Plângere contravenţională. Sentința nr. 137/2016. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 137/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 137/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 137/2016

Ședința publică din 18 Ianuarie 2016

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: C.-M. B.

Grefier: C.-I. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. N. M. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Verificându-și din oficiu competența de soluționare a cauzei, raportat la prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța, în temeiul art. art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001, art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002 și art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta plângere.

În temeiul art. 255, art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu înregistrarea radar, apreciind că aceste mijloace de probă sunt legale, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, fiind admisibile potrivit legii și de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.

În ceea ce privește proba testimonială solicită de către petent, instanța o respinge apreciind că nu este utilă soluționării cauzei raportat la modul de constatare a contravenției.

Raportat la art. 238 Cod procedură civilă, având în vedere că litigiul poate fi soluționat chiar la acest termen de judecată în baza înscrisurilor depuse la dosar, instanța arată că nu este necesară estimarea duratei procesului.

În condițiile art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza pentru deliberare.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 06.08.2015, sub dosar civil nr._, petentul B. N. M., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Cluj, a solicitat instanței anularea efectelor procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/28.07.2015.

În motivarea plângerii petentul a arătat că susținerea agentului de poliție că ar fi rulat cu 107 km/h este falsă, motiv pentru care solicită prezentarea de către intimat a probelor din care să rezulte că a depășit viteza legală a documentelor care să ateste că aparatul radar avea toate avizele și verificările la zi și a ordinului de serviciu al agentului M. A..

A mai precizat că procesul-verbal este întocmit cu nerespectarea dispozițiilor OG nr. 2/2001, prin consemnarea unui martor asistent, dar fără date de identificare, în condițiile în care a fost încheiat în lipsa sa.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În probațiune, petentul a solicitat proba testimonială cu doi martori.

A fost atașat procesul-verbal contestat.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare (f. 14-15) prin care a solicitat respingerea plângerii. A apreciat că, sub aspectul legalității, procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și art.17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

În fapt, la data de 28.07.2015, petentul a fost înregistrat cu aparatul radar conducând autoturismul cu numărul de circulație_, cu viteza de 107 km/h, pe DN1 E60, localitatea Luncani, limita de viteză pe sectorul respectiv de drum fiind de 50 km/h.

Ca urmare, având în vedere faptul că dispozițiile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, autoritățile statului urmărind ca acțiunile antisociale să nu rămână nesancționate, totodată dreptul la apărare al persoanei sancționate contravențional nefiind limitat prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit (cauza A. contra României - 04.10.2007), intimatul a solicitat instanței să constate că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin Decizia 197/2003, Decizia 259/2007 ș.a), iar petiționarul, prin susținerile sale, nu face dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul verbal contestat este temeinic și legal încheiat.

În probațiune: CD cu înregistrarea radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, raportul agentului constatator, procesul verbal contestat.

În drept: dispozițiile art. 205-206, art. 223 alin. (3), art. 249 și art. 315 alin. (1) C. Pr.Civ., OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În temeiul art. 255, art. 258 C.proc.civ. raportat la art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar, CD conținând înregistrarea radar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/28.07.2015 întocmit de IPJ Cluj-Poliția municipiului Câmpia Turzii, petentul a fost sancționat contravențional întrucât la data de 28.07.2015, ora 19:03, pe DN1 E60, localitatea Luncani, a condus auto marca Volvo, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 107 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto Dacia MAI_. Petentul a fost sancționat cu 9 puncte amendă, în valoare de 945 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, conform dispozițiilor art. 121 alin. 1 HG nr. 1391/2006, art. 102 alin. 3 lit. e OUG nr. 195/2002 (f. 4).

În soluționarea plângerii contravenționale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea contravențională și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege.

Cercetând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității, instanța constată că procesul-verbal . nr._/28.07.2015 întocmit de IPJ Cluj-Poliția municipiului Câmpia Turzii cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, fiind astfel legal întocmit.

