Acţiune în constatare. Sentința nr. 87/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 87/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 87/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._ Nr. operator 2519
SENTINȚA CIVILĂ NR. 87
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-D. L.
GREFIER: R.-I. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamantul I. D.,cu domiciliul în Răstolț, nr. 115, ., și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. C. din Z. ..28, ..B, ., jud.S.,în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3, și sediul procesual ales la reprezentant convențional SCA N. N. D. Kingston Petersen cu sediul profesional în București, .. 1A, . Bussines Park, Sector 1.
având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că mersul dezbaterilor si concluziile pe fond al părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 08 ianuarie 2015, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre.
JUDECĂTORIA
Prin cererea adresată acestei, înregistrată sub nr. 5650 din data de 07.10.2014, reclamantul I. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. C. Română S.A. constatarea nulității absolute a clauzei contractuale înscrise la art.5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.1019/06.09.2007 referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii curente formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,20 p.p., constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse în art.2.10.a, art.3.7 și art.8.4 din condițiile generale de creditare, obligarea pârâtei la modificarea conținutului clauzelor cuprinse în art.2.10.a și art.3.7 din condițiile generale de creditare și art.5 din contractul de credit bancar nr.1019/2007 în sensul că dobânda variabilă va fi compusă din Euribor la 6 luni, la care se adaugă marja fixă de 1,485 p.p., obligarea pârâtei la emiterea unui grafic de rambursare conform cu modificările dispuse, obligarea la restituirea diferenței dintre dobânda efectiv percepută și cea solicitată de reclamanți, cu dobânda legală calculată de la data plății fiecărei sume până la restituirea efectivă a sumelor de către pârâtă, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, în esență, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de credit bancar pentru persoane fizice, prin care au convenit cu pârâta o dobândă fixă de 5,8% pe o perioadă de 12 luni, urmând să se aplice dobânda de referință variabilă, ce se va afișa la sediile BCR, nefiind definită această noțiune în cuprinsul contractului de credit. Potrivit graficelor de rambursare dobânda a crescut deși indicele Euribor a avut un trend descrescător, iar în prezent, cu privire la modul de calcul al dobânzii reclamantul au precizat că nu și-au exprimat acordul. În continuare, invocând dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive, art.79 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului, art.2 din OG nr.21/1992, au arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru calificarea clauzelor contractuale ca fiind abuzive întrucât consumatorii nu au avut posibilitatea de a influența natura lor având un conținut preformulat și au creat un avantaj băncii în detrimentul consumatorului contrar principiului bunei credințe, deteriorând echilibrul contractual prin abuzul de putere al comerciantului.
În privința clauzei privitoare la modificare dobânzii de către bancă, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, acesta nu este un motiv întemeiat de modificare a costului creditului, și creează un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, nerespectând obligația de a arăta explicit modul de calcul a dobânzii, banca având posibilitatea modificării unilaterale a contractului. Totodată, clauza cuprinsă în art.8.4 din contract este apreciată ca fiind abuzivă deoarece operează un transfer anormal al riscurilor din sarcina creditorului în sarcina consumatorului care este obligat să mai aducă noi garanții, expunându-se la cheltuieli suplimentare.
Constatarea caracterului abuziv al acestor clauze este motiv de modificare a contractului, astfel că reclamantul solicită instanței să dispună obligarea pârâtei să modifice clauzele declarate abuzive și să emită un grafic de rambursare adaptat modificărilor dispuse. În plus, modificarea dobânzii de către pârâtă ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei care o prevede, generează pentru bancă obligația de a restitui sumele încasate în plus, reclamanții solicitând instanței să oblige pârâta la restituirea cestora, cu dobânda legală de la data fiecărei plăți, până la restituirea efectivă.
De asemenea, solicită restituirea cheltuielilor de judecată.
