Acţiune în constatare. Sentința nr. 1448/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1448/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1448/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
..
Dosar nr._
Nr. operator 2519
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1448
Ședința publică din data de 09 Iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. M. C., judecător
Grefier: C. M. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii cauzei civile privind pe reclamanta A. D. C. cu domiciliul procesual ales la sediul Societății de Avocați I. & S. situată în Z., ..Lira, .. S. și pe pârâta B. R. SA cu sediul în București, .. 11, sector 2, Eurotower Building, . și 7 și B. R. S.A. Z. cu sediul în Z., Bld. M.V., nr. 24, .. S., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni, procedura de citare fiind legal îndeplinită, fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților puse în cauză sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 02 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată cu nr. 886 din data de 26.02.2015, reclamanta A. D. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. R. S.A. BUCUREȘTI și B. R. S.A. Z., ca instanța de judecată să constate caracterului abuziv al clauzei contractuale cuprinse la pct. 9.1, teza penultimă din contractul de credit nr. B0029005/02.10.2008, să dispună conversia în lei, la cursul BNR din data tragerii creditului, a sumei de 33.800 CHF, cu aplicarea unui indice de corecție de 20% din cursul la data acordării, să dispună stabilizarea cursului și recalcularea fiecărei rate achitate de reclamanți la cursul aplicat în urma corecției, pentru toată durata creditării, și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a împrumutat de la pârâtă suma de 33.800 CHF, în anul 2008, pentru o perioadă de 274 luni, luând în considerare cursul relativ stabil al francului elvețian. În ultima perioadă cursul a crescut accentuat, iar reclamanta nefiind suficient informată de către pârâte la momentul contractării împrumutului se găsește în situația de a achita ratele la un curs exagerat, în condițiile în care creditul a fost în mod nereal acordat în franci, această monedă fiind artificial utilizată în acordarea creditului, deoarece reclamanții au împrumutat în fapt lei, și în lei au achitat ratele.
În drept, cererea se întemeiază pe art. 970 cod civil vechi, Legea 193/2000, Directiva 93/2013.
În probațiune, se încuviințează administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta B. R. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare, și excepția lipsei de interes a cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și inadmisibilă.
Cu privire la excepția de netimbrare, obiectul cererii de chemare în judecată este constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, iar eventualele petite evaluabile în bani sunt subsecvente cererii principale, astfel că, în temeiul art. 29, lit. f din OG 80/2013, cererea reclamanților este scutită de taxa de timbru, iar excepția invocată se va respinge.
Cu privire la excepția lipsei de interes, reclamanta este parte în contractul de credit, în baza căruia a dobândit drepturi și obligații corelative cu ale pârâtei. Cererile reclamantei legate de drepturile și obligațiile lor, născute din contractul de credit justifică interesul de a promova o acțiune în care solicită analizarea conduitei contractuale, interesul fiind actual și legitim sub aspectul îndrituirii la acțiune, astfel că, fiind îndeplinite cerințele art. 33 NCPC, instanța va respinge excepția invocată.
În fapt, reclamanta a împrumutat de la pârâtă la data de 02.10.2008, suma de 33.800 CHF pe o perioadă de 274 luni (f.9-15). Prin contractul nr. B0029005 s-a convenit acordarea creditului în CHF, conform art. 1 din contract, cu precizarea în același articol, că împrumutul acordat va fi restituit în aceeași valută, iar graficul de rambursare de la filele 16-20arată că s-au pus la dispoziția împrumutatei franci elvețieni.
Reclamanții solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art.9.1, teza penultimă din contract, care prevede autorizarea dată băncii de către debitoare să preia din conturile sale de disponibilități sumele necesare, pe măsura scadenței ratelor, și să efectueze operațiuni de schimb valutar pentru conversia sumelor la cursul practicat de bancă în ziua operării, cu suportarea diferențelor de curs de către împrumutat.
Analizând conținutul clauzei, instanța constată că aceste prevederi se constituie într-un veritabil mandat acordat băncii în gestionarea plăților aferente creditului. Contestând teza penultimă a clauzei, reclamanta a susținut în motivarea sa că banca nu și-a îndeplinit obligația de informare cu privire la posibilitatea de creștere a cursului valutar, a oferit o dobândă mică la acest tip de contract, făcând atractive pentru clienți împrumuturile în franci elvețieni.
