Pretenţii. Sentința nr. 236/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 236/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 236/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 236

Ședința publică din 30.01.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. – N. P.

GREFIER: C. – I. M.

S-a luat în examinare cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. VENUS, cu sediul în Tulcea, ., . în contradictoriu cu pârâta TĂRCARTU M., cu domiciliul în Tulcea, .. 4, ..

Dezbaterile ce au avut loc în ședința din data de 21.01.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.01.2015, dată la care,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 30.07.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea, având ca obiect pretenții, reclamanta Asociația de proprietari Venus în contradictoriu cu pârâta T. M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7 643,21 lei, din care 4 286,5 lei reprezentând cheltuieli de întreținere din perioada noiembrie 2011 - iunie 2014 iar 3 356,71 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.

În motivare s-a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată în perioada noiembrie 2011 - iunie 2014, care decurg din calitatea sa de propietar al unui imobil afiliat asociației. Reclamanta a învederat că în temeiul legii este parte contractantă în numele proprietarilor în convențiile încheiate cu furnizorii și alți terți, motiv pentru care este obligată să facă demersuri pentru recuperarea debitelor restante de la beneficiarii de servicii, în vederea achitării facturilor emise de furnizori și a altor cheltuieli efectuate pentru conservarea și administrarea imobilelor.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 230/2007.

Pentru dovedirea pretențiilor, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând în acest scop cererii de chemare în judecată în copii xerox certificate pentru conformitate cu originalul următoarele: proces –verbal de informare cu privire la procedura și avantajele medierii, modalitate calcul debit, liste de plată din perioada noiembrie 2011 - iunie 2014, hotărâre sistem propriu de calcul penalități, statutul asociației.

Pârâta, deși a fost legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 50 din Legea nr. 230/2007.

În cauză au fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâta este proprietar al imobilului situat în municipiul Tulcea, jud. Tulcea, .. 4, ., . rezultă din adresa nr._/20.11.2014 emisă de Primăria Tulcea – Serviciul Impozite și Taxe.

Prin urmare, pârâta, în calitate de proprietar al imobilului situat în municipiul Tulcea, jud. Tulcea, .. 4, ., . să execute obligațiile de plată care îi revin potrivit legii către Asociația de Proprietari Venus, în administrarea căreia se află imobilul, pentru acoperirea cheltuielilor Asociației, efectuate conform art. 47 din Legea nr. 230/2007.

În ceea ce privește cheltuielile de întreținere, art. 46 din Legea nr. 230/2007 arată că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

În ceea ce privește alte tipuri de cheltuieli, art. 48 din Legea nr. 230/2007 prevede că (1) Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. (2) Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

De asemenea, art. 49 alin. (1) din același act normativ stipulează că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Reclamanta a depus listele de plată aferente intervalului noiembrie 2011 - iunie 2014, întocmite cu respectarea art. 47 din Legea nr. 230/2007, care includ cheltuielile repartizate pe consumuri individuale, cheltuielile repartizate pe număr de persoane, cheltuielile repartizate pe cota-parte din dreptul de proprietate comună și fondul de reparații fixat potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 230/2007.

Conform listelelor de plată înaintate de asociația de proprietari, în perioada noiembrie 2011 - iunie 2014 pârâta a înregistrat un debit de 4 286,5 lei, reprezentând cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și 3.356,71 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acestui debit. Deși a primit personal cererea de chemare în judecată și înscrisurile aferente precum și citația emisă pentru primul termen de judecată, pârâta nu a contestat existența sau cuantumul creanței pretinse de reclamantă.

În temeiul art. 50 coroborat cu art. 28 din Legea nr. 230/2007, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor care îi revin în calitate de proprietar al unui imobil, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 4 286,5 lei reprezentând cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari din perioda noiembrie 2011 – iunie 2014 și a sumei de 3 356,71 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal din aceeași periodă.

Cu ocazia dezbaterilor, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat achitat conform chitanței depuse la dosar (f.46).

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga partea care a pierdut procesul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.

Pentru a hotărî astfel, în baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța a procedat la reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului la care va fi obligată pârâta, de la 500 lei la 200 lei, sumă pe care o apreciază ca fiind proporțională cu activitatea avocatului într-o cauză de o complexitate diminuată. În concret, activitatea avocatului reclamantei s-a limitat la reprezentarea acesteia în fața instanței la un singur termen, în data de 21.01.2015, în care s-au pus concluzii succinte de admitere a cererii. Avocatul ales nu a formulat acțiunea, ci președintele asociației reclamante, și nici nu a fost prezent la celelalte termene stabilite în cauză.

În considerarea argumentelor expuse anterior, instanța va admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. VENUS, cu sediul în Tulcea, ., . în contradictoriu cu pârâta TĂRCARTU M., cu domiciliul în Tulcea, ..4, ., jud. Tulcea.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7 643,21 lei reprezentând cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari din perioda noiembrie 2011 – iunie 2014 și a sumei de 3 356,71 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal din aceeași periodă.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.01.2015.

Președinte Grefier,

D.-N. P. C.-I. M.

red.. tehnored jud DNP /11.03.2015

gref CIM/4 ex/11.03.2015

. ex petent/ 1 ex intimat/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 236/2015. Judecătoria TULCEA