Pretenţii. Sentința nr. 1921/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1921/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 1921/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1921
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. N.
Grefier: A. D.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „TERRA”, cu sediul în Tulcea, ., . Tulcea, în contradictoriu cu pârâta S. C., domiciliată în Tulcea, ., ., județul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamantă, avocat M. M., în baza delegației nr. 31/2015 pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, procedează din oficiu potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă la verificarea și stabilirea competenței, și văzând prevederile art. 94 și 107 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza.
În temeiul art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța, ascultând partea prezentă, prin părător, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o perioadă de 3 luni.
Apărătorul reclamantei, depune la dosar, în copie, o chitanță din 04.06.2015 emisă de B.C.R. Sucursala Județeană Tulcea și, având cuvântul, arată că pârâta a achitat integral debitul, respectiv cheltuielile la întreținere și onorariul de avocat.
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, arată că se impune respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 20.03.2015 sub nr._ reclamanta Asociația de proprietari „Terra” a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâta S. C., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei totale de 22.862 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 17.06.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei, prin apărător, dovada achitării integrale a debitului datorat de pârâtă, arătând că în aceste condiții acțiune a rămas fără obiect.
Față de cele expuse, având în vedere precizările reclamantei privind achitarea integrală a debitului, instanța constată că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, motiv pentru care va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. TERRA, cu sediul în Tulcea, ., . Tulcea, în contradictoriu cu pârâta S. C., domiciliată în Tulcea, ., ., județul Tulcea, ca fiind rămasă fără obiect.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.06.2015.
Președinte,Grefier,
G. N. A. D.
Red., tehnored.jud.GN./4ex/14.07.2015
Gref.AD
. recl, 1 ex pârât) -20.07.2015
Pt. conformitate, grefier
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1922/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1920/2015. Judecătoria TULCEA → |
|---|