Raporturile contractuale dintre părți sunt supuse prevederilor Legii 193/2000, iar potrivit art. 4 din lege, ,,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Cu privire la clauza de la art. 9.1, instanța nu constată a fi întrunite elementele din art. 4, Legea 193/2000 care să genereze acel dezechilibru semnificativ între obligațiile părților. Conținutul clauzei stabilește modul de acoperire a ratelor scadente de către bancă, din conturile împrumutatului, chiar în alte monede, în cazul în care acesta nu are disponibil suficient în moneda creditului, la data scadenței ratelor. Susținerile reclamantei, că acordarea creditului în anul 2008, în franci elvețieni a fost o ficțiune, în considerarea evoluției ulterioare accelerate a cursului acestei monede nu pot fi primite. Pe de o parte, acordarea creditului s-a făcut în lei, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar. Pe de altă parte, prin clauza contestată s-a mandatat banca să efectueze unele servicii de schimb valutar pentru client, în vederea achitării ratelor în franci elvețieni. Operațiunile de schimb valutar, diferențele dintre cursul oficial și cel comercial sunt realități economice ale economiei de piață, despre care orice persoană are cunoștință, iar reclamanta a acordat băncii prin contract mandat de a efectua unele servicii in numele său.
Caracterul abuziv al clauzei, în accepțiunea art. 4, al.6 din Legea 193/2000, și prin raportare la Directiva 93/13/CEE nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al remunerației față de serviciile sau bunurile furnizate, dacă aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Clauza contestată de reclamantă are o exprimare clară, din cuprinsul căreia se desprinde obligația pe care și-o asumă pârâta, de efectuare a unor operațiuni specifice de schimb valutar. Formularea acestei clauze nu conduce în niciun fel la generarea unor prestații disproporționate între părți, și nu susține afirmațiile reclamantei, că acordarea creditului în franci s-a făcut în mod nereal, astfel că petitul privitor la clauza prevăzută la art. 4.6 din contract nu poate fi admis.
Cererea de conversie a sumei de 33.800 CHF în lei, la cursul BNR de la data tragerii creditului, nu poate fi admisă deoarece contravine principiului nominalismului monetar, reglementat la art. 1578 Cod civil vechi, principiu păstrat de legiuitor și în reglementarea nouă a raporturilor civile, la art. 2164 NCC, și potrivit căruia debitorul este obligat a restitui ceea ce a împrumutat, în moneda respectivă, în cuantumul arătat în contract, fără a avea vreo influență sporirea sau scăderea prețului monedelor. Mai mult, la art. 1 din contract, părțile au convenit expres că orice plată privitoare la împrumutul contractat se va face în moneda acordării creditului, ori, în temeiul art. 969 Cod civil vechi, contractul este legea părților.
Cu atât mai mult nu poate fi primită cererea reclamanților de a se dispune conversia în lei a sumei de 33.800 CHF la cursul oficial BNR corectat cu un indice de corecție de 20%, deoarece s-ar încălca atât art. 1578 Cod civil vechi, cât și prevederile contractuale.
Subsecvent acestor cereri se prezintă petitele de imputare a sumelor prin raportare la cursul corectat indicat de reclamantă, petite ce nu pot fi admise, urmare a faptului că nici cererea de modificare a monedei de rambursare a creditului nu a fost admisă, și în acord cu principiul accesorium sequitur principale.
Prevederile art. 4 din Legea 193/2000 sunt în măsură să furnizeze elementele necesare analizei caracterului abuziv al clauzelor atacate, iar temeiurile de fapt invocate de reclamanți nu se circumscriu acestor texte de lege, ca urmare cererea va fi respinsă.
Urmare a modului de soluționare a cererii, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de netimbrare și excepția lipsei de interes invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. D. C., în contradictoriu cu pârâtele B. R. S.A. BUCUREȘTI și B. R. S.A. Z. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.06.2015.
Președinte,Grefier,
M. M. C. C. M. L.
Red.M.M.C./12.06.2015
Dact.L.C./15.06.2015
Ex.5, .> Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1439/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1463/2015.... → |
|---|








