Contestaţie la executare. Sentința nr. 250/2016. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 250/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 250/2016

ROMÂNIA

JUDECATORIA T.

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 250/2016

Ședința publică din data de 1 februarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – C. C.

GREFIER – R. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN LUJ și pe intimatul M. T., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal fãcut în ședințã publicã, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constatã lipsa pãrților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioarã a instanțelor judecãtorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005 instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Instanța dispune luarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, în ordinea de pe lista de ședință, se prezintă reprezentanta intimatului, consilier juridic C. C. S., reprezentantul contestatorului fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Verificând competența, prin prisma prevederilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea cauzei în temeiul prevederilor art. 714, 651 din Noul Cod de Procedură civilă, iar în temeiul art. 237, rap. la art. 254 Noul Cod de procedură civilă declară deschisă cercetarea în fond a procesului și acordă cuvântul asupra cererilor sau excepțiilor de formulat.

Reprezentanta intimatului depune la dosar delegație de reprezentare, arată că înțelege să nu mai susțină, pe cale de excepție, respingerea contestației la executare ca lipsită de interes, de obiect și nelegal fundamentată, excepții invocate prin întâmpinarea formulată. Susține întâmpinarea astfel cum a fost formulată în scris, iar în probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul prevederilor art. 258, rap. la art. 254 Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată în termen procedural în cuprinsul contestației la executare formulată de contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, respectiv: proces – verbal . nr._/20.07.2013, adresele Municipiului T. și adresele Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, adresa nr._/26.10.2015 înregistrată la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj în data de 06.11.2015 cu nr._, plicul prin care s-a făcut ultima restituire – adresa cu nr._/26.10.2015, adresa Municipiului T. cu nr. 233/30.07..2015 și procesul verbal cu rezultatul verificărilor în teren, fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

În temeiul acelorași considerente legale, instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată în termen procedural în cuprinsul întâmpinării formulate de intimatul Municipiul T., respectiv adresa nr. 15.487/08.12.2015, emisă de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor T. și adresa nr._/04.12.2015, emisă de Primăria mun. T., Direcția Impozite și Taxe Locale-Serviciul Executori Bugetari, fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Reprezentanta intimatului susține că nu are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de ridicat, instanța, în temeiul art. 244 Noul Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului, iar potrivit art. 392 Noul Cod de procedură civilă, acordă cuvântul în dezbaterea asupra fondului cauzei.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației la executare formulată de contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, în baza motivelor invocate în cuprinsul întâmpinării formulate, având în vedere că procesul – verbal . nr._/20.07.2013 nu întrunește condițiile de valabilitate prevăzute de lege.

Instanța, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, apreciind lămurite toate aspectele de fapt și de drept în cauză, declară închise dezbaterile pe fond și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Pe calea contestatiei la executare, inregistrata la data de 20 noiembrie 2015, sub numar de dosar_ al Judecătoriei T., contestatoarea INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în mun. Cluj- N. . jud. Cluj, CUI_ în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL T., cu sediul în mun. T., Piața 1 Decembrie 1918 nr.28 jud.Cluj a soslicitat ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa fie obligat paratul să pună în executare titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de contraventie . nr._/20 iulie 2013 incheiat pe seama contravenientei B. A.- M. .

In motivarea pretentiilor astfel formulate s-a mentionat ca potrivit dispozițiilor art.39 alin.1 lit.a și art.39 alin.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale art.141 din OG nr.92/2003, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a sustinut ca a înaintat procesul verbal de contravenție in discutie, proces verbal de contraventie devenit titlu executoriu, în termenul legal de 90 de zile prevăzut de art.141 alin.7 din Codul de procedură fiscală.

S-a sustinut ca intimatul a restituit procesul verbal de contraventie in discutie motivand ca la introducerea in baza de date a CNP-ului mentionat in procesul verbal de contraventie a aparut avertizarea ca acesta este invalid

S-a mentionat ca restituirea titlului executoriu in atare situatie este inadmisibila deoarece situatiile in care acesta poate fi restituit sunt strict si limitativ prevazute de art. 141 alin 8 OG 92/2003, iar procesul verbal de contraventie in discutie cuprinde toate elementele prevazute de aceste text legal

In drept, contestatoarea și-a întemeiat prezenta contestație la executare pe dispozițiile art.39 alin.(3) și (4) din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Codului de procedură civilă, precum și pe dispozițiile art. 141 și 172 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prezenta contestatie la executare este scutita de taxa de timbru conform art.30 al Ordonanței de Urgență nr.80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru

La data de 15 decembrie 2015, prin inscrisul depus la f. 32-36 dosar ,intimatul MUNICIPIUL T., pe cale de excepție, a solicitat respingerea contestației la executare ca lipsită de interes, de obiect și nelegal fundamentată

( exceptii cu privire la care, in mod expres s-a aratat, la ultimul termen de judecata, ca nu se intelege a fi sustinute in cauza ); totodata, s-a mentionat ca potrivit art.172 alin.1 din Codul de procedură fiscală „ Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”.

S-a considerat că în speța de față nu sunt întrunite condițiile promovării cu succes a unei contestații la executare, întrucât nu este vorba de un refuz al organului fiscal de îndeplinire a unuui act de executare. Executarea silită potrivit art.145 Cod de procedură Fiscală, începe prin comunicarea somației. Preluarea unor procese verbale în debit nu înseamnă îndeplinirea unui act de executare silită. Acesta este un demers premergător începerii executării silite și întocmirii unor acte de executare silită. Analizându-se argumentele invocate de contestator s-a apreciat ca reiese fara echivoc faptul ca organului fiscal nu-i poate fi imputabil refuzul de îndeplinire a vreunui act de executare silită.