Pârâta BCR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar modificarea modului de calcul a dobânzii după formula de calcul – euribor la 6 luni plus o marjă fixă de 6 pp pentru perioada de creditare rămasă.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contractuale, mai arată că Legea 193/2000 nu interzice un anumit conținut al clauzelor, ci modul de formare a acordului de voință al părților. Contractul încheiat cu reclamanții este rezultatul uzanțelor și al experienței profesioniștilor în practica bancară, el nu are un caracter preformulat, iar condițiile generale și cele speciale sunt redactate separat, pentru a ușura modul de formare a convenției. De asemenea, nu se creează un dezechilibru între părțile contractante, durata mare a creditului și suma de bani pusă la dispoziție justifică perceperea dobânzilor și comisioanelor, prin scopul activității de creditare, acre este realizarea de profit. Pe de altă parte, clauzele cu privire la dobândă fac parte din prețul contractului, fiind incidente astfel prevederile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000.
În continuare, se arată că solicitarea reclamanților de stabilire a unui nou mod de calcul al dobânzii este discreționară și lipsită de orice suport legal, poziția ICCJ fiind în sensul că instanța nu poate interveni în prețul contractual și că este valabilă o clauză contractuală care prevede că dobânda este variabilă în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR care, la rândul ei, depinde de costul resurselor de finanțare, fiind neechivocă și tranșantă.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Cu privire la fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta S.C. B.C.R. S.A., în calitate de împrumutător, și reclamant, în calitate de împrumutat s-a încheiat Contractul de credit pentru persoane fizice nr. 1019 din data de 06.09.2007, (filele 12-25) prin care reclamantul a fost împrumutat cu suma de 37.500 auro, cu o dobândă curentă de 5,8% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior, potrivit art.5 din contract. În continuare, se prevede că: ”Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct.6 și 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 pp.”, față de această din urmă prevedere contractuală reclamantul solicitând constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută, modificarea contractului în modalitatea propusă, emiterea unui nou grafic de rambursare și restituirea sumelor plătite nedatorat în baza clauzei abuzive.
De asemenea, clauza cuprinsă în art. 2.10.a din condițiile generale de creditare, are următorul conținut: „pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent”.
În drept, potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a opta între a se adresa direct, organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă (art. 14) și a sesiza organele competente să controleze respectarea dispozițiilor legii, anume Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, precum și specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice (art. 8,9).
În prezenta speță, reclamantul are calitatea de consumator în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar pârâta S.C. BCR S.A., are calitatea de comerciant - împrumutător încheind contractul de credit în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin.2 din aceeași lege. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.
Potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va ti considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Nici dispozițiile comunitare, nici legislația națională nu permit instanței ingerințe în determinarea prețului contractului, în acest sens, prin preluarea dispozițiilor art. 4 paragraful 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, pe calea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, legiuitorul român reglementând la rândul său excluderea clauzelor privind prețul contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6).
Or, clauzele referitoare Ia dobânzi sunt indubitabil elemente care determină costul total al creditului conform art. 3 lit. g) și i) din Directiva nr. 2008/48 și acest cost împreună cu marja de profit formează prețul contractului de credit, componenta esențială a obiectului contractului de credit, de consum, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Dobânda intră în sfera noțiunii de „preț a contractului de credit", de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".
(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total a! creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului (...)".
Chiar dacă am aprecia, in extremis, că aceste clauze privind dobânda nu sunt excluse de la controlul asupra caracterului lor abuziv în temeiul prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, instanța constată că, prin raportare la cele trei condiții instituite de prevederile art. 4 alin. 1 din textul normativ mai sus amintit, în cauză nu se poate aprecia că reclamantul a fost în imposibilitate de a negocia clauzele cu privire la dobânda aplicabilă creditului contractat, acesta având posibilitatea de a consulta ofertele altor bănci, însă a ales să contracteze creditul de la BCR, deoarece această la această bancă îndeplinea condițiile de salarizare față de nevoile de creditare exprimate de reclamant, și nu a învederat instanței împrejurări din care să rezulte că la contractarea creditului a solicitat băncii negocierea clauzelor contractuale sau lămurirea clauzelor pretins neclare și abuzive.
Deși condițiile creditării pentru produsul acceptat de reclamant erau prestabilite de bancă, reclamantul a avut cunoștință de clauzele contractului, dovadă și faptul că a optat pentru o dobândă fixă în primul an de rambursare și variabilă ulterior, contractul propus de pârâtă fiind adus la cunoștința reclamantului, conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 193/2000.