Cu privire la susținerea petentului în sensul că refuzul său de a semna procesul verbal a fost confirmat de un martor, ale cărui date de identificare și semnătură lipsesc din cuprinsul procesului-verbal, instanța reține:

Potrivit art. 19 alin. (1) OG nr. 2/2001, Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

Textul legii nu prevede și sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestor dispoziții, așa cum o face în situația nerespectării condițiilor de formă prev. de art. 17 OG 2/2001. Fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 175 alin. 1 C.proc.civ., doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în speță, nesemnarea procesului verbal de un martor asistent nu îl afectează în niciun fel pe petent în exercitarea drepturilor sale procesuale, acestuia nu i s-a încălcat dreptul la apărare în condițiile în care a avut posibilitatea să formuleze plângere împotriva procesului-verbal de contravenție, iar în fața instanței să-și formuleze apărările pe care le-a considerat necesare.

Mai mult, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, pot fi constatate contravenții la legea circulației și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal. Prin urmare, în cazul în care săvârșirea contravenției este constatată prin mijloace tehnice și se menționează aceasta în procesul verbal, este permisă constatarea contravenției chiar și în lipsa contravenientului, nemaifiind necesară confirmarea de către un martor a acestei situații.

În speță, procesul verbal conține mențiunea că fapta contravențională a fost înregistrată cu aparatul radar.

Cercetând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că din înregistrarea radar depusă la dosar (f. 19, CD-ul conținând această înregistrare) rezultă că, în data de 28.07.2015, ora 19:03, autoturismul condus de petent a circulat cu viteza de 107 km/h, în localitate, așadar pe un sectorul de drum cu limita de 50 km/h. Coroborând această probă cu procesul-verbal atacat, rezultă că în cauză a fost dovedită săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.

Potrivit art.109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, “constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”, iar potrivit art.102, alin. 3, lit. „e” din același act normativ, constatarea contravenției pentru săvârșirea căreia a fost sancționat petentul se face obligatoriu cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Totodată, potrivit art. 121 alin. 1 și 2 din Regulamentul de aplicarea a OUG nr. 195/2002, ”Conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic”.

Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese faptul că suportul probator pe care se sprijină procesul verbal de contravenție trebuie să fie generat prin mijloace care corespund din punct de vedere tehnic.

Astfel, instanța constată că intimatul a făcut dovada, în cauză, că cinemometrul cu ajutorul căruia a fost măsurată viteza de deplasare a autoturismului condus de petent era verificat din punct de vedere metrologic la data constatării faptei, fiind depus în acest sens buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-0167 din data de 11.03.2015, valabilitatea verificării fiind de 1 an (f. 19, suport electronic).

Instanța constată, de asemenea, că înregistrarea depusă de intimat la dosar (f. 19) îndeplinește condițiile minime cerute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 al Directorului General al Biroului Român de Metrologie Legală, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează “Înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.

În concluzie, având în vedere faptul că nu s-au administrat în cauză probe de natură să contureze o stare de fapt contrară celei reținute în actul de constatare a contravenției și nici din alte elemente nu a rezultat o altă situație de fapt sau, cel puțin un dubiu privitor la aceasta, instanța reține că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenție, iar situația de fapt astfel cum a fost consemnată de agentul constatator corespunde adevărului.

Cât privește individualizarea sancțiunilor ce i-au fost aplicate petentului, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În privința sancțiunilor aplicate pentru fapta prev. și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e OUG nr. 195/2002, art. 121 alin. 1 ROUG nr. 195/2002, instanța observă că pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, agentul constatator i-a aplicat petentului 9 puncte amendă (945 lei), ceea ce reprezintă minimul pentru amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă) și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.

Fapta imputată petentului este o faptă de pericol, rațiunea instituirii ei fiind, în primul rând, prevenirea accidentelor de circulație, motiv pentru care instanța apreciază că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gravitatea faptei săvârșite, iar agentul constatator a procedat la o corectă individualizare a acestora.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate, instanța apreciază susținerile din plângerea contravențională ca fiind neîntemeiate și, prin urmare, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, va respinge plângerea petentului și va menține ca legal și temeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. N. M., cu domiciliul în Câmpia Turzii, ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Menține ca legal și temeinic încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.07.2015 întocmit de IPJ Cluj - Poliția municipiului Câmpia Turzii.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria T..

Pronunțată în ședința publică, azi, 18.01.2016.

Președinte, Grefier,

C.-M. B. C.-I. B.

Red./Tehn./CMB/4ex./22.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 137/2016. Judecătoria TURDA