Uzucapiune. Sentința nr. 593/2015. Judecătoria VIDELE
Comentarii |
|
Sentința nr. 593/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 593/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.- JUDEȚUL TELEORMAN
SENTINȚA CIVILĂ NR. 593
Ședința publică din data de 28.04.2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: I. E. R.
GREFIER: V. F.
Pe rol judecarea acțiunii civile, având ca obiect, uzucapiune, formulate de reclamantele D. M., domiciliată în București, ., ., ., sector 6 și A. F., domiciliată în București, ., ., împotriva pârâtei ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantele personal și asistate de avocat F. M., lispă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Acțiunea este timbrată cu 579 lei, taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr._/ 12.01.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de 24.04.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei, prin compartimentul arhivă-registratură din cadrul instanței, răspunsul la interogatoriul luat la solicitarea reclamantelor.
Avocat F. M., pentru reclamante depune la dosar o schiță cadastrală – plan de amplasament.
Se procedează la audierea sub prestare de jurământ a martorei M. R., propusă de reclamante, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Avocat F. M., pentru reclamante, arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată terminată etapa cercetării procesului și în temeiul art.392 C.P.C. acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat F. M., pentru reclamante, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii și să se constate că reclamantele au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 ani, pentru suprafața de 1000 m.p. teren intravilan și imobilul casă de locuit. Menționează că după decesul numitului P. D. au rămas ca moștenitoare reclamantele în calitate de fiice, care au achitat taxele și impozitele locale.
INSTANȚA :
Asupra acțiunii civile de față:
Prin acțiunea civiă înregistrată pe rolul Judecătoriei V., la data de 24.11.2014, sub nr._, reclamantele D. M. și A. F. au solicitat în contradictoriu cu pârâta ., să se constate că prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și prin joncțiunea posesiei acestora și a autorului lor P. D. au dobândit dreptul de proprietate cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1000 mp, situat pe raza comunei B., .), județul Teleorman, cu vecinătăți: la N- drum, la E- P. I., la S-drum și la V- drum și asupra imobilului casă de locuit din paiantă, compus din 2 camere și sală, acoperit cu tablă, construit pe terenul intravilan în suprafață de 1000 mp.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că în urmă cu 30 de ani, respectiv în anul 1954, prin actul de partaj autentificat sub nr. 162/21.09.1954 la notariatul de Stat Raionul V. Regiunea București, autorului acestora P. D. i s-a atribuit suprafața de 1000 mp teren loc de casă, în vatra satului C. și casa ce se găsește pe acest teren construită din paiantă, compusă din 2 camere și o sală, acoperită cu tablă.
În anul 1968 au construit pe terenul intravilan în suprafață de 0,1719 ha un imobil casă de locuit din paiantă, compus din 4 camere, acoperit cu tablă și anexe gospodărești constând în grajd din paiantă pentru animale, acoperit cu internită, cu o singură încăpere, magazie din scândură, acoperită cu internită, pătul din scândură acoperit cu internită.
Au mai motivat reclamantele că din anul 1954, tatăl acestora P. D. a avut posesia terenului intravilan în suprafață de 1000 mp și a imobilului casă de locuit din paiantă, compus din 2 camere și sală, acoperit cu tablă, situată pe raza comunei B., .), județul Teleorman, posesie continută, neîntrereruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
S-a mai motivat de către reclamante că din adeverința nr. 2018 din data de 18.11.2014 emisă de Primăria comunei B., rezultă că defunctul P. D. figurează înscris în evidențele primăriei la volumul 19, pozițai 45, rol unic 2886 cu casă, anexe, teren intravilan din anul 1954, pentru care a achitat taxele și impozitele.
Au mai precizat reclamantele că terenul intravilan de 1000 mp este împrejmuit cu gard și a constituit și constituie curtea și grădina acestora. La data de 18.01.2011 a decedat P. D., iar reclamantele sunt moștenitoarele acestuia în calitate de fiice, iar din anul 2011 și până în prezent acestea au avut posesia terenului intravilan în suprafață de 1000 mp și a imobilului casă de locuit construită pe acest teren.
În dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosar înscrisuri.
La data de 13.02.2015, pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamante.
La data de 02.02.2015 s-au depus relațiile solicitate de instanță de la OCPI Teleorman.
La data de 30.03.2015, reclamantele au formulat cerere precizatoare prin care au arătat că în mod greșit au menționat în cererea de chemare în judecată, că în anul 1968 au construit pe terenul intravilan în suprafață de 0,1719 ha un imobil casă de locuit din paiantă, compus din 4 camere, acopetit cu tablă și anexe gospodărești constând în grajd din paiantă pentru animale, acoperit cu internită, cu o singură încăpere, magazie din scândură, acoperită si internită, pătul din scândură acoperit cu internită, intrucat casa este aceeasi din anul 1954, cand a fost atribuita autorului lor P. D. prin Actul de partaj nr. 162/1954.
Solicită să se constate că prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și prin joncțiunea posesiei acestora și a autorului lor P. D. au dobândit dreptul de propietate cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1000 mp, situat pe raza comunei B., .), județul Teleorman, cu vecinătăți: la N- drum, la E- P. I., la S-drum și la V- drum și asupra imobilului casă de locuit din paiantă, compus din 2 camere și sală, acoperit cu tablă, construit pe terenul intravilan în suprafață de 1000 mp.