Reclamantul a cunoscut faptul că dobânda aplicată pentru primele 12 luni va fi modificată după trecerea acestui interval, și a optat pentru această variantă, deci cu privire la acest aspect nu se poate constata un abuz.
În ceea ce privește formula după care se calculează variația dobânzii, instanța constată că au fost respectate dispozițiile prevăzute de art. 9 lit. g) pct. 3 din O.G. nr. 21/1992 potrivit cărora această formulă trebuie indicată în mod expres în contract, iar la art. 5 din contract și art.2.10.b, 2.11.a din anexa la contract-condițiile generale de creditare, s-a stabilit că pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente variabile se modifică în funcție de evoluția dobânzii variabile de referință B.C.R./indicelui de referință LIBOR/EURIBOR, dobânda rezultată aplicându-se la soldul creditului existent la data modificării.
În mod neechivoc, art.5 din contract coroborat cu art.2.10.a și 2.11.a din condițiile generale stipulează că dobânda curentă este variabilă în funcție de dobânda de referință variabilă care se afișează la sediul băncii și se calculează în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, incluzând ca element indicele de referință Euribor, noul procent al dobânzii variabile urmând a se afișa la sediul băncii.
În consecință, condițiile în care survine modificarea ratei dobânzii au fost indicate în mod expres în anexa ce face parte integrantă din contract, instanța constatând că, în cauză, nu se verifică existența unor dificultăți în determinarea exactă a cuantumului dobânzii variabile cât timp în contractul de credit se precizează expres modalitatea de calcul a dobânzii creditului, iar nivelul dobânzii de referință al băncii nu putea fi individualizat la momentul încheierii contractului, acesta fiind stabilit periodic în funcție de anumite criterii obiective stabilite băncilor, respectiv costul resurselor de creditare având în vedere și indicele de referință euribor, costul cu rezerva minimă obligatorie, costurile de lichiditate, neputându-se aprecia că obiectul contractului de credit sub aspectul dobânzii nu este determinabil și previzibil.
Așa fiind, instanța reține că, în concordanță cu dispozițiile art. 2.16 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, aceste clauze nu pot fi considerate abuzive, clauzele fiind negociate direct cu consumatorul și nu se poate reține un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Consumatorii nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.
Pe de altă parte pentru reținerea caracterului abuziv al unei clauze nu este suficient ca aceasta să aibă caracter oneros și nici să determine creșterea obligațiilor financiare pentru consumator pe parcursul contractului ( între altele în condițiile deprecierii monedei în care obține venituri raportat la moneda creditului), ci reclamantul ar fi trebuit să dovedească faptul că respectiva clauză a creat prin ea însăși sau împreună cu alte clauze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, existent încă de la momentul contractului chiar dacă s-a manifestat ulterior, sub acest aspect revenindu-i sarcina probei.
Prin acțiunea introductivă reclamantul au solicitat stabilirea de către instanța de judecată a unei dobânzi convenționale după formula Euribor la 6 luni + 1,485 puncte procentuale și să stabilească astfel prețul contractului, trecând peste acordul de voință al părților, și să impună prețul indicat de reclamant.
Contractul de credit dintre părți a presupus o executare succesivă a prestațiilor din partea reclamantului, însă o executare uno icto din partea băncii, aspect ce trebuie luat în considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.
Astfel, banca și-a îndeplinit obligația asumată, remițând suma împrumutată, ceea ce dă naștere dreptului acesteia născut la data încheierii contractului, de a primi de la reclamant prețul ce incumbă acestuia și care include dobânda în cuantumul stabilit de părți ca element constitutiv al prețului. În plus, împrejurarea că reclamantul a introdus prezenta cerere la mai bine de 7 ani de încheierea contractului, după ce a achitat o bună parte din dobândă, creează un dubiu semnificativ cu privire la susținerile sale privind împrejurările încheierii contractului și atitudinea sa subiectivă la acea dată, care profită pârâtei.
