Pretenţii. Sentința nr. 922/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 922/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 922/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
Sentința civilă nr.922
Ședința publică de la 31 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. H.
GREFIER: M. P.
S-a luat în examinare acțiunea civila avand ca obiect pretenții formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ALUNIȘUL, cu sediul în Tulcea, ., ., parter, ., în contradictoriu cu pârâtul M. Ș., cu domiciliul în TULCEA, ALUNIȘULUI, nr. 9, ., ..
Încheierea de ședință din data de 16 martie 2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA:
Deliberând asupra acțiunii civile deduse judecății, constată:
La data de 23.09.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari Alunișul, în contradictoriu cu pârâtul M. S., prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 208,11 lei, din care suma de 181,96 lei reprezentând cotă de întreținere aferentă perioadei ianuarie 2013-august 2014 și suma de 26,15 lei penalități de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâtul nu și-a executat obligațiile care decurg din calitatea de proprietar, neplătind contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, și anume: apa potabilă, energie electrică furnizată pentru iluminatul scărilor de . administrative legal efectuate.
În drept, reclamanta a indicat ca temei al acțiunii dispozițiile Legii nr. 230/2007.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei de timbru și timbrului judiciar, conform art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Pârâtul în calitate de proprietar, deși avea îndatorirea de a achita serviciile prestate în cadrul asociației, cota parte din facturile achitate de aceasta furnizorilor, precum și plata reparațiilor la părțile comune ale imobilului și cheltuielile administrative, nu și-a executat obligațiile.
Situația de fapt mai sus expusă a fost dovedită prin listele de plată a cheltuielilor de întreținere, necontestate de către pârât.
În drept, în temeiul dispozițiilor art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea, în conformitate cu art. 48 din același act normativ, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat (art. 49 din Legea 230/2007).
Față de cele mai sus expuse, făcând și aplicarea art. 358 din noul C.p.civ. și considerând neprezentarea pârâtului la interogatoriu ca pe o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, care se coroborează cu proba cu înscrisuri administrată în cauză, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă, urmând să îl oblige pe pârât la plata sumei de 208,11 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pentru perioada ianuarie 2013 – august 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ALUNIȘUL, cu sediul în Tulcea, ., ., parter, ., în contradictoriu cu pârâtul M. Ș., cu domiciliul în TULCEA, ALUNIȘULUI, nr. 9, ., ., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul la plata sumei de 208,11 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pentru perioada ianuarie 2013 – august 2014.
Cu apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.03.2015.
Președinte, Grefier,
I. H. M. P.
Red.jud.H.I./15.06.2015
Tehnored.gref.M.Pe./4 ex.
.>
- 1 ex. reclamant
- 1 ex. pârât
| ← Pretenţii. Sentința nr. 932/2015. Judecătoria TULCEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 947/2015.... → |
|---|