În cursul cercetarii judecatoresti a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu un martor în cadrul căreia a fost audiată martora M. R..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, in anul 1954, prin Actul de partaj autentificat sub nr. 162/21.09.1954 la Notariatul de Stat Raionul V. Regiunea București, autorului reclamantelor P. D. i-a fost atribuit terenul intravilan în suprafață de 1000 mp, situat în comuna B., . și casa de locuit din paiantă, compusa din 2 camere și sală, acoperita cu tablă, construită pe terenul intravilan în suprafață de 1000 mp. Ulterior, după decesul autorului, în data de 18.01.2011, imobilele au intrat în posesia reclamantelor, în calitate de moștenitoare- fiice. Aceste aspecte sunt dovedite prin adeverința nr. 2018/ 18.11.2014 eliberată de Primăria Comunei B., sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 4142/ 13.11.2014, eliberată de Primăria Comunei B., certificatul de atestare fiscală nr. 4105/ 12.11.2014, actul de partaj autetificat sub nr. 162/21.09.1954 la Notariatul de Stat Raionul V. Regiunea București, declarația martorului M. R. și interogatoriul luat pârâtei.
Potrivit Adeverintei nr.2018/ 18.11.2014 eliberată de Primăria Comunei B., defunctul P. D. figurează înscris în Registrul Agricol al satului C., vol.19, poziția 45 și registrul rol unic 2886, cu casă, anexe, teren arabil intravilan din anul 1954.
Din probele administrate rezulta că imobilele teren si constructie au fost stăpânite în mod public, neîntrerupt, netulburat, sub nume de proprietar, timp de 30 ani de către autorul reclamantelor P. D. și ulterior, de către reclamante. De-a lungul timpului nu au fost litigii asupra hotarului cu vecinii imobilului.
Instanța reține că din certificatul de atestare fiscală depus la dosarul cauzei rezultă că reclamantele au achitat la zi taxele și impozitele locale privind terenul ce face obiectul litigiului.
Totodata, conform Adresei nr.623/21.01.2015 emisa de OCPI V., imobilele ce fac obiectul dosarului, nu au carte funciara deschisa, nu exista drept de proprietate sau proprietar inscris in evidente, nu exista nicio declaratie de renuntare la dreptul de proprietate, nu exista inscrieri cu privire la persoane sau alt drept real si nu exista sarcini pentru imobilele respective.
În raport de aceste considerente, instanța constată că pârâta ., are calitate procesuală pasivă în această cauză.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 6, alin. 1-4 din Noul cod civil „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.
(2) Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
(3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi.
(4) Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”
Din acest text legal rezultă că litigiului de față îi sunt aplicabile dispozițiile de drept substanțial ale Vechiului Cod Civil.
Potrivit art. 1890 din Vechiul Cod Civil „toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a definit un termen de prescripție se vor prescrie prin 30 ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință”.
Iar art. 1847 Vechiul Cod Civil prevede că pentru „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.”
Conform prevederilor art.1859 Vechiul C.civ. „în toate cazurile când posesiunea aceluiași lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros”, iar potrivit art. 1860 Vechiul Cod civil, orice posesor anterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său. ”
Instanța reține faptul că, stăpânind în mod constant terenul în litigiu, reclamantele și, anterior, autorul acestora, au exercitat o posesie utilă, neviciată, astfel că sunt îndeplinite condițiile prescripției achizitive si a jonctiunii posesiilor.
Uzucapiunea este sancțiunea ce se aplică proprietarului pentru dezinteresul manifestat de acesta față de proprietatea sa. Prin urmare, în absența unor litigii care să conteste dreptul reclamantelor asupra terenului, se va admite acțiunea având ca obiect uzucapiune.
Față de aceste considerente, se va constata că reclamantele, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și prin joncțiunea posesiei acestora și a autorului lor P. D. au dobândit dreptul de propietate cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1000 mp, situat pe raza comunei B., .), județul Teleorman, cu vecinătăți: la N- drum, la E- P. I., la S-drum și la V- drum și asupra imobilului casă de locuit din paiantă, compus din 2 camere și sală, acoperit cu tablă, construit pe terenul intravilan în suprafață de 1000 mp.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea având ca obiect, uzucapiune, formulate de reclamantele D. M., domiciliată în București, ., ., ., sector 6 și A. F., domiciliată în București, ., ., ., sector 4, împotriva pârâtei ., astfel cum a fost precizată.
Constată că reclamantele, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și a joncțiunii posesiei, au dobândit dreptul de proprietate cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1000 mp, situat pe raza comunei B., .), județul Teleorman, cu vecinătăți: la N- drum, la E- P. I., la S-drum și la V- drum și asupra imobilului casă de locuit din paiantă, compus din 2 camere și sală, acoperit cu tablă, construit pe terenul intravilan în suprafață de 1000 mp.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, la instanța superioară, cerere de apel care se depune la Judecătoria V..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2015.
Președinte, Grefier
I. E. R. V. F.
Red.I.E.R./30.05.2015
Tehnoredact VF / 4 ex./30.05.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 609/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 1155/2015. Judecătoria VIDELE → |
---|