Prin perfectarea unui contract cu dobândă în raport de dobânda de referință variabilă a B.C.R. reclamantul și-a asumat riscul majorării dobânzii inițiale în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, semnând Convenția de credit și Condițiile Speciale fără a rezulta din poziția părții că acordul acestuia a vizat o dobândă Euribor plus punctele procentuale.
Dobânda de referință variabilă nu este sinonimă și nu se confundă cu indicele de referință Euribor pentru credite în euro, or pct. 5 teza finală din contractul de credit prevede că dobânda curentă este variabilă în funcție de „dobânda de referință variabilă care se afișează la sediul băncii, iar distincția este evidentă potrivit Condițiilor generale de creditare - Anexă la contract.
În concluzie, instanța apreciază că, prin aceste clauze nu se creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților prin raportare la pct. 1 lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000.Clauza referitoare la rata dobânzii se asociază cu obiectul principal al contractului de credit, acesta fiind elementul esențial, prețul contractului, în acord cu art. 4 din Directiva nr. 93/3/CEE transpusă de către Legea nr. 193/2000.
Cât privește incidența în cauză a O.U.G. nr. 50/2010, este lipsită interes, atâta vreme cât reclamantul arată că nu i s-a comunicat niciodată de către bancă vreun act adițional în temeiul acestui act normativ, și nu s-a formulat de către acesta nici un petit în acest sens.
Având în vedere că nu s-a constatat caracterul abuziv a clauzei solicitate privind dobânda, instanța va respinge restul solicitărilor reclamantului privind constatarea nulității absolute a acestei clauze, modificarea contractului de credit astfel încât dobânda curentă să se compună din indicele euribor la 6 luni plus o marjă fixă de 1,485 puncte procentuale, obligarea pârâtei la emiterea unui grafic de rambursare conform cu modificările dispuse și obligarea la restituirea diferenței dintre dobânda efectiv percepută și cea solicitată de reclamant, cu dobânda legală întrucât în cauza de față nu se naște obligația de restituire a unor prestații efectuate în temeiul unor clauze desființate, astfel că se va respinge cererea de restituire formulată în acest sens.
În privința clauzelor cuprinse în art.2.10.a și art.3.7 din condițiile generale de creditare privind modificarea dobânzii și a comisioanelor pe parcursul derulării creditului, în funcție de costul resurselor de creditare și evoluția pieței financiar bancare, instanța reține următoarele:
Aceste clauze contractuale, prevăzute în contract și asumate de reclamant prin semnarea contractului, au fost de asemenea cunoscute de acesta la data semnării convenției de credit. Pe de altă parte, opțiunea oferită împrumutatului de către bancă nu este una funcțională, aceea de a rambursa creditul în termen de maximum 10 zile de la informarea cu privire la noul nivel de dobândă, pentru că, raportat la scopul contractării unui împrumut cu scop de investiție imobiliară, și la perioada îndelungată, restituirea intempestivă a unei sume mari de bani nu este de regulă accesibilă împrumutatului. Constatând caracterul abuziv al unei astfel de prevederi, instanța va admite cererea reclamantului privitoare la acest petit, și va dispune eliminarea din contract a clauzei privitoare la modificarea unilaterală a dobânzii, și a comisioanelor, în funcție de evoluția piețelor financiare și costului resurselor de creditare.
Clauza cuprinsă în art. 8.4 din Condițiile generale de creditare: „în cazul în care valoarea bunurilor care constituie garanția creditelor a devenit, din diferite motive, neacoperitoare, banca are dreptul să solicite împrumutatului completarea garanțiilor. În termen de 5 zile lucrătoare de la înștiințare, împrumutatul trebuie să prezinte băncii lista bunurilor propuse în garanție. Constituie caz de culpă dacă în termen de 30 zile lucrătoare de la solicitarea băncii, împrumutatul nu va prezenta băncii documentele și actele ce atestă existența unei garanții valabil(scrisori de garanție bancară, ipoteci, cesiuni de creanță, etc.), iar creditele aferente se vor rambursa, sau în cazul lipsei disponibilităților se vor trece la credite restante, urmărindu-se rambursarea lor pe măsura creării disponibilităților sau din valorificarea garanțiilor.”