Pe fond s-a invederat că procesul verbal . nr._ din data de 20.07.2013 a fost înaintat de către reclamant în vederea aplicării masurilor de executare silita care se impun conform O.G 92/2003 privind Codul de Procedura riscala, cu modificările si compeltarile ulterioare.In urma încercării de introducere în baza de date a C.N.P.-ului menționat pe procesul verbal de constatare a contravenției și a analizării conținutului a aparut avertizarea că C.N.P.—ul este invalid.

Asadar, s-a sustinut ca un proces verbal este încheiat în mod valabil în lumina O.G. 2/2001, doar atunci când s-au respectat toate elementele de formă și fond prevăzute de legiuitor în cuprinsul ordonanței menționate. Legiuitorul prin textele legale a încercat în fapt să protejeze drepturile fundamentale ale persoanei: dreptul la informare, dreptul la respectarea identității. Încheierea unui proces verbal cu nerespectarea prevederilor legale ar duce implicit, In opinia noastră, la încălcarea unui drept al persoanei. Orice act încheiat cu încălcarea acestor drepturi este lipsit de efecte juridice, neputând si nu constituie titlu executoriu.

Raspunzand intampinarii paratului, reclamantul prin raspunsul depus la data de 29 decembrie 2015( f. 42 dosar) a aratat ca in cauza se verifica un refuz de indeplinire a unui act de executare si ca legiuitorul confera calitatea de titlu executoriu actului administrativ emis de un alt organ decat acela de executare silita inainte ca acesta sa fie transmis spre executare silita organelor fiscale

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 20 iulie 2013 I. de Politie Judetean Cluj - Poliția Municipiul Cluj- N. a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ privind pe contravenienta B. A.- M. domiciliata în T. ., nr.35 jud.Cluj- f. 6 dosar .

Procesul verbal încheiat a fost transmis spre executare către Primăria Municipiului Cluj- N. la data de 27.10.2014 ( f. 18 dosar)

Primăria Municipiul T. a dispus restituirea procesulul verbal de contraventie . nr._, menționându-se imposibilitatea executării silite a debitului datorat pe motiv ca acest titlu executoriu nu cuprinde toate elementele prevazute de art. 141 alin 8 OG 92/2003 ( f. 17 dosar)

Potrivit prevederilor art. 172 din OG 92/2003 persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală de către organele de executare precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Contestatorul invocă în speță tocmai refuzul intimatei de a proceda la executarea silită a titlului reprezentând procesul-verbal de contravenție emis de contestator și care i-a fost transmis în acest scop.

Motivul pentru care s-a dispus restituirea procesului verbal de contraventie a constat in aceea ca în urma încercării de introducere în baza de date a C.N.P.-ului menționat pe procesul verbal de constatare a contravenției și a analizării conținutului a aparut avertizarea că C.N.P.—ul este invalid.

Instanta va aprecia ca raportat la ansamblul probator administrat, motivele de contestație invocate sunt neîntemeiate.

Art. 16 alin. l din O.G.2/2001 stipulează în mod expres faptul că; „ (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. "

Prin „date personale" se intelege inclusiv numele, prenumele, codul numeric personal ,. de identitate și adresa completă a persoanei.

Importanța prevederilor legale mai sus menționate sunt reluate si de prevederile art.141 alin. 8 din O.G 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare: „în cazul în care titlurile executorii emise ele alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. 1 nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele și prenumele sau denumirea debitorului codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis și dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente. " ; or, codul numeric personal invalid, cum este cazul din speta, echivaleaza cu lipsa acestui element necesar si obligatoriu al unui titlu executoriu

Apoi, prevederile art.136 alin.10 Cod procedură fiscală nu ar putea avea drept consecință impunerea pentru intimată a obligației de a efectua acte de executare cu ignorarea prevederilor legale, inclusiv a celor care impun un anume termen și pentru motive care nu sunt imputabile.

Chiar dacă titlurile invocate în cauză nu sunt acte administrative fiscale așa cuauză nu sunt bile.

ecutare cu ignorarea prevederilor legale, inclusiv a celor care impun un anm se invocă de către contestator in apararea sa, ci titluri devenite executorii în temeiul legii ,nu s-a contestat că lor nu le sunt aplicabile dispozițiile din Codul de procedură fiscală cu privire la nulitatea desființarea, modificarea sau îndreptarea erorilor materiale din actul administrativ fiscal.

Motivul nepunerii in executare, asa cum a și fost menționat în adresa de restituire, il reprezinta lipsa CNP contravenient, iar nu o eventuală anulare a procesului verbal de contraventie, aspect care oricum nu face obiectul prezentei cauze.

Pe cale de consecință în temeiul considerentelor de fapt și de drept expuse contestația formulată se va respinge ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ cu sediul în Cluj- N. . jud. Cluj în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL T. DIRECȚIA VENITURI SERVICIUL EXECUTORI BUGETARI cu sediul în T., P-ța 1 Decembrie 1918 nr. 28 jud. Cluj - prin autoritatea executivă PRIMARUL MUN. T. T. Ș.,

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Calea de atac se depune la Judecătoria T..

Pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2016 .

Președinte, Grefier

C. C. R. A.

CC/CC

18.02.2016

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 250/2016. Judecătoria TURDA