Acţiune în constatare. Sentința nr. 1972/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1972/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 1972/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

..

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1972

Ședința publică de la 21 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. A. M.

Grefier: B. I. O.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții J. F. T. cu domiciliul în Z., .. 4 și J. C. M. cu domiciliul în Z., .. 4 în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. CLUJ N., -cu sediul procesual ales în CLUJ N., ., ..A. NEMETI ȘI ASOCIAȚII si . SUCURSALA Z., cu sediul in Z. B-ul M. V. nr. 17, ., având ca obiect acțiune în constatare.

La primul apel nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 153 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea CSM nr. 387/22.09.2005, privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata acesteia și învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamanților, cerere de renunțare la judecată (fila 312), cerere din partea pârâtei prin care se solicită a se lua act de Decalrația de renunțare al litigiu (filele 313-316).

Instanța considerându-se lămurită, în temeiul art. 394 Cod proc.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2015 sub nr. de dosar_ reclamanții J. F. T. si J. C. M. in contradictoriu cu pârâta . Sucursala Z., și ., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 1 lit. b- valoarea creditului si c- moneda creditului, in sensul constatarii ca moneda creditului este CHF cu raportarea la data tragerii, respectiv la cotatia de 2,02 lei/franc, art. 4.1, care prevede ca orice plata efectuata in baza conventiei se va face in moneda creditului, cu exceptia cazurilor mentionate expres in conditiile speciale, art. 4.3 care prevede ca, daca imprumutatul nu are conturi in sume suficiente in moneda creditului, banca are dreptul, dar nu si obligatia de a efectua, daca este cazul schimbul valutar in numele si pentru imprumutat, utilizand cotatiile proprii, (...). eventualele diferente de curs valutar sunt si vori fi suportate de imprumutat, inlocuirea clauzelor cu dispozitii de drept national cu caracter supletiv respectiv denominarea creditului si convertirea acestora la cursul acordarii pe principiul din regulamantul valitar ca pretul marfurilor sau al serviciului se plateste in moneda nationala in contrctele dintre rezidenti, restabilirea echilibrului contractual respectiv, stabilizarea cursului de schimb CHF- leu la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului sau posibilitatea rambursarii anticipate a sumelor principale la un curs echivalent cu cel la care s-a facut tragerea, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii sale, reclamantii au arătat a încheiat cu pârâtacontractul de credit_/16.04.207, în care sunt prevăzute clauze cu caracter abuziv, pentru cenzurarea cărora solicită intervenția instanței de judecată.

In drept au fost invocate prevederile C.pr civ, Directiva 93/13/CEE, Directiva 2008/48/CE, hotararea pronuntata in c E. Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, hotararea pronuntata in c. Pannon GSM Zrt. C. Ersezebet Sustikne gyorfi, OUG 21/1992, L.193/2000, L. 296/2004, OUG 50/2010, art. 969 si art. 978 C. Civ.

In probatiune s-au anexat cererii un set de inscrisuri constand in contractul de credit nr._/16.04.2007, C.I, D.C nr. 230/2014 a Tribunalului Galati.

La data de 09.02.2015 reclamantii si-au modificat cererea de chemare in judecata, renuntand la petitele 1,2, si 3 din actiunea introductiva solicitand in continuare constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevazute in Sectiunea 4 –Plati pct. 4.3 care stipuleaza ca, „daca imprumutatul nu are conturi in sume suficiente in moneda creditului, banca are dreptul, dar nu si obligatia de a efectua, daca este cazul schimbul valutar in numele si pentru imprumutat, utilizand cotatiile propri, completand documentele aferente schimbului valutar, in scopul stingerii obligatiilor de plata scadente, fiind autorizata in acest sens prin efectul prezentei conventii. Eventualele diferente de curs valutar sunt si vori fi suportate de imprumutat.”, iar ca urmare a constatării caracterului abuziv această clauză să fie modificată, în sensul stabilizării, cursului CHF/L., valabil la data încheierii contractelor, restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestei clauze abuzive, obligarea bancii la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent ambelor contracte de credit care sa prevada restituirea fiecarei rate succesive datorate de imprumutati la cursul CHF/leu valabil la data incheierii contractelor, incepand cu data scadentei primelor rate si pana la finalizarea raporturilor contractuale dintre parti, cu cheltuieli de judecată.

În motivare au fost reiterate miotivele invocate prin cererea introductiva de instanta.

La data de 19.02.2015 pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare in judecata, ca neîntemeiata, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecata.

La data de 30.06.2015 reclamantii au formulat o cerere de renunțare la judecată.

La data de 03.07.2015 pârâta a depus, prin serviciul registratura o cerere prin care a solicitat a se lua act de cererea de renuntare formulata de catre reclamanti, precizand ca nu solicita cheltuieli de judecata.

Asupra cererii de renunțare la judecată instanța reține următoarele:

Conform prevederilor art. 406 Cod procedură civilă: „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.

Reclamnatii au depus la dosarul cauzei actul autentificat sub nr. 864/24.06.2015 de BNP I. D. B. prin care au dat o declaratie de renuntare la judecarea cererii de chemare in judecata ce formeaza obiectul prezentului dosar.

Ca atare, în speță, instanța va da eficiență voinței reclamantilor.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a lua act de renunțarea făcută, cu acordul expres al pârâtei ., de reclamanțiiJula F. T. si J. C. M., la judecarea cererii ce formează obiectul prezentului dosar, formulată in contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul in București, Soseaua P. nr. 42, . 2 Și . Sucursala Z., cu sediul în Z. B-ul M. V. nr. 17, ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 406 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea făcută de reclamanții J. F. T. si J. C. M., ambii cu domiciliul in Z. .. 4, jud. S., la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, . 2, si . Sucursala Z., cu sediul in Z. B-ul M. V. nr. 17, ..

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmand a fi depusa la Judecatoria Zalau.

Pronunțată în ședință publica, azi, 21.09.2015.

Președinte, Grefier,

M. A. M. B. I. O.

RED.M.A.M./21.09.2015

DACT.B.I.O./25.09.2015/ EX.

.>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1972/2015. Judecătoria ZALĂU