Conținutul acestor clauze trebuie raportat la prevederile art. 1 lit. i din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, text de lege care statuează:
„Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.”
Această clauză este de natură să creeze un dezechilibru între prestații, deoarece poate genera pentru reclamant o poziție defavorabilă chiar în cazul îndeplinirii riguroase a obligațiilor sale contractuale. Astfel, evoluția valorii de piață a imobilului ipotecat, ce constituie însuși rațiunea pentru care s-a apelat la credit, chiar în absența unei culpe în modalitatea de achitare a ratelor de credit, poate determina pentru reclamant sporirea obligațiilor sale, în sensul de a constitui în termen scurt alte garanții, suplimentând astfel garanția specializată, care este ipoteca, destinată acoperirii riscului de neplată. A admite posibilitatea suplimentării garanțiilor în viitor, ar crea un dezechilibru față de obligația contractată de debitor, care este deja garantată prin ipotecă. Din perspectiva dezechilibrului potențial pe care îl poate genera, precum și față de lipsa de predictibilitate a momentului sau modului în care garanția ar putea coborî sub valoarea creditului, instanța constată că această clauză este abuzivă, cu consecința nulității absolute, astfel că va admite cererea reclamantului cu privire la acest petit.
Reclamantul solicită obligarea pârâtei la modificarea conținutului contractului, referitor la clauzele pentru care s-a constatat nulitatea absolută, astfel că, admițând în parte cererea reclamantului, instanța va dispune modificarea contractului, în sensul eliminării clauzelor privitoare la modificarea unilaterală a dobânzii în funcție de costul resurselor de creditare, a eliminării clauzelor privind modificarea unilaterală a comisioanelor în funcție de evoluția piețelor financiare, și a celei privind garanțiile suplimentare în cazul în care valoarea garanțiilor scade sub valoarea acceptată de bancă în garanție.
Având în vedere că s-a constatat caracterul abuziv și s-a dispus eliminarea din contract a unor clauze necuantificate în graficul de rambursare, instanța va respinge cererea de obligare a pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Întrucât, așa cum s-a arătat, nu s-a constatat ca fiind abuzivă clauza privind dobânda, în cauza de față nu se naște obligația de restituire a unor prestații efectuate în temeiul unor clauze desființate, astfel că se va respinge cererea de restituire formulată în acest sens.
În considerarea admiterii cererii doar în parte a cererii, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 453 alin.2 C.pr.civ. și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța anexată în original (f.123). Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, instanța va respinge cererea acesteia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, având în vedere faptul că nu s-a depus la dosar dovada efectuării cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor, în sensul dispozițiilor art. 452 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul I. D., domiciliat în loc.Răstolț nr.115, . și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. C. din Z. ..28, ..B, ., jud.S., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. cu sediul în București ..5, sector 3, și sediul procesual ales la reprezentant convențional SCA N. N. D. Kingston Petersen cu sediul profesional în București, .. 1A, . Bussines Park, Sector 1.
Constată caracterul abuziv, cu consecința constatării nulității absolute a clauzelor cuprinse la art.2.10.a, privind modificarea unilaterală a dobânzii contractului, a clauzelor cuprinse în art. 3.7 privind modificarea unilaterală a comisioanelor contractuale și clauzelor cuprinse în art. 8.4 din Condițiile generale de creditare - Anexă la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1019/06.09.2007.
Obligă pârâta la modificarea Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1019/06.09.2007 cu privire la clauzele în privința cărora s-a constatat nulitatea absolută, în sensul eliminării acestora din contract.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de a se stabili dobânda contractului la nivelul indicelui Euribor la 6 luni plus marja fixă de 1,485 p.p.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamanților de restituire a diferențelor de dobândă încasate în temeiul clauzelor declarate abuzive.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată cheltuieli de judecată parțiale.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.499,77 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.-D. L. R.-I. P.
Red.M.D.L./15.01.2015/Dact.R.I.P./29.01.2015 /4ex/.>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 73/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 82/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|








