efectuate de un alt agent și nu de cel care a constatat săvârșirea faptei (operator - radar), astfel că agentul care a aplicat sancțiunea nu a constatat fapta, ci a luat la cunoștință despre săvârșirea acesteia în urma comunicării radio a operatorului radar.

În motivarea cererii, petentul a susținut, în esență, că nu circula cu viteza indicată în procesul-verbal contestat

În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile OG nr.2/2001, art.118 din OUG nr.195/2002, art.24 din Constituția României și art.6 din CEDO.

În susținerea plângerii, petentul a atașat, în original, procesul-verbal contestat și copie carte de identitate.

În conformitate cu prevederile art. 19 OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aflate în vigoare la data introducerii cererii, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Intimatul a formulat întâmpinare (filele 15-16) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a atașat originalul procesului-verbal contestat și un set de înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul, inclusiv înregistrarea video și planșe foto care surprind evenimentul rutier (filele 19-22).

În temeiul art. 258 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind aceste dovezi ca fiind pertinente, concludente și utile pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 17.06.2014, ora 15:17, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 lei, reținându-se că în aceeași zi, la ora 15:11, a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_, pe . localitatea M. K., fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 104 km/h, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 H.G. 1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 lit.e) din OUG nr.195/2002(fila 17).

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută susceptibile a opera din oficiu (ope legis), acestea fiind prevăzute în mod limitativ la art.17 din OG nr.2/2001.

Lipsa celorlalte mențiuni prevăzute la art.16 din OG nr.2/2201 din procesul-verbal de contravenție pot atrage eventual, nulitatea relativă, însă în acest caz, petentul are obligația de a face dovada vătămării care i s-a produs.

Excepția nulității procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat de intimată la data de 17.06.2014, invocată de petent în raport de faptul că procesul-verbal a fost încheiat de un alt agent constatator decât cel care a constatat săvârșirea faptei, este neîntemeiată, procesul-verbal fiind legal încheiat de către agentul constatator în cauză, fiind respectate prevederile legale întrucât agenții de poliție care au procedat la constatarea și sancționarea faptelor contravenționale au calitatea de agenți de poliție rutieră.

Astfel, se constată că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor Metodologiei privind modul de utilizare a echipamentelor fixe și mobile de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor de tip "Python II", "Speedophot" și "Gatso", care în capitolul IV, secțiunea 1 - Constatarea contravenției și oprirea autovehiculelor în trafic, art. 21 prevede " Echipa desemnată să acționeze pentru constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul legal de viteză, prin oprirea contravenienților, se compune din operatorul dispozitivului și unul sau mai mulți polițiști constatatori, care pot acționa cu autospeciale din dotare sau pietonal", iar potrivit art. 22 alin. 1 " Când operatorul care lucrează cu dispozitivul pentru măsurarea vitezei, observă că un autovehicul este condus cu o viteză mai mare decât limita maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, transmite agentului/agenților constatatori, prin stația radio de emisie-recepție din dotarea autospecialei, contravenția înregistrată".

Totodată, potrivit art. 23 alin. 4 "Pentru prevenirea unor incidente, autovehiculele înregistrate cu o viteză de circulație mai mare decât limita maximă admisă pe sensul opus celui pe care se află în deplasare autospeciala echipată cu radar, vor fi oprite de către echipajul care acționează la oprire, autospeciala cu echipamentul radar urmând a continua activitățile curente", astfel că prevederile legale au fost respectate întocmai de către agenții de poliție rutieră.

Analizând în cele ce urmează temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanța de judecată îi asigură contravenientului condițiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul dreptului european.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă simplele susțineri ale acestuia în sensul că este cu neputință ca autoturismul condus de el să fi avut, în acel segment de drum, viteza menționată de agentul constatator, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar din care să rezulte nevinovăția petentului.

Din contră, instanța constată că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.

În litigiul dedus judecății, între procesul-verbal de contravenție și probele depuse de intimat există o legătură indisolubilă, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, din înregistrarea video și din fotografiile depuse la dosar care au surprins comiterea contravenției se poate observa, la timpul 15:11:00, cum autoturismul condus de petent a fost surprins de aparatul radar circulând cu o viteză de 104 km/h, în interiorul localității (filele 20-22).

Ca atare, raportat la datele speței nu este judicios a se presupune că petentul a circulat cu mai puțin de 104 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de o eroare de măsurare, neavând relevanță nici faptul că ulterior petentul a încetinit viteza de deplasare în localitate.

Pentru motivele arătate, instanța și-a format convingerea că petentul a comis contravenția care a fost reținută în cuprinsul procesului verbal.

În drept, potrivit art. 50 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, viteza maximă admisă în interiorul localității pe sectorul de drum unde a fost surprins petentul este de 50 km/h, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.

Totodată, potrivit art.100 alin.3 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte-amendă) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei constând în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii se constată că amenda aplicată petentului are cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 9 puncte amendă, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama că petentul nu recunoaște și nu regretă conduita contravențională, nefiind oportună înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, având în vedere că fapta de a conduce un autoturism cu o viteză de 104 km/h în interiorul unei localități, săvârșită de petent, este de un real pericol pentru siguranța participanților în trafic, atât a conducătorilor auto, cât și a pietonilor din localitate, lucru pe care petentul nu îl conștientizează, cu atât mai mult cu cât petentul nu recunoaște și nu regretă fapta contravențională săvârșită.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge plângerea formulată de petentul M. I., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. I. cu domiciliul în municipiul G., ., ., ., județul G., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.06.2014 întocmit de intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TULCEA cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Tulcea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. G. E. P.

Red /tehnored. Jud. L.M.G./4ex/20.02.2015

./2ex/.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 207/2015. Judecătoria TULCEA